Ședința ordinară de ieri a Consililui Local Bacău a avut apogeul chiar la final, când la ultimul punct de pe ordinea de zi, la capitolul „Diverse”, consilierii locali au aflat despre iminenta intrare pe pierderi a Companiei de Apă, dar și despre alte multe probleme pe care le întâmpină Compania. Situația sumbră a fost prezentată de către directorul CRAB, Ioan Bejan, care a spus că începând cu anul 2018 se va intra pe pierderi, din cauza salariilor mari și a excedentului de personal.

„Administrăm peste 220 de kilometri de conductă, din care 86% au peste 30 de ani vechime. Și rețeaua de canalizare este foarte veche. Din această cauză, numărul avariilor din oraș a explodat. Reclamațiile făcute de consumatori au crescut cu 51% în județ și cu 80% în oraș. Evident, lumea este nemulțumită de serviciile noastre și, prin urmare, va trebuie să luăm urgent măsuri în acest sens. ~n același timp, creșterile salariale s-au dublat și au ajuns la 10 miliaone de euro. Toate acestea ne-au adus pe marginea prăpastiei”, a spus directorul Bejan.

CRAB are acum 740 de angajați, în timp ce, compania similară de la Viena, de exemplu, oraș cu două milioane de locuitori, are doar 400 de angajați. Directorul Bejan acuză presiuni și chiar amenințări din diverse direcții.



„Sindicatele cer tot timpul majorări salariale, fiindcă așa a fost întocmit contractul colectiv de muncă. Este cancerul din interiorul Companiei”, a spus directorul Bejan. Acesta a mai spus că personalul este relativ îmbătrânit și pensionările se vor accelera, în timp ce tineret care să se angajeze la CRAB nu prea se găsește. Urmarea acestui fapt, în opinia directorului Bejan: va crește numărul avariilor.

„Obiectivele noastre urgente sunt restructurarea personalului și identificarea proiectelor, cu tot ceea ce presupune. Voi refuza să semnez contractul colectiv de muncă solicitat de sindicate, chiar dacă am lucrat cu amenințări, cu solicitări de demisii, ceea ce îmi fac munca și mai grea. Cine nu vrea să urmeze aceste proiecte de reorganizare ne va părăsi”.
– directorul CRAB, Ioan Bejan

„Compania de apă are cele mai mari cheltuieli de personal, cele mai multe avarii și cea mai mică rată a profitului. Conform auditului BDO, CRAB este pe ultimul loc dintre cele 43 de companii cu același obiect de activitate din țară. Este posibil să avem conflict de muncă, să avem apă, cu program. Nimeni, în atât de mulți ani în urmă, nu s-a uitat în curtea CRAB să remarce că s-a greșit”.
– Cristina Breahnă Pravăț, consilier local

„Consiliul Local este acționar majoritar la CRAB și, prin urmare, vrem să aflăm mai multe date despre situația companiei, dar pentru asta ar fi trebuit să fim anunțați când directorul Companiei vine în ședințele Consiliul Local, să fim pregătiți cu date pentru o discuție serioasă și pentru măsuri luate în cunoștință de cauză”.
– Daniel Miclăuș, consilier local

Primarul Cosmin Necula spune că CRAB muncește, în acest moment, pentru angajații săi, în loc să o facă pentru cetățenii orașului. „Sunt salarii de peste 100 de milioane de lei vechi și se cer în continuare majorări. Cheltuielile cu salariile sunt foarte mari și creșterile trebuie oprite. Este necesară o restructurare.

Nu este nevoie de prea mulți oameni prin birouri, ci de mai multe echipe pe teren. Salariile sunt, pe alocuri, catastrofal de mari, iar sindicatele sunt susținute de unii directori din companie, ca să își păstreze avantajele”, a mai spus primarul Necula. Despre alte probleme discutate în ședința de luni a Consiliului Local Bacău, în edițiile următoare.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"