Circul și-a făcut punct de lucru la Consiliul local

    Ședința extraordinară de astăzi a Consiliului local Bacău s-a transformat într-un circ spre final, când o seama de consilieri s-au apucat să scotocească prin buletinele de vot căutând să vadă care dintre ei a “trădat”.

    La jumătate de ora după ce s-a votat punctul referitor la societatea de servicii publice a municipalității, câțiva consilieri de la PNL, împreună cu independentul Cristian Ghingheș, au controlat buletinele de vot secret acuzând că ar fi o problemă cu acestea.

    Liberalii susțin că nu-și exeplica de ce, având în vedere că ei au fost cinci și cu Ghinghes șase – care ar fi votat împotriva proiectului, la final au ieșit numai cinci voturi “contra”, decizia fiind, astfel, aprobată.



    A urmat o sesiune de vociferări și răcnete, cu acuze de “mânăreală” a votului, deși votul a fost secret și nimeni, teoretic, nu poate demonstra că a votat într-un fel sau altul.

    Secretarul Ovidiu Popovici l-a invitat pe consilierul Ghingheș să “facă ceea ce știe mai bine” – să depună o plângere la organele specializate – dacă are bănuieli în privința corectitudinii votului, dar să înceteze cu vociferările.

    Pe de altă parte, Daniel Miclăuș, liderul de grup al PNL, a spus că își asumă rezultatul votului. Într-o discuție cu Cristian Ghingheș i-a spus acestuia că nu e totul pierdut întrucât mai urmează un vot pe această problemă.

    De la ce a pornit totul

    Societatea de servicii publice a fost înființată de municipalitate pentru a ocoli reglementările legale care limitează drastic numărul angajaților din primării. Ideea nu este nouă, în Transilvania se practică de câțiva ani Iașul și Bucureștiul preluând, la rândul lor, modelul.

    Numărul angajaților din primării a fost redus și plafonat încă din vremea guvernării Boc, în timpul crizei. Reducerea cheltuielilor a însemnat, însă, și o scădere a calității serviciilor întrucât o mare parte dintre cei disponibilizați au fost lucrătorila Spații Verzi. Municipalitatea susține că, astăzi, nu poate face cu 200 de oameni munca pe care o făceau 800 în urmă cu 15-20 de ani. Prin urmare, pentru a scăpa de limitarea numărului de angajați dar și pentru a putea acționa mai repede și mai ieftin atunci când este cazul, a fost creată societatea de servicii publice.

    Liberalii se împotrivesc ca această societate să primească atribuțiunile Direcției de Servicii Publice. Încă de anul trecut, au stârnit un adevărat scandal după ce societatea a pus capcane cu otravă împotriva șobolanilor, acuzând că acestea pun în pericol copiii. După ce s-a demolat acest mit, au zis că se împotrivesc deoarece societatea nu are suficientă experiență și că șefii acestiea nu au venit în fața Consiliului local ca să-și prezinte activitatea.

    Astăzi, după ce șefii societății, Ionuț Vlad Popa și Nicoale Zaharia, au prezentat un raport de activitate în fața Consiliului, Daniel Miclăuș a spus că liberalii vor vota împotrivă deoarece societatea a primit în folosință de la Primărie terenul din Parcul Cancicov pe care se află fosta bază de materiale a municipalității. Consilierul liberal a spus că dacă acel teren va fi trecut înapoi în domeniul public, s-ar putea să se răzgândească și să voteze în favoarea proiectului, dar nu acum, ci la o dată ulterioară.

    Surpriza a fost la vot, când, din cei 21 de consilieri prezenți, 16 au votat “pentru” și numai cinci “împotriva”, proiectul fiind aprobat. Nimeni nu a spus nimic atunci, doar consilierii liberali au început să schimbe SMS-uri între ei iar, către finalul ședinței, au cerut buletinele de vot să le numere. Însă, președintele de ședință, Cristina Pravăț, a spus că a auzit cum se făcea o adevărată anchetă, consilierilor liberali cerându-le să spună care buletin de vot le aparține.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"