La vremuri noi… tot noi!

Glumea un coleg, care a prins și celelalte vremuri în presă. „Păi nu? La revoluție era «Deșteptarea»! Acum, după 30 de ani ce ziar mai este? Tot «Deșteptarea»”! Un ziarist care se respectă trebuie să aibă și simțul umorului. Nu de puține ori se...

Învățământul și generațiile de sacrificiu

Anunțul venit din partea oficialilor din Ministerul Educației Naționale, privind rezultatele obținute la simulare Evaluare Națională, se pare că nu a mirat pe nimeni. Doar părinții sunt supărați. S-ar putea spune că un rezultat slab era anticipat. Dar nici chiar așa! Doar 40%...

O altă față uitată a Bacăului

Așa scria ziaristul Iacob Florea în Deșteptarea la început de an ’90: „La chioșcul de ziare de pe strada Mioriței, colț cu Banca Națională, lumea așteaptă la rând. E un rând spontan, nu impus de cine știe ce cartele (pentru tineri, era vorba de...

Ziariștii și țintele lor. Jurnaliști la Cupa Presei

Ideea organizării unor astfel de competiții, în care ziariștii să fie familiarizați cu tehnica de luptă, aflată în dotarea unităților de Jandarmi, Poliție, Parașutiști, a venit odată cu integrarea României în NATO. În 1987 venea la conducerea Brigăzii de Jandarmi Bacău generalul de brigadă...

De la fix la mobil, cablu și satelit

În presă nu există informare fără auto-informare. Trebuie să percepi, să ai cunoștință de un eveniment, ca să poți să-l transmiți cât mai obiectiv, mai departe, către cititor. În 1990 nu visam ce va aduce și în România era digitală. Telefonul a reprezentat saltul...

Cine n-a plantat un pom… mai are timp s-o facă

Primăvara, pe lângă muncile câmpului, săpăturile din vie și curățatul pomilor din livezi, tot gospodarul știe că a venit și vremea primenirii locuinței, curățeniei și a plantărilor de flori și arbori. Se pare că semnalul tras vinerea trecută, în preambulul acestei pagini a avut...

Sprijiniți-vă pe țărani! Împroprietăriri, confiscări, retrocedări

La 5 ani după Unirea Principatelor Române, guvernul condus de Mihail Kogălniceanu în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a făcut primul pas pentru modernizarea statului român. Anul acesta se împlinesc 155 de ani de la prima Reformă agrară, prin care țăranii clăcași erau...

Lumina Învierii

Focul Sfânt, Focul Sacru, lumină izvorâtă din întuneric. O flacără simbol, menită să ne lumineze calea, nouă, muritorilor trecători prin univers. Fie că se aprinde în fața lăcașelor de cult, fie că este adusă cu avionul de la Mormântul Sfânt, ea simbolizează, la începutul Sărbătorilor...

Banul, ochiul dracului. Lupta leului cu șacalii

În primăvara anului 1867 s-a promulgat prima lege monetară, prin care se stabilea că leul devine oficial monedă națională, având ca subdiviziune banul, ca a suta parte din valoarea sa. Pentru un colecționar nu valoarea în argint sau aur contează, ci raritatea și vechimea...

Greva, un protest pașnic

Între manifestările spontane și mobilizările a mii de oameni există o mică diferență. Dar când la o astfel de manifestare se adună sute de mii, este o altă poveste. Omul tinde să-și exprime nemulțumirea, făcându-și tot sieși rău, atunci când îi ajunge cuțitul la os....

„Unde dragoste nu e… nimic nu e!”

Așa a transpus prin cântec, Gheorghe Gheorghiu, o mare dilemă legată de evoluția omenirii. Cine îl poate contrazice? Adam și Eva, alungați din Rai, s-au trezit că vor trebui să trăiască pe pământ. Un tărâm plin cu toate cele necesare vieții, dar și cu...

„Și ieri va fi o zi”

O retrospectivă succintă a modului în care a evoluat Bacăul de-a lungul a 30 de ani, din punct de vedere urbanistic. A modului cum aceste transformări au fost reflectate și prezentate prin intermediul presei. Lupta cu nemulțumirile Pentru edilii unui oraș (județ), prioritățile sunt cele legate...

Top Story

Mobilizare fără precedent la Centrul de Transfuzii

Vestea tragică a accidentului suferit de olimpicii noștri de la biologie care mergeau la „naționale” la Oradea a făcut rapid înconjorul internetului și a...

Ultimele știri