Alegerile bat la usa, dar nu batalia politica ma preocupa acum, ci rezultatul acesteia, adica viitoarea garnitura care va controla si gira administratia locala. Mai exact, cum va functiona aceasta. Cea veche stim cum a lucrat.
Am participat la multe dintre sedintele Consiliului Local Bacau si am fost surprinsa, apoi de-a dreptul dezamagita. Daca la inceput am crezut ca e o intâmplare, m-am lamurit apoi ca atmosfera de crâsma, bascalioasa, pe care o intâlnesti de obicei la periferia orasului, unde bancurile fara perdea si fara poanta provoaca buna dispozitie, este cea obisnuita. Fara suparare, mare diferenta intre acestea si sedintele CJ Bacau, unde dezbaterea era civilizata, declaratiile erau clare, nu se bârfea in soapta, nu se glumea peste umar, iar alesii nu gâlgâiau de râs.
Vorbesc despre seriozitate. Atât. Nici in sedintele consiliilor locale rurale nu am vazut atâta veselie ca in CL Bacau. Acolo, problemele erau altele: alesii locali nu aveau in fata hotarârile trecute pe ordinea zi, multi nu stiau ce dezbat si ce voteaza (ori nu primisera proiectele, ori le primisera pe mail, dar nu le citisera), nu se intâlneau in comisii, abia in sedinta incercând sa se lamureasca cu privire la efectele hotarârilor, iar secretarii de comuna, cei care avizeaza legalitatea actelor, nu cunosteau legile si normele.
In cunostinta de cauza erau cei care initiau hotarârile, având anumite interese, si, uneori, liderii partidelor adverse, care dictau cum sa se voteze. Cetatenii? De obicei, afla dupa! Intr-o campanie media am vazut un german afirmând: „Eu nu sunt rege, sunt primar”. Edilul explica (putin mirat ca e necesar sa explice) ca cetatenii sunt permanent consultati: „Oamenii trebuie implicati in tot ceea ce ii intereseaza.”
Nu e cazul la noi, unde doar in campanie se fac vizite in cartiere, se culeg opinii, se intocmesc liste de probleme si se promit solutii. Dupa investire, la usa primarului bat „sponsorii” si sefii de partid care au, si ei, clienti, rude, prieteni… „Binging” de afaceri patru ani, poate chiar opt. Fara oprire, fara numar. Grija e una singura: pe cine sa multumeasca mai intâi? Si primarul neamt avea o dilema, insa legata de prosperitatea localitatii, nu de cea proprie. Se intreba daca e mai bine sa micsoreze impozitele pentru a-i stimula pe investitori sau sa le mareasca pentru a strânge mai multi bani la buget. Dupa cum arata zona, deja gasise solutia.
