28 martie 2024
SportAndrei Cristea continua in Italia

Andrei Cristea continua in Italia

Andrei Cristea paraseste Salernitana, dar nu si Italia. Fotbalistul bacauan in vârsta de 31 de ani va evolua in urmatoarele trei sezoane la echipa italiana de liga a treia AS Martina Franca. Dorit de mai multe echipe din Peninsula (printre care Lecce si Paganese), dar si din România (in pole position, CSMS Iasi), Cristea a ales sa-si continue cariera la Martina, ziarele italiene vorbind despre un acord economic peste nivelul mediu din Lega Pro.

“Mi-as fi dorit sa continui cu Salernitana, unde eram foarte apreciat de suporteri, dar, din pacate, nu a depins doar de mine. Intr-adevar, am avut la dispozitie mai multe variante, insa am ales Martina pentru ca proiectul celor de aici este unul foarte ambitios, iar oferta lor s-a dovedit concreta si avantajoasa. Sper sa intru cât mai rapid in programul echipei deoarece campionatul bate la usa. Imi doresc un parcurs bun, cu cât mai multe goluri marcate”, a declarat pentru “Desteptarea”, Andrei Cristea.

Trecerea sa de la Salernitana (cu care Cristea semnase in vara o prelungire de contract) la Martina Franca a fost intermediata inclusiv de patronul lui Lazio, Claudio Lotito, care are realtii foarte bune cu presedintele gruparii puglieze infiintate in 1947, avocatul Massimiliano Lippolis. Preluata in aceasta vara de Lippolis in schimbul sumei de doua milioane si jumatate de euro, Martina Franca este considerata una dintre cele mai active grupari din Lega Pro pe piata transferurilor.



Pe lânga Andrei Cristea, in inter-sezon, Martina si-a mai asigurat serviciile mijlocasului uruguayan de 35 de ani Mariano Bogliacino (173 de meciuri in Serie A cu Napoli si Chievo), ale portarului Davide Petrachi de la Lecce si ale atacantului francez Alain Pierre Baclet, venit de la Pro Patria. Martina Franca va incepe campionatul ligii a treia la finalul acestei saptamâni, cu o deplasare la Cosenza.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri