29 martie 2024
EconomieCase de schimb valutar, prinse pe picior gresit de Protectia Consumatorilor

Case de schimb valutar, prinse pe picior gresit de Protectia Consumatorilor

Casele de schimb valutar au intrat din nou in atentia inspectorilor de la Comisaritul Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC). Astfel, zeci de unitati care au ca obiect de activitate operatiunile de schimb valutar din tot judetul, inclusiv din cadrul unor banci comerciale, au fost luate la puricat de Protectia Consumatorilor, actiune derulata la nivel national cu scopul de a verifica modul in care patronii cu astfel de afaceri au inteles sa respecte legislatia in domeniu.

Au intrat in hora controalelor nu mai putin de 12 operatori economici din judet, dintre care jumatate au fost gasiti pe picior gresit. In acest context, s-a impus masura aplicarii de amenzi in valoare totala de 13.000 de lei, dar si a unui avertisment. „Printre principalele deficiente depistate s-a numarat si faptul ca aceste puncte de schimb valutar nu aveau vizate la zi autorizatiile eliberate de primarie.

Insa, am mai constatat si nereguli in privinta formularului de acceptarea tranzactiei, care fie nu se emitea, fie nu era semnat si de consumator, asa cum, de altfel, prevede legislatia in domeniu, si nu de acum, ci de câtiva ani”, a declarat Alin Nastasa (foto), comisar sef adjunct la Protectia Consumatorilor Bacau. Reprezentantii institutiei le recomanda clientilor caselor de schimb valutar ca, atunci când apeleaza la serviciile acestora, sa verifice cu atentie si integral cursurile afisate pe panouri. La fel de important este sa nu efectueze tranzactia înainte de a solicita si analiza formularul de acceptare a operatiunii.



Daca nu este de acord cu tranzactia, consumatorul poate refuza sa semneze formularul. Insa, din momentul semnarii acestui document, reclamatiile consumatorilor pagubiti nu mai au temei legal de cercetare, întrucât se considera ca acestia au luat la cunostinta datele mentionate în formular si au fost de acord cu efectuarea tranzactiei. În schimb, in situatia în care consumatorii au efectuat schimburi valutare fara sa semneze un astfel de formular si, ulterior tranzactiei, constata o paguba, acestia pot depune o reclamatie la Protectia Consumatorilor Bacau, atasând si eventuale dovezi (copie xerox a bonului fiscal, fotografii care sa indice valoarea cursului valutar utilizat de operatorul economic etc).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri