Sunt multe lucruri pe care nu am reusit sa le fac, desi uneori m-am straduit. De pilda, nu am fost niciodata ceea ce se numeste o persoana ordonata. Îmi plac lucrurile frumoase, aranjate într-un anume fel, cu bun-gust, dar nu prea dichisite, nu fixate, nu încremenite într-o forma. Si, recunosc, de când eram adolescenta, parintii mei mi-au facut mereu observatii, blânde, ce e drept, cu privire la lipsa mea de perocupare pentru ordinea din camera mea. Dar, culmea este ca în gramada de obiecte, de carti si de reviste de pe masutele din camera sau prin alte colturi, eu gaseam foarte repede ceea ce-mi trebuia la un moment dat. Nici în dulapurile mele nu stateau (si nu stau) lucrurile strict rânduite. Mi-am facut, deseori, eu însami reprosuri pentru lipsa mea de rabdare în aceasta privinta. Fara vreun rezultat notabil, însa. M-am consolat apoi, zicând ca asta-i firea mea, si basta.
Si pe biroul meu este, aparent, o vesela neorânduiala. Stiu însa exact unde am pus o anumita hârtie, unde mi-am lasat o fisa, o însemnare, atunci când ma apuc de scris. Cumva, dezordinea asta de mici proportii, benigna, în fond (pentru ca nu exclude, Doamne fereste, curatenia, dar si asta una normala, nu tipicara si obsedanta) ma inspira. Ei, si aici uite ca vin psihologii si îmi confirma ceea ce eu simteam demult. Ei zic asa: „În copilarie parintii te certau ca în camera ta parca explodase o bomba? Acum ai discutii cu partenerul de cuplu sau cu colegii de serviciu, care te întreaba cum mai gasesti ceva pe birou între atâtea hârtii? Nu îti face griji, nu este nimic în neregula cu tine! Se pare ca dezordinea de pe masa de lucru prioritizeaza, inconstient, sarcinile în functie de cum sunt asezate dosarele, creste eficienta, iar personale dezordonate sunt foarte creative, îndraznete, spontane si adaptabile.
În plus, de-a lungul istoriei, multe dintre genii erau extrem de dezordonate – Einstein, de pilda”. Uf, am rasuflat si eu usurata, spunându-mi ca nu sunt chiar o catastrofa. Sigur, n-am fost niciodata gospodina aceea grozava, cu cârpa de praf mereu în mâna, stergând geamuri în disperare, vânând imaginare pânze de paianjen, cu masina de spalat în priza una-doua, aplecata trudnic peste fierul de calcat, migalind la diverse feluri de mâncare si dulciuri laborioase. Si daca nici creativa într-un mod special nu sunt, asa e frumos, sa fiu modesta, treaba aia cu geniile e pentru genii si-atât, sunt în schimb îndrazneata, mai ales când am ceva important de aparat si îmi asum raspunderi, spontana si adaptabila. M-am adaptat, cu seninatate, la propria-mi fire, sunt în buna întelegere cu mine, nu am nicio relatie conflictuala cu felul meu de a fi. Am destule nemultumiri, insatisfactii, dar sunt trecatoare. Dupa ce ma consum ceva timp, îmi fac analize, introspectii, ma dojenesc singura, pentru ca într-un final sa-mi regasesc echilibrul, simtul relativului, al umorului. Care ma slaveaza întotdeauna de cele mai neplacute situatii.
