28 martie 2024
ActualitateConsiliul Local Bacau s-a micsorat

Consiliul Local Bacau s-a micsorat

Deputatul Cosmin Necula, presedintele municipalei PSD Bacau, a organizat, miercuri, o conferinta de presa in care a anuntat ca social-democratii au demisionat din Consiliul Local (CL) Bacau. Cauza? Proiectul “Locuinte pentru medici” nu a fost aprobat in CL. Acesta prevedea ca medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta si Spitalul TBC sa poata primi o locuinta in blocul destinat specialistilor din Spitalul Municipal, bloc care este gol. Alaturi de Cosmin Necula a stat Zvetlana Zaharia, unul dintre ex-consilieri, al doilea fiind George Bogatu, care nu a participat la conferinta.

“V-am invitat aici pentru a trage linie in urma actiunilor pe care le-am facut in acest an si a va prezenta ca noi ne tinem de cuvânt”, a declarat Necula. Deoarece a incercat sa promoveze proiecte care erau in interesul cetatenilor si nu ar fi trebuit sa aiba culoare politica dar nu a reusit sa obtina votul majoritatii, PSD se retrage din CL Bacau. Prin urmare, nu-i va inlocui pe Zvetlana Zaharia si George Bogatu cu urmatorii supleanti, ci va renunta total la cele doua locuri.

Zvetlana Zaharia a explicat ca “Locuinte pentru medici” a fost doar unul dintre proiectele care au picat din cauza refuzului majoritatii de a sprijini initiativele PSD. Cosmin Necula a acuzat PNL si UNPR ca voteaza doar propriile proiecte. “Putem sa facem, insa putem doar daca facem noi! Am incercat sa gasim o cale de comunicare dar, din pacate, ne izbim de un zid, toate proiectele fiind abordate politic”, a afirmat liderul PSD Bacau, adaugând: “Sper ca din 2016 acest tip de rationament va disparea.



Politica are componenta pura la Bucuresti. Aici si in orice comunitate locala, trebuie sa aiba rationamentul administratiei.” Intrebat daca PSD mai este in alianta cu UNPR, aluzie la criticile acide ale lui Cristi Manolache, cel mai vocal dintre progresistii din CL, Cosmin Necula a afirmat ca “UNPR nu inseamna un singur om”. Din acest moment, a mai spus Necula, reprezentii PSD aleg initiativele si discutia directa cu cetatenii.

PNL acuza PSD de demagogie

PNL Bacau a reactionat imediat dupa conferinta de presa in care s-a anuntat retragerea consilierilor PSD din Consiliul Local si a emis un comunicat. „Aceasta demisie nu afecteaza în niciun fel functionalitatea Consiliului, cei doi consilieri locali neavând niciun fel de activitate în ultimii ani.

Gestul demisiei este, de fapt, recunoasterea faptului ca PSD nu e în stare sa-si aduca vreo contributie concreta la proiectele desfasurate de administratia locala în beneficiul bacauanilor”, se spune in comunicat. Situatia reala din Consiliul Local este ca cei doi consilieri locali au votat in cele mai multe cazuri alaturi de colegii liberali hotarârile luate in legislativul local si, la fel ca si cei din PNL, nu au ridicat aproape niciodata obiectii in promovarea proiectelor Executivului Primariei. Inactivitatea lor se poate traduce astfel printr-o tacita coalizare intre PSD si PNL, mai ales ca ambele partide constituiau USL pe vremea când cetatenii orasului i-au votat ca sa le reprezinte interesele.

Comunicatul PNL arata insa mult mai ofensiv pe final: „In masura in care PSD este cu adevarat interesat de soarta bacauanilor, a medicilor, profesorilor si tuturor celor care contribuie activ la dezvoltarea judetului Bacau, ar trebui sa nu se opreasca aici, ci sa mearga pâna la capat: demisia consilierilor judeteni PSD, împreuna cu presedintele Consiliului Judetean, Dragos Benea”. Ar fi de amintit si faptul ca la recenta vizita efectuata in sânul organizatiei locale PNL, co-presedintii Vasile Blaga si Alina Gorghiu au spus ca se va exclude pe viitor orice colaborare pe plan local intre PNL si PSD, indiferent in ce foruri se intâlnesc.

Scandalul “Locuinte pentru medici” a inceput urmare a dezvaluirilor pe care ziarul „DESTEPTAREA” le-a facut intr-un articol publicat in 30 aprilie 2015. Sub titlul „Doctor captiv in sistemul sanitar”, a fost relatat cazul unei doctorite din Bucuresti, care a cerut autoritatilor locale sa-i ofere temporar o locuinta de serviciu pentru a lucra in Spitalul Judetean Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri