A murit Cristian Jigău, șef adjunct al Fiscului băcăuan

    Cristian Jigău, șef adjunct al Administrației Județene a Finanțelor Publice Bacău, la Serviciul „Colectare – persoane fizice”, a încetat din viață luni, 19 iunie, după o scurtă dar chinuitoare suferință, în urma unor repetate atacuri cerebrale.

    „Colectivul nostru – a opinat unul dintre colegii săi de serviciu, dar și de facultate, Dragoș Bădioiu, șef adjunct la aceeași instituție, la Serviciul Colectare, persoane juridice – pierde un profesionist de mare valoare, dar și un coleg deosebit, un om de mare omenie.

    Am absolvit împreună studiile superioare de specialitate în 1996, în Bacău, deci colegul nostru nu avea decât 47 de ani acum. Din 1999 a lucrat numai în finanțe, un domeniu căruia i s-a dedicat trup și suflet.



    Este o grea pierdere și pentru noi, colegii, dar mai ales pentru familia sa. Era căsătorit și avea o fiică în clasa a zecea. Dumnezeu să-i primească sufletul în grădinile Sale și să-l odihnească de-a pururi!”.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"