19 aprilie 2024
EvenimentBacaul lui „NU STIU”

Bacaul lui „NU STIU”

Cladirile fostelor ateliere ce apartin Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” sunt acum darâmate, intr-o stare avansata de degradare, iar pe acel teren s-a aprobat si o organizare de santier pentru o firma ce a lucrat la modernizarea infrastructurii urbane din municipiul Bacau. Conducerea colegiului cere explicatii, iar autoritatile locale dau din umeri si se spala pe mâini. Cine e de vina pentru demolarea acelor spatii, cum au ajuns vechile ateliere niste ruine, cine va plati? Sunt intrebari care, in continuare, ramân fara raspuns.

Prima prevedere legala. Si cea mai importanta.

Incepem cu prevederile legale. Si cele mai importante! De care insa nu s-a tinut cont inca de la inceput. Asadar, conform Legii 1 / 2010 a Legii Educatiei, la sectiunea a 2-a, art. 112, alin.6. „Schimbarea destinatiei materiale a institutiilor si unitatilor de invatamânt preuniversitar de stat se poate face de catre autoritatile administratiei publice locale, numai cu avizul conform al ministrului Educatiei. In caz contrar, actele de schimbare a destinatiei bazei materiale sunt nule de drept, iar fapta constituie infractiune si se pedepseste conform legii penale.”

Starea de fapt



La nivelul colegiului exista un dosar gros in care sunt arhivate adrese, schimburi de scrisori si documente intre conducerea unitatii de invatamânt si Primaria Bacau. „Când am intrat in septembrie 2014 la conducerea Colegiului Tehnic «Anghel Saligny», noi am facut imediat demersuri catre Primaria Bacau prin care am cerut explicatii privind situatia cladirilor si a terenului pe care au fost atelierele Scolii de Arte si Meserii de pe Bulevardul Unirii nr.48 Bacau, ce apartin colegiului, ateliere care de fapt au fost la baza infiintarii acestei institutii de invatamânt.

In curtea fostelor ateliere au fost depozitate pavele
In curtea fostelor ateliere au fost depozitate pavele

Prima adresa a fost inregistrata cu numarul 3783 din 02.10.2014 prin care am adus la cunostinta, printre altele, urmatoarele: ca acele cladiri au fost construite intre anii 1920 si 1960, ca in anul 2005 apare in arhiva colegiului o adresa de la Primarie in care se spune ca intreg complexul este intr-o stare avansata de degradare si nu mai prezinta siguranta in exploatare, ca din anul 1990 nu s-a mai facut nicio investitie de renovare si consolidare a acestor cladiri, ca activitatea didactica a incetat din acest motiv in acele ateliere inca din anul scolar 2007 – 2008, ca in anul 2013 deja starea avansata de degradare a condus la comiterea de furturi de caramida, tabla si alte materiale, pentru care a fost sesizata si Politia, dar si ca, de la sfârsitul anului 2013, Primaria Bacau a aprobat o organizare de santier unei societati comerciale pe acele terenuri”, ne-a declarat prof. Georgeta Bejan, director adjunct al Colegiului „Saligny”, 2014 – 2015, care s-a ocupat personal de aceasta corespondenta cu primaria.

Ce a urmat apoi? De la Primaria Bacau vine un raspuns prin care se comunica faptul ca la mijloc e vorba de o intelegere „initiala”, dar cu fosta conducere a liceului care si-ar fi dat acordul de principiu. Si de aici incepe toata nebuloasa adreselor.

Un acord… fara acord

Concret, in 08.05.2013, prin adresa 1275, apare acest acord al conducerii colegiului din acea vreme, privind folosirea spatiului imprejmuit din Bulevardul Unirii nr. 48 pentru organizarea provizorie de santier a SC Symmetrica SA Veresti – Suceava, pentru proiectul de „Reabilitare infrastructura urbana strada Mioritei – 9 Mai – Vadu Bistritei – Vântului”, (pentru o suprafata de 3734 mp si bordurile aferente) ce urma sa fie implementat in municipiul Bacau, intelegere care nu are acordul ministrului Educatiei, cum prevede legea, dar care prevede si o conditie foarte importanta: sa se construiasca in incinta colegiului, de pe strada Vasile Alecsandri, un corp P A 1 de sase ateliere (intre corpurile B si E). O constructie pentru care deja exista un proiect si un studiu de fezabilitate, intocmite inca din 2008. Lucru de care, bineinteles, nu s-a tinut cont.

Si Inspectoratul Scolar Judetean Bacau si-a dat, in prealabil, acordul, in continuare fara avizul Ministerului Educatiei, dar tot sub rezerva construirii acelui corp nou. Iar pentru ca spatiul a fost ocupat fara acordul prealabil si conform legii, s-a mai cerut (prin adresa 1078 / 18.03.2015 semnata de conducerea Colegiului „Saligny”) si pavarea curtii liceului, inclusiv alee camin „rugaminte care, normal, nici aceasta nu a fost luata in considerare. Nu s-a platit nici chirie, nu ni s-a cerut acordul, terenurile noastre au fost ocupate in totalitate, cladirile se demoleaza, totul se degradeaza de la zi la zi, iar noi nu mai stim ce sa mai facem”, a mai spus directoarea Bejan. „Asta in conditiile in care s-a explicat, tot prin adrese succesive, ca aceasta organizare de santier nu are precizata perioada si nici conditiile de folosire a spatiului, nu s-a incheiat intre parti, respectiv noi, ca si colegiu, si Primarie, respectiv societatea in cauza, un contract de inchiriere teren, in conditiile in care, când s-au preluat toate actele, in 2014, Colegiul Tehnic «Anghel Saligny» Bacau figura cu o datorie de 71.170 de lei catre Primaria Bacau, conform procesului verbal 50604 / 01.12.2013, iar incheierea de contract de inchiriere a spatiului mentionat ne-ar fi ajutat sa diminuam aceasta datorie”, a explicat si prof. Elena Frunza, acum director adjunct.

RZV_1361

Iar Primaria raspunde la acea vreme (adresa 46447 / 23.12.2014): „nefiind precizate restrictii in acordul initial, cu privire la perioada si conditiile de folosire a acelui spatiu, nu a fost initiat un contract de inchiriere cu societatea SC Symmetrica SRL Suceava, imposibil de realizat de altfel dupa inceperea lucrarilor, sumele alocate in proiect fiind deja stabilite si aprobate, fara posibilitati de suplimentare. In primul trimestru al anului 2015, vor fi definitivate lucrarile aferente proiectului, iar spatiul ocupat provizoriu din Bulevardul Unirii 48 va fi eliberat.” Suntem in aprilie 2016, iar acel spatiu este in continuare ocupat de aceasta firma, chiar daca lucrarile aferente proiectului au fost terminate.

„Nu stiu” si „s-au autodemolat” – raspunsurile autoritatilor

Contactati, semnatarii documentelor din corespondenta cu „Saligny” au raspunsuri diferite. Fostul viceprimar cu atributii de primar, Vasile Tescaru, este la curent cu situatia cladirilor de pe Bulevardul Unirii. Acesta spune ca la momentul la care a fost sesizat ca dispar incet-incet cladirile, a luat primele masuri. In plus, cei de la firma Symmetrica n-ar avea nici o legatura propriu-zis cu imobilele. „Din ce stiu eu, societatea a folosit doar curtea, unde a pus un container si pavele, pentru organizare de santier. In ce priveste furturile, noi intentionam sa ne constituim parte civila pentru recuperarea pagubelor. Cladirile practic s-au autodemolat, din cauza furturilor”, sustine Tescaru. Acesta a cerut la acel moment Politiei Locale sa fie vigilenta.

„Noi chiar am prins niste persoane in fapt, pe care le-am deferit Sectiei 2 Politie. Mai departe, primaria trebuia sa se constituie parte civila. Noi am inclus aceste cladiri in circuitul de patrulare si evident când sesizam ceva, luam masuri”, arata Relu Mardare, seful Politiei Locale Bacau.

Desi semneaza câteva documente din corespondenta institutiilor, fostul viceprimar Iulian Stoican recunoaste ca „nu stiu daca a existat un contract pentru organizarea de santier. Cred ca terenul este al primariei, nu stiu sa va spun. Cred ca pe cei de la liceu ii deranjeaza orice. Daca asa e cazul si cladirile dispar, poate ar trebui ca Politia Locala sa intervina”, spune Stoican.

Cum s-au demolat acele cladiri si cum au fost scoase din patrimoniu acele ateliere?

Cladirile Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” din fata Autogarii Bacau (Bulevardul Unirii 48) au fost construite la inceputul secolului XX. In „Schita monografica 1899 – 1999”, semnata de profesorii Dumitru Zaharia, Elena Olaru si Eugenia Iacob, carte scoasa pe piata la centenarul Grupului Scolar „Anghel Saligny”, se arata ca in perioada 1 – 24 octombrie 1899 au fost terminate pregatirile necesare pentru adaptarea atelierelor si cladirilor in care, ulterior, s-a desfasurat activitatea Scolii de Arte si Meserii. Practic, acolo si atunci a inceput istoria actualului Colegiu „Saligny”. Pentru primul deceniu de activitate, acea Scoala practica de meserii de la atelierul Bistrita, cum se numea la acea vreme, a fost o institutie unicat in zona, prin profilul sau, pregatirea specialistilor in economia industriala si agrara, in partea centrala si sud vestica a Moldovei.

Din 1901, acea institutie a functionat sub numele de Scoala inferioara de meserii Bacau, ca unitate subordonata si indrumata de Ministerul Instructiunii Publice si Cultelor, Directia invatamânt profesional. Sub aceasta forma, institutia a functionat pâna in septembrie 1936, când a devenit liceu industrial. Din 1942, prin ordinul Ministerului Culturii Nationale, unitatea a devenit scoala industriala de grad I, cu durata de scolarizare de 6 ani. In 1944 a recapatat forma de liceu, iar in 1948 s-a desfiintat, ramânând in lichidare clasele a VII-a si a VIII-a.

Dupa 1950 a avut o evolutie diferita, in functie de necesitatile comunitatii, fiind, pe rând, Scoala Medie Tehnica de Stiinte Comerciale, Scoala Medie Tehnica de Drumuri si Poduri, Scoala Medie Tehnica de Constructii, Scoala Profesionala Metal, Grup Scolar Profesional si Tehnic sau Complexul Scolar de Constructii (timp in care s-au realizat si comasari de cladiri, care au format Grupul Scolar Profesional si Tehnic Bacau, cu actualul sediu de pe strada Vasile Alecsandri nr.18, fosta strada Eliberarii). In anii ’80, s-a numit Liceul industrial nr. 5. In perioada post-decembrista a primit numele de Grup Scolar Industrial „Anghel Saligny”, pentru ca in anul 2001 sa poarte numele de Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”.

Interesant este si faptul ca, daca in 1980 acele cladiri erau incluse in Patrimoniu, in 2010 ele au fost scoase din lista. De atunci au inceput sa fie si darâmate, bucata cu bucata, dar nimeni nu stie cine a facut asta. La un moment dat s-a vorbit si despre anumite interese imobiliare pentru acel spatiu.

Nu se fac demolari, cel putin nu legal

Florin Mateuta, directorul Directiei Drumuri Publice, din cadrul Primariei Bacau, sustine ca la acest moment, din cunostintele sale, „nu se demoleaza nimic! Noi am oferit acel teren pentru organizare de santier, dar n-am stiut nici un moment ca este necesar un aviz de la Ministerul Educatiei. Nu ni s-a pus in vedere acest lucru. Avem corespondenta”, sustine Mateuta.

Acesta nu ne-a putut oferi informatii cu privire la data la care se va elibera terenul. A facut-o insa directorul tehnic al societatii Symmetrica Suceava. „Când ne va cere primaria, in scris, sa predam amplasamentul, atunci o vom face. Potrivit proiectului, s-au agreat locuri in care sa facem organizarea de santier.

Beneficiarul, primaria, era obligata sa ne puna la dispozitie un teren. Nu stiu nimic de plata vreunei chirii. Noi am avut de facut balastare, iluminat si imprejmuire. Containerele au fost achizitionate prin proiect si le vom preda primariei”, a declarat Ovidiu Rabei, director tehnic. Acesta sustine ca depozitarea pavelelor, oriunde s-a facut pe raza municipiului, a fost la indicatia primariei.
Interesant este ca in luna decembrie 2015, municipalitatea a anuntat ca modernizarea zonei Miorita – 9 Mai – Vântului – Vadu Bistritei s-a incheiat. Valoarea proiectului a fost de 18 milioane de lei.

Ce isi mai doreste Colegiul „Saligny” acum?

Lucrurile s-au tergiverstat, multe intrebari au ramas fara raspuns. Ce isi doreste Colegiul „Saligny” acum? Sa nu fie responsabil pentru modul defectuos in care a fost administrat acel spatiu, dupa data preluarii in administrare, adica de pe 08.05.2013 de catre firma din Suceava; plata retroactiva a chiriei, eliberarea spatiului ocupat si readucerea tuturor bunurilor din incinta respectiva la starea initiala, pe cheltuiala utilizatorului, alocarea de catre Primaria Bacau a fondurilor necesare pentru reabilitarea cladirilor, care au avut destinatia de ateliere – scoala, pentru a fi apte de a fi utilizate de colegiu sau inchiriate ulterior. „In caz contrar, conducerea unitatii de invatamânt se vede nevoita sa recupereze toate aceste prejudicii aduse pe cale juridica. Este ultima solutie”, mai spune conducerea colegiului, prin cele doua cadre didactice cu care am stat de vorba, prof. Georgeta Bejan si prof. Elena Frunza.

Conform actelor existente in arhiva Colegiului Tehnic „Anghel Saligny”, suprafata de 11.158 mp, din care construita 2.394 mp si 8.764 mp curte. Aici au fost ateliere de constructii, de lacatuserie, gherete, magazii, grupuri sanitare, ateliere de tâmplarie, atelier de instalatii electrice, de tinichigerie, de atelier auto, beci, gard etc.

Roxana Neagu
Andreea Gavrila

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri