29 martie 2024
ActualitateBăcăuanii s-au căsătorit pentru o zi în „Autobuzul Dragostei”

Băcăuanii s-au căsătorit pentru o zi în „Autobuzul Dragostei”

Pe o vreme splendidă, dragostea a plutit în aer la propriu. Chiar dacă Dragobetele va fi vineri, membrii Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” au decis să sărbătorească în avans.

Astfel, miercuri, 22 februarie, studenții au pus la cale un eveniment devenit tradiție pentru băcăuani. Este vorba despre „Autobuzul Dragostei”, care a circulat între orele 10.00 și 16.00 pe un traseu special față de edițiile prcedente.

Dacă în anii trecuți se folosea strict traseul 22, la această ediție (a XII-a, n.r.) vehicolul iubirii a deviat și prin zona centrală a orașului, pe la statuia lui Ștefan cel Mare și prin parcarea Hotelului Moldova.



Tot ca o noutate față de edițiile precedente, „Autobuzul Dragostei” a staționat între orele 12.00 și 13.00 în parcarea de la Arena Mall.

Studenții au ornat autobuzul cu baloane colorate în formă de inimioară, cu postere și au montat un birou la care s-au oficiat căsătorii valabile pentru o zi. Zeci de perechi de tineri, și nu numai, au acceptat propunerea studenților de a se prezenta în fața „ofițerului de stare civilă” unde au rostit un „da” hotărât.

Doi dintre cei care „și-au unit destinele” în „Autobuzul Dragostei” au fost Monica și Gabriel. „Pentru mine a fost o zi deosebită și plină de emoție pentru că mi-am imaginat cum ar fi să se întâmple cu adevărat”, ne-a spus Monica Rotariu, care a completat glumind că deja simte că are mai multe responasbilități.

„Chiar dacă a fost mai în glumă, între noi chiar există sentimente și a fost plăcută această experiență”, a completat Monica, după care a ținut să precizeze că va participa și la edițiile viitoare, chiar dacă între timp va trebui să ajungă în fața ofițerului de stare civilă oficial. De cealaltă parte, proaspătul „soț”, a cam fost de acord cu „soția lui”, cum a ținut să sublinieze : „Emoții, fluturi în stomac și chiar am mers cu gândul la o căsătorie adevărată.

Apreciez acest gen de acțiune și voi mai veni și la edițiile următoare pentru că e un motiv bun să-ți arăți sentimentele”, ne-a declarat Gabriel Novac, care a declarat împreună cu proaspăta lui „mireasă” că ei susțin Dragobetele ca adevărata zi a îndrăgostiților. „Întâmplarea face că de Sf. Valentin noi am sărbătorit un an de relație, dar Ziua Îndrăgostiților e clar că e de Dragobete. Noi sărbătorim românește”, a întărit Monica.

Între cei care au acceptat să se căsătorească pentru o zi i-am remarcat și pe Oana și Sergiu Busuioc, care deși sunt căsătoriți și în realitate au acceptat provocarea tinerilor de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.

„E interesant ce se întâmplă în «Autobuzul Dragostei» și ne aducem aminte de momentul în care am spus «Da» și ne-am unit pe viață. E o acțiune frumoasă la care ar trebui să participe mai multă lume pentru că astfel sărbătorim dragostea românește”, au susținut soții Busuioc.

Studenții s-au ocupat și de alte detalii, pe lângă „ofițer de stare civilă” asigurând și socri, nași dar și nuntași, creionând astfel o atmosferă de mare sărbătoare.

Părtaș la evenimente a fost și Gheorghe Cîrlan, șoferul „Autobuzului Dragostet”, care a acceptat să ne dezvăluie opinia sa : „Eu sunt la a III-a ediție la care particip în această calitate. Am mai condus «Autobuzul Dragostei» în 2010 și în 2014. Este un eveniment frumos și care, după cum am observat eu, prinde amploare de la an la an”, a spus Gheorghe Cîrlan care ne-a dezvăluit și faptul că autobuzul pe care îl conduce la această ediție poate fi considerat “casă nouă”, fiind de ultimă generație.

Despre ediția a XII-a a evenimentului „Autobuzul Dragostei” am aflat detalii de la liderul Asociației Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri”, Mihai Viorel Munteanu:

„În fiecare an ne reîntâlnim cu unele cupluri care participă la evenimentul nostru, chiar dacă între timp și-au pus pirostriile. Anual, se alătură evenimentului nostru circa 60 – 70 de cupluri cu vârste de la 16 la 70 de ani. Ca picanterie, pot să spun că am avut o cerere de căsătorie de o zi din partea a două tinere, dar nu am luat-o în serios și ca atare nu s-a realizat, dar, dacă vom mai avea asemenea situații le vom lua în calcul. Trebuie să subliniez că la fiecare ediție a evenimentului nostru am fost susținuți de partenerii noștri tradiționali Primăria Bacău și S.C. Transport Public S.A.”

Pe toată perioada acțiunii, s-au prezentat în fața „ofițerului de stare civilă” din „Autobuzul Dragostei” peste 60 de cupluri care au primit certificate de căsătorie de o zi și care vor participa la o tombolă în urma căreia vor primi diverse premii, de la produse cosmetice la bilete la concertul Direcția 5.

Acțiunea „Autobuzul Dragostei” care ar fi trebuit să se desfășoare de Dragobete a fost devansata anul acesta pentru că Liga Studențească din Universitatea „Vasile Alecsandri” va participa vineri la evenimentul național „Gala de 10” susținut de Uniunea Națională a Studenților din România, acolo unde liga băcăuană a fost nominalizată pentru titlul „Asociația#dezece”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri