Municipiul Bacău, prin Direcția Salubrizare Agrement Parcuri, va efectua începând de sâmbătă, 24 iunie, până miercuri, 28 iunie, primul tratament avio din acest an pentru combaterea țânțarilor și a căpușelor.

Acest prim tratament se va aplica pe o suprafață de 4000 hectare și constă în pulverizarea aeriană ultrafină a substanțelor de combatare a țânțarilor și a căpușelor. Pulverizarea aeriană se va desfășura în intervalul orar 05.00 – 10.30. Substanțele folosite (SOLFAC EW 050 și K-Othrine Profi EC 250), sunt avizate de către Comisia Națională pentru Produse Biocide.

Tratamentul se aplica în special în zonele cu vegetaţie abundentă, în parcuri şi zone traversate de cursuri de apă, urmând ca în perioada următoare, în funcţie de necesităţi, să se efectueze şi un al doilea tratament pe întreaga suprafaţă a municipiului.



Condiţiile meteorologice nefavorabile: precipitații, intensificări ale vântului, etc, ar putea prelungi intervalul pentru efectuarea tratamentelor avio în Bacău.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"