Lorena Maxim a fost aleasă în funcția de președintă a Organizației Femeilor Social Democrate (OFSD) Bacău, în cadrul unei reuniuni desfășurate duminică, în municipiul Bacău.
Într-un mesaj publicat ulterior pe rețelele sociale, aceasta a transmis că votul primit reprezintă „un pas important” în parcursul său politic și administrativ și a subliniat experiența acumulată anterior la conducerea Organizației Municipale a Femeilor...
Biroul Electoral Central a luat decizia ca buletinele de vot sa nu mai fie anulate daca vor contine eventuale mesaje scrise de alegatori, in conditiile in care stampila este aplicata corect.
BEC a stabilit ca voturile valabil exprimate la alegerile din 10 iunie sunt cele in care stampila cu men?iunea...
Pentru copiii din centrele si casutele DGASPC Bacau, 1 iunie nu este o zi ca oricare alta. Dimpotriva, au un program special, foarte bogat in evenimente si condimentat cu surprize. Astfel, pustii din complexul "Alexandra" participa la Festivalul "Impreuna suntem puternici" din Parcul municipal Onesti, alaturi de ceilalti elevi...
La una dintre intâlnirile electorale, desfasurata in Cartierul Gheraiesti, inca primarul Romeo Stavarache in loc sa vorbeasca oamenilor despre nerealizarile din cele doua mandate, despre minciunile electorale din 2004 si 2008, dar si ceea ce vrea sa faca pentru a ne mai ferici inca patru ani, aduce in prim-plan,...
Candidatul independent la Primaria Bacau, Dumitru Sechelariu, i-a vizitat ieri pe membrii Asociatiei Surzilor, filiala Bacau. Acesta i-a asigurat de toata consideratia sa si in special de ajutorul pe care il va oferi ca primar al Bacaului.
Cea mai mare problema a Asociatiei Surzilor a fost pâna acum existenta...
Gradinita „Agricola” a desfasurat o sesiune de lucrari, cu mai multi educatori veniti din tot judetul, intr-un simpozion interjudetean pe Regiunea Nord-Est, intitulat „Final de calatorie, inceput de drum”. Proiectul face parte din Programul pentru Reforma Educatiei Timpurii.
In vederea asigurarii continuitatii programului si implementarii unei educatii de calitate in...
A inceput nebunia frumoasa a marsurilor absolventilor. Daca pâna acum au defilat prn oras colegiile „Saligny”, „Karpen”, Economic, „Vranceanu” si „Mihai Eminescu”, joi a fost rândul celor 160 de absolventi de la Colegiul National „Ferdinand I” sa sarbatoreasca. Cursul festiv a fost gazduit la Universitatea „George Bacavia”, in Aula...
Vineri, 1 iunie, de Ziua Copilului, militarii de la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Bacau asteapta vizita celor mici, curiosi sa afle ce se afla dincolo de gardul unitatii. „Jandarmii le vor prezenta celor mici ateliere cu armamentul si echipamentul din dotare, masinile de interventie folosite pe timpul executarii misiunilor,...
„Carnavalul copilariei” la Gradinita „Lizuca”
Inca de la primele ore ale diminetii de 1 iunie, intre 9 si 11.30, la Gradinita "Lizuca" este sarbatoare pentru ca are loc "Carnavalul copilariei". Toti copiii mari si mici sunt printi sau zâne mici, pirati, zmei si vrajitoare, printese-ncântatoare. "Este parada costumelor de carnaval,...
Pompierii bacauani au, de joi, masini noi. Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau a primit sapte autospeciale pentru interventii prin Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara EURONEST si o autospeciala pirotehnica. Consiliile Judetene din Moldova si-au dat mâna pentru atragerea de fonduri si achizitionarea de masini cu ajutorul carora...
Satul Cornii de Sus, comuna Tatarasti, a fost joi, gazda unui simpozion regional, care a reprezentat punctul final al unui proiect cultural mai amplu. Initiatorii acestuia sunt Protoieria Sascut, Primaria Tatarasti si Colegiul National "Cantemir Voda" din Bucuresti. Simpozionul regional "Istoria si traditi satului românesc" s-a bucurat de prezenta...
Ziua de astazi, 1 iunie, incepând cu ora 9.00, angajatii Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau le-o vor rezerva exclusiv tinerilor, interesati de serviciile pe care aceasta institutie le ofera populatiei. De câtiva ani a intrat in traditie ca in data de 1 iunie sa fie...
Ziua Copilului nu va trece neobservata in Penitenciarul pentru Minori si Tineri Bacau. Cadrele Serviciului de Educatie si Asistenta Psihologica au pregatit mai multe activitati si jocuri interactive cu ocazia acestei zile. Programul va incepe cu o serie de intreceri sportive, dupa care minorii vor urmari o piesa de...
De Ziua Copilului la Sectia Copii a Bibliotecii Judetene are loc activitatea "Tara mea - hrana, de la samânta la bucate". Actiunea are loc in cadrul proiectului international de parteneriat "My country - food - from seed to table" incheiat intre institutia bacauana, Muzeul de Arta a Copiilor, New...
Asociatia BOKO organizeaza, in acest weekend, "Urban Camp", un eveniment care isi propune sa-i antreneze pe copiii si tinerii cu vârsta intre 12 si 15 ani, intr-o activitate dinamica din punct de vedere intelectual si practic. "Urban Camp" va incepe vineri cu o intâlnire la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu"...