Am avut nevoie de mult timp ca sa realizez ce copilarie minunata am avut. Desigur, a trebuit sa compar ceea ce am avut eu cu ceea ce au, astazi, copiii. Dar si cu ceea ce au avut la dispozitie copiii de la oras, pe vremea mea. Pentru ca, sincer, la tara, copilaria a fost altfel decât la oras, chiar si inainte de 1989.
Desigur, putem spune ca vremurile s-au schimbat, ca e vorba de eternul conflict intre generatii, ca lumea a evoluat si asa mai departe. Nu cred. Consider ca si copiii din ziua de astazi ar putea avea o copilarie de basm daca ar dori sa fie copii si nu ar insista sa se maturizeze atât de repede.
Am facut parte din celebra generatie “cu cheia la gât”: ramas singur acasa cât parintii erau la munca, a trebuit sa invat sa fiu responsabil. Chiar si fara sa fiu supravegheat indeaproape, imi faceam temele si invatam, dupa care abia dupa o anumita ora aveam voie sa ies la joaca.
In schimb, aveam la dispozitie biblioteca. Si azi exista carti, dar se pare ca n-au instructiuni de folosire. Si aveam si natura: paduri, dealuri, livezi, lacuri, pâraie. Mergeam la furat cirese sau la scaldat ca in povestirile lui Creanga. Dintr-o nuia de alun si o sfoara faceam un arc, din bradul de Anul Nou si o cutie de conserve faceam o spada, cu o creanga si o bucata de camera de bicicleta faceam o prastie.
Eram spaima chibritelor când pocneam cu duze de tractor sau cu doua suruburi infiletate intr-o piulita. Daca puneam mâna pe niste carbid, faceam tunuri cu care bubuiam zile intregi. Mergeam la cules de ghiocei si viorele si, ocazional, dadeam de pene de fazan pe care ni le puneam la caciula. Plecam si dupa ciuperci, urzici sau plante medicinale, fara sa spuneam ca aceste activitati ne incalca drepturile, culegeam floare de tei pentru ceai, iar, când ne palea foamea la sanius, mâncam macese pe care le stiam ca se numesc “cacadâr”.
Sa chiulesti de la scoala nu prea avea rost, ca pierdeai, practic, toata distractia. Dupa ce am studiat o carte de botanica, s-au intâmplat doua lucruri: m-a prins un profesor ca-mi cususem sub guler o fiola in care turnasem seva de la o planta otravitoare, ca vazusem in filmele cu spioni ca asa se procedeaza si, al doilea lucru a fost ca am preparat un ceai diuretic pe care i l-am dat unui coleg care n-a mai putut veni a doua zi la scoala.
Porumbul copt pe malul apei, unde mergeam la scaldat, era cel mai bun, chiar daca,uneori mai eram fugariti de paznici si ajungeam acasa doar in chiloti, mestesugeam carucioare cu rulmenti, cu care ne dadeam drumul pe sosea iar in vacante porneam in lungi expeditii prin paduri, unde ingropam “comori” si purtam lupte cu armate imaginare.
Ajungeam acasa uzi, flamânzi si murdari de noroi din cap pâna in picioare, fara sa ne pese, totusi, prea mult nici de oboseala, nici de certuri si abia asteptând sa o luam, a doua zi, de la capat.
Cam asta a fost copilaria mea pe care nu o regret nici o secunda.
