Din ce in ce mai des se aude tânguirea intreprinzatorilor români ca nu mai gasesc forta de munca. Ca nu mai au pe cine sa angajeze si ca sunt nevoiti sa caute personal in zona rurala si ca taranii ii refuza.
Si, imediat, corul robilor sponsorizati de vreo ambasada sau de vreuna din organizatiile lui Soros da verdictul: “e din cauza ajutoarelor sociale! Sa se taie ajutoarele!” Ca, dupa parerea lor, cu 150 de lei pe luna se poate trai.
Cauzele sunt, insa, altele. In primul rând migratia catre tarile Europei de Vest si demografia negativa au dus la o scadere abrupta a populatiei urbane. Pur si simplu, la oras nu mai ai de unde lua muncitori. Nu mai vorbim de calificare; s-a dus vremea când România era cunoscuta pentru forta de munca ieftina si calificata; azi am ramas doar ieftini. Cum intreprinzatorii nu mai gasesc salariati la oras, incep sa caute la tara.
Insa, situatia taranului, chiar si al celui fara pamânt, este mai buna decât cea a oraseanului care trebuie sa-si cumpere toata mâncarea. Taranul – câtu-i vara de mare – poate culege bureti, fructe de padure, plante medicinale, etc. pe care le poate folosi in autoconsum sau sa le vânda. Daca mai are si un petic de gradina, are si rosii si cartofi si ceapa.
Mai si munceste cu ziua, bugetul familiei iese in câstig. Per ansamblu, situatia nu e idilica; doar ca baza de pornire este mai buna decât a unui orasean. Si când vine angajatorul sa-i ofere salariul minim ca sa faca naveta la oras si sa munceasca 8-10 ore, ii râde in nas.
Pentru 1000 de lei, taranul ar trebui sa se trezeasca la 5 dimineata, sa faca minim o ora naveta cu autobuzul (care-l va costa cel putin 200 de lei), sa mai ia, eventual, inca un autobuz urban (alti 50 de lei pe luna), sa munceasca minim 8 ore, sa refaca drumul inapoi cu autobuzul si sa cada lat in pat, fara sa mai faca nimic prin curte. Nu mai punem la socoteala mâncarea pe care ar trebui s-o cumpere. Cât i-ar mai ramâne din leafa pentru care a pierdut ziua intreaga?
Ce nu vor sa inteleaga nici intreprinzatorii si nici comentatorii este ca in situatia de fata se aplica la sânge Legea cererii si a ofertei. Adica e o situatie capitalista si care trebuie rezolvata tot prin metode capitaliste.
Scaderea ofertei inseamna, logic, cresterea pretului. La criza de salariati se raspunde cu o majorare a ofertei salariale.
Dar, ce sa vezi?, nici intreprinzatorii si nici comentatorii de dreapta nu accepta. Vor si munca multa si cheltuiala putina.
Apoi, asta, nu se poate.
