28 martie 2024
SportConsilierii locali vor vota azi procedura de punere in aplicare a Legii...

Consilierii locali vor vota azi procedura de punere in aplicare a Legii 350/ 2005

Municipalitatea pare dispusa sa faca pasul inapoi in cazul finantarilor nerambursabile destinate sportului. Se revine la cofinantarea de 10% si se majoreaza de la 2.000.000 la 3.500.000 lei grantul pentru sportul de performanta cu rezultate deosebite

Telenovela, my amor

O propunere pentru consilierii locali ai Bacaului: schimbati titulatura Legii 350/ 2005! Spuneti-i, fratilor, pe nume: Telenovela 350/ 2005. Ca in orice telenovela, la mijloc sunt bani, iubire, ura si intorsaturi de situatie. In cazul finantarilor nerambursabile destinate Sportului, banii sunt când prea multi (a se vedea risipa din anii trecuti), când prea putini, asa cum o arata bugetul pe 2015. Sa trecem la factorul dual iubire/ ura: dupa ce ani in sir a scris pe toate zidurile, textual, “Primaria iubeste sportul bacauan”, brusc, institutia condusa de Romeo Stavarache a decis ca trebuie sa strânga de gât (si nu numai de gât) cluburile sportive care acceseaza proiecte pe 350. Si acum, senoras y senores, intorsatura de situatie; mai tare decât orice “Mala mujer”! Luni, Primaria organizeaza pe fuga si pe genunchi o asa- zisa debatere publica pe tema Legii 350/ 2005. Asociatiile sportive, ca sa ramânem la domeniul Sport, primesc doua lovituri in moalele capului. Primo: in noua forma a Ghidului Solicitantului realizat de municipalitate, cofinantarea se ridica de la 10% la 25%, cu obligativitatea ca beneficiarii sa acopere acest procentaj din suma solicitata si nu din cea primita. Segundo: grantul se limiteaza la 2.000.000 lei pentru sportul de performanta cu rezultate deosebite si la 150.000 lei pentru sportul de masa si amatori.



Sanchi, dezbatere!

“Ne puneti cu spatele la zid! In felul acesta, sportul de performanta dispare”, se revolta Florin Grapa, directorul CS Stiinta si, totodata, reprezentantul celei mai de succes echipe bacauane din ultimul sfert de veac, multipla campioana a României la volei feminin. “Practic, aceste modificari ne vor pune in imposibilitatea de a ne continua activitatea la acest nivel”, ridica vocea si fostul atacant al Stelei, Cristi Ciocoiu, presedintele divizionarei B de fotbal, Sport Club. “Veniti cu propuneri! Dar grabiti-va ca joi votam toate aceste amendamente in sedinta de Consiliu Local”, da replica viceprimarul Radu Ababei. Si propunerile vin: revenirea la confinantarea de 10%, procentul cofinantarii sa fie din suma primita, nu solicitata, renuntarea la o limita maxima in privinta grantului, diferentierea sporturilor individuale de cele de echipa etc. “OK, s-a notat”, da asigurari Primaria, prin trio-ul Ababei -Lupu – Bârzu.

Incendiu la Primarie

Numai ca marti, pe site-ul oficial al Primariei, o noua lovitura de teatru: proiectul de hotarâre apare in forma prezentata luni, la dezbatere! Cu 25% cofinantare, cu grantul limitat la 2.000.000 si toate celelalte. Cluburile iau foc: “Astia chiar isi bat joc de noi”. Iar vântul revoltei duce incendiul in cladirea Primariei. Consilierul local Cristi Manolache sterge pe jos cu trio-ul care a aruncat la cos propunerile asociatiilor sportive: “Daca nu modificati proiectul de hotarâre, astfel incât sportul bacauan sa isi poata continua activitatea si cu sprijinul municipalitatii, iese scandal mare”. Manolache se aprinde: “Explicati-mi si mie, de fapt nu numai mie, ci tuturor bacauanilor, de ce anul trecut, când erau conduse de Constantin Apostol si Liviu Goian, echipa de handbal masculin si cea de fotbal au primit, la un loc, doua milioane de euro, iar acum, când acesti oameni au iesit din peisaj, votati niste modificari care ar duce la desfiintarea acestor echipe?”, vocifereaza Manolache.

In asteptarea finalului

Ababei, Bârzu si Lupu incearca sa o dea cotita. Vorbesc despre criza, despre sportul care trebuie sprijinit, nu sustinut si asa mai departe. N-au, insa, spor cu Manolache, care, in calitate de membru al Comisiei Economice a Primariei, ameninta: “Eu nu semnez asa ceva si, repet, iese scandal mare in sedinta de Consiliu daca nu refaceti proiectul de hotarâre”. “Reformatorii” Ghidului Solicitantului incep sa dea inapoi, promitând ca proiectul de hotarâre va fi refacut si ca, in cel mai rau caz, la sedinta de Consiliu vor fi trecute intr-o anexa toate aceste amendamente. “Adevarul e ca a fost iures mare, dar mare de tot marti, la Primarie”, relateaza un martor ocular. Contactat de “Desteptarea”, Cristi Manolache atesta: “Nu-mi place sa tip sau sa amenint, insa pentru a fi rezolvata, aceasta situatie impunea doar un asemenea ton si un asemenea nivel al discutiei. Eu zic ca lucrurile s-au rezolvat si ca sportul va fi sustinut, in continuare, in regim de transparenta si de performanta”. Spre seara, vine si confirmarea din partea lui Ilie Bârzu: “Am vazut ca a existat multa crispare legata de finantarile pe Legea 350 si sa stiti ca am decis sa ramânem la o cofinantare de 10% din valoarea sumei primite si la un grant de 3.500.000 lei. Suntem convinsi ca aceste lucruri vor fi votate joi, in sedinta de Consiliu Local”. Asa sa fie, dar sa nu uitati sa schimbati si titulatura Legii 350/ 2005 in Telenovela 350!

Florin Grapa: “Nu ma bucur sa mor ultimul sau eu sa traiesc, iar ceilalti sa moara”

Cu doua eventuri campionat-Cupa in precedentele doua sezoane, Florin Grapa s-a vazut nevoit sa remanieze, vara trecuta, lotul de jucatoare al Stiintei, in functie de finantarea primita pe 350/2005: 2.700.000 lei. Rezultatul? Anul acesta, Stiinta a ratat titlul intr-o lupta cu echipe sprijinte din plin de autoritati (Alba Blaj, CSM Târgoviste si CSM Bucuresti), cucerind insa Cupa României. “Sportul bacauan se afla la rascruce, iar fara sustinere financiara din partea factorilor locali, nu putem vorbi de performanta. Sper sa se gaseasca solutii pentru toate echipele, nu doar pentru cea de volei feminin, deoarece nu ma bucura faptul ca eu traiesc , iar ceilalti mor sau ca eu mor ultimul”, a declarat Grapa.

Ionut Rotaru: “Oficialitatile ar trebui sa tina cont ca Stiinta MD este o echipa iubita de public”

Situatia vice-campioanei României la handbal masculin, Stiinta MD, este una dramatica, jucatorii nefiind platiti de cinci luni si fiind evacuati din apartamente. Si asta in conditiile in care anul trecut, Stiinta MD a primit de la bugetul local 5.750.000 lei prin Asociatia Top Sport, condusa de cumatrul primarului Stavarache, Constantin Apostol. Anul acesta, Top Sport nu va mai depune proiect de finantare pe 350, existând discutii ca o alta asociatie sa fie liantul intre Primarie si Stiinta MD. Inaintea primei manse din prima faza a play-off-ului, câstigata contra Minaurului, capitanul studentilor, Ionut Rotaru a tras un semnal de alarma: “Oficialitatile ar trebui sa tina cont ca Stiinta MD este o echipa iubita de public”.

Gheorghe Poenaru: “Fotbalul trebuie sa revina in prim-plan si cu ajutorul factorilor locali”

Cu Gheorghe Poenaru pe banca tehnica, fotbalul bacauan a izbutit ultima clasare notabila in Liga I. In vara lui 2002, FCM Bacau, cu Poenaru ca antrenor, Cristi Popovici secretar al clubului si Cristi Ciocoiu capitan de echipa se plasa pe locul 6, dupa un retur in care “galben-albastrii” au izbutit acel meci de legenda contra lui Dinamo, incununat cu “foarfeca” de 4-2 a lui Cursaru. La mai bine de un deceniu distanta, Poenaru, Popovici si Ciocoiu spera ca, sub comanda lor, o alta echipa bacauana, Sport Club (care a primit anul trecut, pe când era pastorita de Liviu Goian, 2.800.000 lei) sa revina in prim planul fotbalului românesc. “Asta nu se poate insa fara ajutorul factorilor locali. Imi doresc ca joi, de ziua mea onomastica, sa primesc o veste buna referitor la proiectul de finantare nerambursabila”, a declarat Ghita Poenaru.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri