24 aprilie 2024
OpiniiEditorialCând nu deschizi ochii...

Când nu deschizi ochii…

De mai bine de 20 de ani modernizăm, dotăm, digitalizăm sistemele operaționale de la toate nivelurile, cu precădere în instituțiile statului care se ocupă de finanțele țării. Cel puțin așa declară responsabilii acestor programe, adevărate „inginerii” tehnice, achiziționate cu sume imense, bugetare și extrabugetare, fonduri europene, împrumuturi care apasă greu pe bugetele anuale.

S-a pus în capul susținerii acestor achiziții atingerea peformanței, scurtarea timpilor de execuție, eliminarea birocrației și reducerea aparatului supradimensionat din instituțiile statului. Nu se vede și nu se contabilizează nimic pozitiv, casele de marcat sunt și acum dorințe, conectarea lor la sistemul centralizat al Finanțelor Publice se tot amână de la an la an, prin magazinele de cartier evaziunea domină vânzările, digitalizarea sistemului de sănătate este o iluzie, nici cel bancar nu performează.

Tot de atâția ani declarăm de la înaltele tribune parlamentare și ministeriale că se va reduce aparatul bugetar, însă, paradoxal, el crește în fiecare an, avem dublu funcționari față de 1989, cu toată digitalizarea. Și angajările continuă în sistem, salariile cresc, fără criterii de performanță, la grămadă, ajungându-se, fără jenă, la salarii nu nesimțite ci astronomice, cum se pot justifica salarii de 15, 20, 30.000 de euro lunar, în companii, regii și autorități guvernamentale? Jaf, degringoladă, pustiire, nesimțire, bătaie de joc cu banii munciți de fiecare dintre noi.

Acum se măresc iar salariile bugetarilor, țara geme de datorii, banii europeni prin PNRR stau bine în conturile Uniunii Europene, un euro nu am atras și nu am investit. Incompetență, politică? În loc să concepem și să aplicăm programe investiționale majore, Guvernul împarte ajutoare, 200 de lei, 700 de lei, lunar, trimestrial, nimeni nu le mai știe numărul și cunatumul, risipă, frecții cu Diana la rănile cronicizate ale celor săraci.

Analiști independenți, economiști de prestigiu, oameni cu carte atrag atenția, publică studii documentate: este grav, mergem tot mai prost, ne paște incapacitatea de plată, finanțele țării sunt tot mai subțiri, țara arde, politicenii votează ajutoare, miniștrii dorm, fac politică la televizor: avem, dăm, facem, dregem – campanie electorală, vorbe goale, iresponsabilitate, prostie, da, multă prostie, altfel nu se explică degringolada care a cuprins țara.

De sus și până jos. Politici falimentare promovate, încurajate de niște neica nimeni, cu studii la distanță, ajunși scule decizionale în structurile statului.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri