28 martie 2024
EconomieAeroportul International Bacau, modernizat 40 la suta

Aeroportul International Bacau, modernizat 40 la suta

Aeroportul International “George Enescu” este un obiectiv de maxima importanta pentru judetul Bacau. E o poarta spre Occident, spre lumea larga, o invitatie pentru investitorii straini, pentru românii care pleaca la munca, la studii, intâlniri de afaceri sau in vacanta si pentru cei care se intorc acasa, la familie. De aceea, Consiliul Judetean, care administreaza acest obiectiv prin Regia Autonoma Aeroportul International “George Enescu”, face numeroase demersuri ca sa-l modernizeze si, astfel, sa-l aduca cât mai aproape de standardele europene si mondiale.

In ultima intâlnire a consilierilor din judet, trei puncte au vizat Aeroportul: raportul pe 2015, bugetul pe acest an si prelungirea perioadei pentru care ii este incredintat Regiei acest serviciu economic, asta motivat de faptul ca exista investitii in derulare, care trebuie urmarite si finalizate, dar si o documentatie trimisa Comisiei Europene (CE).

“Aeroportul nostru a depasit de multa vreme traficul de 200.000 de pasageri pe an si avem obligatia de a notifica Consiliul Concurentei si Consiliul Europei vizavi de investitiile pe care vrem sa le facem” a explicat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau, apoi a facut o scurta informare: “Investitia in modernizarea Aeroportului a demarat pe data de 9 noiembrie si a ajuns la un stadiu fizic de executie intre 35 si 40 la suta. Terminalul va putea fi vazut efectiv in picioare la sfârsitul lunii martie, se lucreaza si la turn, se lucreaza si la garaj, ultimul obiectiv care nu a fost atins fiind viitoarea parcare. Acolo lucrarile vor incepe imediat ce va fi finalizat terminalul, pentru a putea fi demolat actualul terminal.”



Investitia le va fi prezentata consilierilor si cetatenilor in martie, când va ajunge la 50 la suta. “Lucrarile ar trebui finalizate la sfârsitul anului 2016, dar e posibil sa fie finalizate mai repede, in toamna probabil, deoarece constructorii au ritm extrem de sustinut”, a mai precizat presedintele CJ Bacau.

Terminal european, drum de tara!

Vom avea un aeroport modern, dar nu vom avea un drum de aceeasi calitate pentru miile de pasageri care ajung, in fiecare luna, la Aeroport. Sau poate vom avea caci Dragos Benea a solicitat reabilitarea acestuia: “Am rugat Primaria Municipiului Bacau, de fapt nu e prima data când facem acest lucru, sa inceapa odata si odata lucrarile la modernizarea strazii Aeroportului, la extinderea acesteia. Acum sunt taxiuri parcate si pe stânga, si pe dreapta, practic se circula pe un singur sens si sunt tot felul de inconveniente in trafic.”

Presedintele CJ a discutat cu cei care au construit bugetul municipiului Bacau si spera, acum, ca extinderea strazii va fi prinsa si realizata.

“Place sau nu place, de aproximativ cinci sau sase ani acolo aterizeaza si decoleaza peste 300.000 de pasageri.

E un trafic impresionant si strada Aeroportului e depasita de mult timp, dar acest obiectiv nu e in sarcina CJ, este strict in sarcina Primariei Municipiului Bacau” a declarat Dragos Benea. El a afirmat ca, in viitor, nu va mai deschide aceasta discutie deoarece nu doreste “sa fie amestecata” in campania electorala, spera insa ca Primaria Bacau “sa modernizeze odata si odata strada Aeroportului.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri