În drumurile mele teatrale prin tara, ma întâlnesc deseori cu cu Mircea M. Ionescu si vorbim despre o multime de lucruri. Discutia este mereu interesanta, vie, si ea se prelungeste apoi în alt mod, prin lectura, pentru ca Mircea îmi daruieste si câte o recenta aparitie a unei scrieri de-ale sale. Zilele trecute mi-a dat o reeditare a unei piese autobiografice, Taximetrist de noapte la New York, pe care am parcurs-o, dintr-o suflare, într-un hotel din Bucuresti. Tot cu un text autobiografic, Monolog în doi cu moartea la usa, Mircea M. Ionescu a câstigat premiul pentru monodrama la Gala recitalurilor de la Bacau, editia 2015. De altfel, dramaturgul a fost jucat, cu mare succes, în alte doua rânduri la Teatrul Bacovia, în 1981, cu Aventura unei femei cuminti, si în 2005, cu Dona Quijota. Mircea M. Ionescu scrie teatru din pasiune, si o face cu mult mestesug si talent, dar este el însusi un personaj, cu o viata palpitanta, aventuroasa, plina de experiente la limita. Absolvent de filosofie, la Universitatea Bucuresti, face cursuri post-universitare de ziaristica, apoi un curs de relatii sociale la Adelphi University din New York, dar cel mai mult a învatat, dupa propria marturisire, la „Academia Vietii – cursuri de zi si de noapte: cinci luni în lagar, la Latina si Roma, si aproape 13 ani în fascinantul, inegalabilul Babilon numit New York”.
Fost comentator sportiv cunoscut si foarte apreciat, autorul „monodramei verite” la care ma voi referi, a luat, într-un moment în care la noi totul devenise insuportabil, irespirabil, decizia de a emigra, desi el avea un anumit statut profesional si o ducea destul de bine. Dar a facut-o cu gândul la viitorul fiului sau, pe care voia sa-l scape de comunism. Vorbim despre sacrificiul unui tata, asadar, pentru ca Mircea M. Ionescu nu se împauneaza cu titulatura de disident. Dupa lunile grele de lagar, în Italia, unde a facut cele mai umilitoare munci, ajunge în New York, aici visând sa-si aduca si familia. Da, chiar asa i-a declarat ofiterului de la „Immigration”, ca este visator de profesie, comentator sportiv, dramaturg, si ca ar vrea sa-si faca în America (ca doar e Pamântul Fagaduintei acolo), un ziar, un teatru si o echipa de fotbal, toate românesti. Si pentru ca toate astea sa se împlineasca nu-i trebuia decât sa reziste fizic, sa munceasca si sa faca bani. Primit în State, fericit la gândul ca fiul sau va duce o viata în Libertate, a parcurs ani de galera, încovoiat la volanul unui taxi galben, nerenuntând însa la visurile sale.
Adica a fost si taximetrist, si ziarist, si dramaturg. Alergând, noapte de noapte, „mereu optimist, cu moartea în spate, pentru un pumn de dolari”. A gonit prin fata teatrelor celebre de pe Broadway, si, cu autoironia care nu-l paraseste niciodata, spune ca i-a avut si el, jucând pe scena galbena, parteneri pe Anthony Quinn, Greta Garbo, Imelda Marcos, pe fata lui Fidel Castro, pe care i-a transportat cu taxiul lui. A cunoscut, asadar, personaje celebre, legendare, dar si tot felul de ciudati, de borfasi, drogati, damnati, oameni din toata lumea, veniti sa traiasca visul american. Si a fost, de multe ori, la un pas de moarte, amenintat cu pistolul, cu cutitul. A avut vointa si forta de a depasi toate situatiile grele, asa cum si în timpul din urma se lupta cu o boala necrutatoare, din care sper ca va iesi învingator. Ultimele analize sunt bune. Un om de poveste Mircea M. Ionescu, unul adevarat, greu încercat de viata. Dar care nu se lasa si lupta din toate puterile. Omul este cald, deschis, direct, simpatic, si asa este si scrisul sau, care te cucereste prin autenticitate. Citind Taximetrist de noapte prin New York ai senzatia ca esti tu însuti prins în ritmul unor experiente fabuloase, ca alergi prin jungla newyorkeza. Iar la capatul cursei, adica al acelui mic roman picaresc, scris cu verva si pasiune, cu sinceritate, regreti ca s-a terminat, ai mai fi vrut sa afli si alte lucruri, sa te transpui în acele situatii spectaculoase. Sigur este însa un lucru, ca ai citit ceva care te-a îmbogatit omeneste.
