Peste Martin Benchea-Joca am dat absolut intâmplator. De fapt, el a dat peste mine; sa tot fie vreo trei ani… M-a sunat intr-o zi la redactie, instiintându-ma ca a câstigat o cursa atletica pentru veterani pe undeva prin maruntaiele Capitalei. Mai interesant decât succesul, mi s-a parut personajul. Si povestea sa.
“Pâna la 50 de ani nu am alergat deloc. Dar absolut deloc! Nici macar dupa autobuz”, mi-a marturisit cel care azi, la 60 de ani trecuti, alearga de parca ar vrea sa recupereze tot timpul pierdut vreme de juma’ de veac.
Si-uite-asa, nenea Martin concureaza azi pe la Pitesti, mâine se porneste spre Sfântu-Gheorghe, iar dupa o saptamâna se ia la intrecere cu kenyenii la Semi-Maratonul International de la Bucuresti. Apoi il afli la Balcaniada de la Zagreb, asta daca nu cumva se bate pentru podium la Mondialele pentru veterani de la Budapesta! Acum, se pregateste pentru Europenele de la Izmir.
“Când alerg simt cu adevarat ca traiesc. Când alerg, sunt atât de fericit, incât imi vine sa-i strâng in brate pe toti cei pe care-i intâlnesc in cale”, mi s-a confesat, cândva, Martin Benchea-Joca.
Peste Benedetto Ferrara am dat- deloc intâmplator- la meciurile Fiorentinei. Cu zece ani mai tânar decât Martin Benchea Joca, Benny- una dintre semnaturile de elita ale editiei florentine a cotidianului “La Repubblica”- alearga, la rândul sau.
Nu doar dupa Fiorentina si pe la Mondialele de Motociclism- Sepang, Donington, Mugello- unde se bate pe burta cu Valentino Rossi si cu Jorge Lorenzo. Ferrara concureaza: 8 km, 10 km, semi-maratoane e cosi via, pentru a vorbi pe limba sa.
Cu Benny Ferrara am pastrat legatura altfel decât cu Benchea-Joca; il citesc aproape zilnic. Si-i urmaresc, macar o data la doua saptamâni, simpaticele-i aparitii cu ocazia “Violapop”-urilor. “La 14 ani, alergam de o parte si de alta a vietii, in cautare de maestri si de modele”, scria, la un moment dat, jurnalistul pe blogul sau “Rock’n gol”.
Nu stiu daca Benchea si cu Benny se vor intâlni vreodata. Desi, in plina era a globalizarii, nu m-ar mira sa-i aflu cândva pe undeva, prin Singapore, luând startul la aceeasi cursa. Pot spune, in schimb, cu certitudine ca, intr-o lume care fuge de nebuna, pierzându-se la tot pasul, cei doi amici ai mei alearga in maratonul vietii, fara a se rataci vreodata.
