19 aprilie 2024
EvenimentAsociația SNS Bacău i-a arătat lui Moș Crăciun drumul către Centrul Maternal...

Asociația SNS Bacău i-a arătat lui Moș Crăciun drumul către Centrul Maternal și Școala Gimnazială Buhoci

„De Crăciun…împlinește un vis” este campania pe care Asociația SNS din Bacău, prin reprezentanții ei, a inițiat-o și derulat-o împreună cu foarte mulți oameni inimoși și darnici care și-au dorit să fie Moș Crăciun pentru copiii pe care, din motive financiare, Moșul nu i-ar fi vizitat anul acesta.

„Ne-am dorit să aducem măcar un zâmbet pe chipurile copiilor ce provin din familii cu o situație socio-economică dificilă și pentru care mănușile, șosetele, creioanele colorate sau cărțile cu povești reprezintă adevărate daruri așteptate tot anul. Adesea pentru noi, toți ceilalți, aceste obiecte trec neobservate însă, pentru copiii din Centrul Maternal și Școala Buhoci din Bacău, câteva jucării sau dulciuri aduc emoția și bucuria Crăciunului”, ne povestește președintele SNS, Deluța Corfus.

Copiii au scris scrisorele către Moș Crăciun, iar omenia și dărnicia nu au întârziat să apară: peste 150 de copii foarte săraci au primit cadourile mult visate de Craciun, peste 1200 de persoane s-au implicat pentru a le îndeplini dorințele modeste: jucării, biciclete, ghetuțe, si haine, alimente, fructe, dulciuri, cosmetice au așteptat cuminți să ajungă la copiii emoționați.



AAA

Mulțumim din inimă pentru implicare și susținere tuturor „Moșilor” darnici, Palatului Copiilor Bacău- prin doamna director Adriana Busuioc- pentru spectacolul „Crăciun luminat, Crăciun la Palat” dedicat celor mici, reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Bacău – partener SNS, doamnei Iuliana Mihai- șefa Centrului Maternal Bacău, doamnei Paula Popescu- director la Școala Gimnazială Buhoci, Animatori Evenimente pentru minunatele momente de fericire dăruite copiilor, dar și membrilor noștri- prof. Irimia Crisalinda Nona, prof. Ana-Maria Rotaru.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri