Consilierii locali au aprobat ieri cuantumul ajutoarelor de caldura care se vor da si in acest an. Fata de proiectul propus initial spre aprobare, in comisia de specialitate, consilierii au introdus un amendament prin care se pune in sfârsit semn de egalitate intre bacauanii racordati la Thermoenergy si cei care au centrale pe gaz, curent sau alte forme de incalzire, de la lemne la baterii solare sau geotermie.

Concret, vor beneficia de sprijin in aceasta iarna persoanele singure si familiile care au venituri pe membru de familie de pâna la 1.082 de lei.

Primarul Cosmin Necula a anuntat ca este de acord cu amendamentul. „Din calculele noastre, impactul bugetar ar fi de 3 milioane de lei in plus. Sunt total de acord cu aceasta masura de protectie sociala”, a declarat Necula.



Liberalul Ilie Birzu a cerut primariei sa gaseasca o modalitate prin care sa se evite cozile interminabile care se formau la Taxe Locale pentru ca oamenii trebuiau sa ataseze la dosar si un certificat fiscal care sa demonstreze ca nu au datorii la bugetul local. Se pare ca deja s-a identificat o solutie. „Oamenii vor face o declaratie pe proprie raspundere prin care spun ca nu au datorii. In paralel, va exista o colaborare intre directiile patrimoniu si taxe locale si se va preda un borderou in fiecare zi prin care se va verifica daca cele declarate sunt reale”, a precizat viceprimarul Dragos Stefan.

Practic, costurile la incalzire se vor imparti intre bugetul de stat si primarie, in functie de veniturile oamenilor. Astfel, statul suporta 90 la suta din facturi in cazul celor care câstiga sub 155 de lei pe membru de familie, iar primaria 10 la suta. Pe masura ce veniturile beneficiarilor cresc, primaria suporta mai mult si statul mai putin.

Unde se pot depune cererile

Asadar, dupa un calcul rapid, beneficiarii care indeplinesc conditiile pentru acordarea ajutoarelor pot incepe sa-si pregateasca dosarele si sa le depuna pâna pe 20 noiembrie, daca vor sa beneficieze inca din prima luna de subventie. Familiile si persoanele singure care se vor inscrie la ajutorul de incalzire dupa data de 20 noiembrie vor beneficia de acesta din decembrie, astfel ca vor pierde o luna din cele cinci, considerate ca fiind sezonul rece (noiembrie-martie).

Cererile si declaratiile pe propria raspundere si alte documente justificative se vor depune la cele 7 puncte ale primariei, in functie de sursa de incalzire.

Thermoenergy: strada Aprodu Purice, lânga Gradinita Crai Nou – fostul PT 61, strada Henri Coanda, fostul PT 33 si fostul PT 42, in spatele magazinului Luceafarul

E.ON Gaz: Primaria Bacau, Primaria 2 si Politia Locala

incalzire cu lemne si E.ON Electrica: Directia de Asistenta Sociala, strada Stefan cel Mare.
Bineinteles, cei care depun cereri trebuie sa aiba domiciliul in Bacau si sa nu aiba datorii la bugetul local.

Ce acte compun dosarul:

Alaturi de cererea tip care se ia de la asociatia de proprietari, trebuie atasate declaratia pe propria raspundere privind incadrarea in limitele legii si faptul ca nu exista datorii la bugetul local, copii dupa actele de identitate, certificat de casatorie, acte doveditoare ale venitului, adeverinta de la asociatie privind numarul de persoane, copie dupa actul de proprietate sau inchiriere, o factura de utilitati in functie de natura ajutorului solicitat (exemplu: de la E.ON sau de la Thermoenergy).

Dosarul se depune o singura data. Daca apar modificari de venituri, se revine la ghiseu.

Lista bunurilor care conduc la excluderea acordarii ajutorului de caldura

– cladiri sau alte spatii locative in afara locuintei de domiciliu sau alte imobile aflate in proprietate

– autoturisme care depasesc 1600 cm3, remorci, iahturi, autobuze, microbuze, autocamioane

– utilaje de prelucrare agricola

– utilaje de prelucrare a lemnului

– depozite bancare peste 3.000 de lei

– terenuri care depasesc 1000 mp in urban si 2000 mp in rural

– animale: mai mult de 3 bovine, 5 porcine, 20 ovine, 15 familii albine

„Atragem atentia solicitantilor ca trebuie sa declare toate veniturile ale tuturor membrilor familiei, deoarece noi vom verifica, prin sondaj, corectitudinea celor mentionate in cerere, ne-a spus Teodor Agachi, directorul Agentiei Judetene de Plati si Inspectie Sociala Bacau.

Vom face incrucisarea bazelor de date de la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, de la Casa Judeteana de Pensii, Agentia de Somaj si alte institutii, pentru a vedea daca solicitantii figureaza la acestea cu venituri nedeclarate.

In cazul in care se constata ca o familie are venituri mai mari decât cele mentionate, ea va fi obligata sa restituie sumele necuvenite.”

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"