28 martie 2024
CulturăAvancronica muzicala: Arc peste timp

Avancronica muzicala: Arc peste timp

Tudor Gheorghe la Teatrul de Vara Radu Beligan, în aceasta seara de mai 12. Cu Orchestra simfonica a Filarmonicii Mihail Jora si Corul Colegiului National “George Apostu” Bacau, dirijat de Ionut Vîlcu, sub bagheta dirijorului Marius Hristescu, cel ce orchestreaza piesele.

De o vreme, Tudor Gheorghe include Bacaul în turneele sale prin tara. Spectacolele sale, fie ca sunt cu lautari, cu Orchestra „Arkadia”, cu Filarmonica din Bacau, sunt la fel de atragatoare si apreciate de publicul sau.

Mahalaua mon amour din 2009, Cavalerii felinarelor târzii – 2010, “Vremea nemaniei”, dedicat lui Grigore Vieru în 2011, Nu se poate cu de toate din 2012, an Caragiale. Anul 2013 vine cu “Pelerini din tara nimanui”, 2014, cu Concertul “Anotimpurile Mele”, Adio Doamna – 2015, Declaratie de dragoste – concertul din 18 martie, pe versurile poetului Adrian Paunescu si astazi, Primavara simfonic – 15 ani.
Cântece de dragoste, melodii ale anilor interbelici, din repertoriul lui Zavaidoc ori Jean Moscopol sunt cele cu care Tudor Gheorghe cucereste public de toate vârstele. Cântece de dor de mama, de copilarie, de drag de tara, de bucurie, pe versurile lui Grigore Vieru, Ion Minulescu, refrene nemuritoare cu slagare de altadata…



Iata ce marturisea îndragitul actor si muzician: “Prin varietatea tematica, prin perfectiunea stilistica, prin frumusetea exprimarii atâtor sentimente umane, poezia româna n-are nevoie de artificii spre a fi pusa în valoare în toata splendoarea ei.

Dar într-o vreme când e citita din ce in ce mai putin, m-am gândit ca n-ar strica s-o îmbrac într-o haina de gala si s-o ofer spre admiratie la cât mai multi degustatori de frumos.
Asa au aparut pe rând cele patru anotimpuri ale poeziei române cântate în acompaniamentul unei orchestre simfonice si a unui cor academic. Fiecare “anotimp” având, cum e si normal, ritmul si culoarea lui. In fiecare spectacol, fie Primavara, fie Toamna, Vara sau Iarna, sunt presarate bijuterii poetice sau muzicale.”

Rapsod al vremurilor apuse, Tudor Gheorghe este el însusi acea adiere a trecutului care vine, de fiecare data – arc peste timp – sa ne confirme identitatea nationala.

Ozana Kalmuski Zarea

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri