29 martie 2024
EvenimentCentru de Agrement in Comanesti, din luna mai

Centru de Agrement in Comanesti, din luna mai

– investitia este de aproximativ 5 milioane de euro si este suportata 50 la suta din fonduri europene prin Programul Operational Regional si 50 la suta din bugetul Consiliului Local

In Comanesti, in apropierea falezei râului Trotus, se ridica impozant cel mai mare centru de agrement din zona. Conform declaratiilor primarului Viorel Miron, Centrul de agrement “Trotus“ va fi inaugurat in luna mai 2016. In prezent, se lucreaza la finisaje si la amenajarea spatiilor care necesita aplicarea vopselelor epoxidice.

„Centrul de agrement este ceva necesar si util in zona. Sunt foarte multe persoane care se deplasau pâna in Bacau sa poata petrece vara câteva ore de relaxare la Bazinul de Inot sau in piscinele private. Am adus confortul aproape de oameni, iar prin aceasta investitie vrem sa mai marcam un punct important pe harta turistica a zonei”, a declarat primarul Viorel Miron.



Centrul de agrement “Trotus“ dispune de o sala multifunctionala cu doua tribune a 350 de locuri, are doua bazine de inot (unul pentru adulti si unul pentru copii) acoperite cu un balon presostatic de 53,50 m / 30,50 m, iar acestea vor fi legate de cladirea Centrului de agrement printr-un tunel lung de 13 metri. La exterior va fi amenajat un parc de agrement, in plan deschis, cu alei pietonale.

Primarul Viorel Miron mai spune ca Centrul ar putea deveni o atractie turistica si ar putea contribui la bunastarea asezarii, care, dupa inchiderea minelor din zona si a multor unitati economice, a intrat in declin.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri