20 aprilie 2024
ActualitateBEC - rezultate finale provizorii: Ponta - 40,44%, Iohannis - 30,37%

BEC – rezultate finale provizorii: Ponta – 40,44%, Iohannis – 30,37%

Candidatul PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obținut 40,44% din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar reprezentantul ACL, Klaus Iohannis, 30,37%, potrivit datelor furnizate marți de Biroul Electoral Central, după centralizarea proceselor verbale din toate secțiile de votare.

Conform datelor prezentate de BEC, pentru Victor Ponta au votat 3.836.093 de alegători, iar pentru Klaus Iohannis — 2.881.406.

Pe locul trei s-a clasat candidatul independent Călin Popescu-Tăriceanu, care a obținut 5,36% ( 508.572 voturi), fiind urmat de Elena Udrea (PMP) cu 5,20% ( 493.376 voturi), Monica Macovei — independent cu 4,44 % (421.648 voturi), Dan Diaconescu (PP-DD) — 4,03% (382.526 voturi).



Potrivit BEC, pe următoarele locuri se află Corneliu Vadim Tudor (PRM) — 3,68% (349.416 voturi), Kelemen Hunor (UDMR) — 3,47% ( 329.727 voturi), Teodor Meleșcanu — independent 1,09% (104.131 voturi), Szilagyi Zsolt (PPMT) — 0,56% (53.146 voturi), Gheorghe Funar — independent — 0,47% (45.405 voturi), William Brînză (Partidul Ecologist Român) — 0,45% (43.184 voturi), Constantin Rotaru (Partidul Alianța Socialistă) — 0,30% (28.805 voturi) și Mirel Mircea Amariței (Prodemo) — 0,08% (7.895 voturi).

La nivelul întregii țări au votat 9.723.232 alegători. Prezența la vot a fost de 53,17% din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale permanente.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri