17 aprilie 2024
ActualitateConducerea municipiului Moinești, preluată de un primar interimar

Conducerea municipiului Moinești, preluată de un primar interimar

Viceprimarul municipiului Moinești, jurist Valentin Vieru (ALDE) va îndeplini atribuţiile de primar interimar, post rămas vacant după demisia domnului Viorel Ilie din funcţie – devenit incompatibil ca urmare a obținerii statutului de senator ALDE în urma alegerilor din 11 decembrie – demisia fiind deja validată de către prefectul județului Bacău.

Atribuțiile de primar interimar sunt preluate de către viceprimarul Valentin Vieru pînă la organizarea și desfășurarea unui nou scrutin electoral local.

Primarul interimar Valentin Vieru, viceprimar în ultimii opt ani, mulțumește domnului Viorel Ilie şi dă asigurări că va continua proiectele începute de acesta:



„Îi mulţumesc domnului primar Viorel Ilie pentru că a demonstrat, cu tenacitate și bună credință, că administrația noastră este capabilă de mari performanțe! Împreună încă din anul 2008, am stabilit o strategie de dezvoltare a municipiului nostru, împreună am pus bazele unui foarte ambițios proiect de investiții locale, împreună am lucrat pentru ca finanțări europene de peste 30 de milioane de euro să ajungă să transforme municipiul Moinești într-unul european!

Am convingerea că vom continua să colaborăm și pe viitor pentru a putea duce la bun sfîrșit toate proiectele noastre ambițioase – construirea unei baze de tratament și obținerea statutului de stațiune balneo-climatică, demararea lucrărilor de reabilitare și modernizarea tuturor unităților de învățămînt, transformarea unei clădiri de patrimoniu în muzeu, finalizarea lucrărilor pentru structura scenei din Parcul Băi și constituirea aici a unui adevărat teatru de vară și așa mai departe.

Tot împreună trebuie să lucrăm pentru întocmirea bugetului pentru anul 2017 și pentru stabilirea clară a priorităţilor investiționale! Îi urez senatorului Viorel Ilie să aibă cel puțin la fel de mare succes ca parlamentar cît a avut și ca primar al municipiului Moinești – există multe oportunități de colaborare și vom ști să păstrăm toate atributele acestui important „împreună” și pe viitor! Am convingerea că echipa noastră va continua să obțină rezultate pe mai departe!”

La rîndul său, Viorel Ilie a declarat: „Vă mulțumesc pentru toate voturile primite din partea dumneavoastră! Timp de opt ani am fost primarul municipiului Moinești, o funcție de mare importanță, o funcție care mi-a marcat cariera și a contribuit la formarea mea ca om implicat în promovarea și realizarea proiectelor comunității.

Consider că echipa pe care am condus-o împreună cu viceprimarul Valentin Vieru va face performanță în continuare și, din noua funcție de senator, voi putea să susțin această echipă astfel încît tot ceea ce am plănuit împreună să fie dus la bun sfîrșit! Nu voi uita niciodată de unde am plecat – municipiul Moinești rămîne în sufletul meu!”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri