19 aprilie 2024
ActualitateCercetasii de la Colegiul „N. V. Karpen” iau lectii de prim ajutor

Cercetasii de la Colegiul „N. V. Karpen” iau lectii de prim ajutor

Din aceasta saptamâna, un grup de liceeni de la Colegiul Tehnic de Comunicatii „N. V. Karpen” din Bacau a inceput sa ia lectii de prim ajutor, o ambitie a tinerilor, izvorâta din identificarea nevoii de a fi aproape semenilor in situatii neplacute si neprevazute.

Membri ai grupului de Cercetasi „Sf. Nicolae Karpen”, 13 liceeni din colegiul amintit au initiat si au câstigat finantare pentru derularea proiectului „Primul ajutor sunt eu”, prin programul YouthBank sustinut de Fundatia Comunitara Bacau, proiect co-finantat de Asociatia parintilor Karpen 2010. Prin activitatile stabilite pentru implementarea lui (4 aprilie – 4 iunie 2016), proiectul, coordonat de laborant inginer Daniela Andronic, are ca scop promovarea si invatarea de timpuriu a notiunilor de baza pentru acordarea de prim ajutor. Luni, 9 mai, cercetasii de la Karpen au avut, astfel, parte de primul curs de prim ajutor constând in notiuni teoretice si demonstratii practice prezentate de profesorii de la Scoala Sanitara Postliceala Bacau „Ana Aslan” – partener de proiect -, Denisa Pauliuc si Viorica Donie.

Inainte de a trece propriu-zis la demonstratii de acordare a primului ajutor – prima lectie, punerea victimei aflata in stare de „inconstienta, dar cu respiratie si puls”, in pozitia de siguranta – prof. Denisa Pauliuc a accentuat importanta pe care o are cunoasterea de notiuni elementare de anatomie. „Pentru a putea acorda primul ajutor trebuie, in primul rând, sa ai notiuni de baza despre corpul tau. E foarte important ca fiecare dintre noi sa-si cunoasca si sa-si inteleaga corpul”, a spus aceasta.



Din pacate, in România ultimilor ani, in programa scolara, anatomia ocupa un loc nesemnificativ, iar pe marginea subiectului au discutat putin toti cei prezenti la primul curs „Primul ajutor sunt eu”. „Vreau sa-i felicit pe acesti tineri pentru ca, iata, au identificat aceasta problema in societate, in timp ce cei care ar trebui sa se ocupe de asta au alte treburi. Vreau sa va asigur insa ca sunteti pe drumul cel bun si ca mai suntem câtiva care chiar credem in voi si va insotim pe acest drum”, a spus Dana Chiriac, EliteMob Bacau (om de afaceri). La rândul sau, directorul adjunct al Colegiului „N. V. Karpen” Bacau a tinut sa-si felicite elevii, ramânând la curs pâna la final.

Invatatura pe care cercetasii au prins-o la primul curs si o vor acumula pe parcursul proiectului va fi transmisa de acestia mai departe colegilor lor din Colegiu, prescolarilor de la Gradinita Bambi tot din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicatii „N. V. Karpen”, precum si elevilor de la Scoala „Ion Creanga” din Bacau si Scolile Margineni si Barati. Proiectul se va incheia in luna iunie, spune echipa de implementare, cu un concurs tematic, pe categorii de vârsta, la care vor fi invitati sa participe toti elevii din grupul tinta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri