29 martie 2024
ActualitateBăcăuani premiați la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

Băcăuani premiați la Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială

* Cristian Mareș, asistent social la Spitalul din Buhuși, și Mihaela Tabără, asistent social la DGASPC Bacău, s-au numărat printe câștigătorii acestei ediții

Ateneul Român din Capitală a găzduit la începutul acestei săptămâni ediția a VII-a a Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială organizată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România (CNASR). Evenimentul ar fi trebuit să aiba loc în data 17 martie 2020, cu ocazia celebrării Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale, dar din cauza pandemiei, s-a decis amânarea galei.

Colegiul Național al Asistenților Sociali reprezintă interesele profesiei de asistent social și acționează prin toate mijloacele conferite de lege pentru dezvoltarea acesteia și pentru ridicarea prestigiului ei in cadrul vieții sociale.
Ediția din acest an, de la Ateneul Român, a fost găzduită de Andreea Marin – Ambasadorul Excelenţei în Asistenţă Socială și i-a avut ca invitați speciali pe Loredana & Agurida Band, care au încântat spectatorii susținând un spectacol de excepție.
Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială este singurul eveniment național ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu, ca parte a unei campanii prin care se urmărește punerea în valoare a profesiei de asistent social. Evenimentul reunește cu acest scop asistenți sociali, reprezentanţi ai instituţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, politicieni precum si jurnaliști implicați în campanii sociale la nivel central și local.



La această ediție, au fost nominalizate 435 de persoane din întreaga țară, la 17 categorii, iar din județul Bacău au participat 8 asistenți sociali.

Înscrierea participanților s-a efectuat respectând următoarele etape:

1. Nominalizare – exclusiv on-line, prin transmiterea in format electronic a formularului de înscriere și a documentelor suport, utile pentru jurizarea aplicației (CV, recomandări, chestionare de evaluarea a satisfacției beneficiarilor, articole din presă, scrisori de la beneficiari, evaluări facute de angajator, rapoarte de activitate instituționale etc.)
2. Vot on-line
3. Jurizare
În urma parcurgerii etapelor sus-menționate, Cristian Mareș, asistent social la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși a câștigat premiul „Asistentul social din domeniul sănătate / servicii medicale”, iar Mihaela Tabără, asistent social la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, a reușit să acceadă în finală, la categoria „Asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare”.

„Mulțumesc Colegiului Național al Asistenților Sociali din România, sucursalei teritoriale Bacău a colegiului și colectivului spitalului în care îmi desfășor activitatea pentru sprijinul acordat prin nominalizare, susținere și voturile acordate. Consider că acest premiu reprezintă o recompensă pentru munca de desfășurată în decursul celor 9 ani de când sunt angajat în spital. ”
Cristian Mareș, asistent social la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși

„Cred că cel mai bun program social este a avea un job. Jobul ales de mine este de asistent social. Asistența socială este arta în care cunoaşterea științei relaţiilor umane şi a deprinderilor de relaţionare este folosită pentru a mobiliza capacităţi latent existente în orice individ, astfel încât acesta să fie mai bine adaptat la stresul vieţii de zi cu zi. De-a lungul celor 14 ani de activitate am asigurat sprijin pentru indivizi, grupuri şi comunități aflate în schimbare şi am creat condiţiile sociale favorabile dezvoltăriilorcu sprijinul angajatorilor care m-au ajutat să mă dezvolt: SOS SateleCopiilor Romania, Direcția de AsistențaSocială a Municipiului Bacău și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău. Mulțumesc familiei care mi-a fost alături și profesioniștilor de la care am avut de învățat: Rodica, Ecaterina, Elena, Nicoleta, Andreea, Laura. În continuare, mă voi împlica cu același devotement în sprijinirea categoriilor vulnerabile dovedind un set puternic de valori și dimensiuni fundamentale ale profesionalismului și manifestând totodată interes constant pentru perfecționare continuă.”
MihaelaTabără, asistent social DGASPC Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri