Un sfert de veac de singurătate

    În 2017 s-au împlinit 25 de ani de la ultimul titlu de campioană națională la handbal feminin cucerit de Știința Bacău

    Azi e 14 iulie. Căderea Bastiliei. Dar nu numai. 14 iulie este și data de naștere a doi băcăuani de ale căror nume se leagă cel de-al nouălea titlu de campioană națională la handbal feminin cucerit de Știința Bacău. Cel de-al nouălea și, din păcate, și ultimul. Dumitru Sechelariu s-a născut pe 14 iulie 1958. Gabriela Manea (fostă Antoneanu), fix zece ani mai târziu. Seche a fost sponsorul echipei ce aducea în 1992 ultimul titlu în vitrina handbalistelor de la Știința, iar Gabi Manea, căpitanul ei. Multe, foarte multe lucruri s-au schimbat din ’92. Sechelariu nu mai este; ne-a părăsit acum mai bine de patru ani, într-o cețoasă zi de februarie. Gabi a lăsat în urmă plonjoanele de pe semicerc, dar nu și handbalul, activând ca antrenoare la CSȘM Bacău. Cât despre echipa feminină a Științei, ca să o găsim, trebuie să coborâm în pivnița ligii secunde, cu lumânarea aprinsă după noi. E 14 iulie. Pe malul Senei se sărbătoresc 128 de ani de la Căderea Bastiliei. Aici, pe malurile Bistriței, aniversăm 25 de ani de la ultimul titlu național dinaintea prăbușirii handbalului feminin băcăuan.

    Dezghețul din iarnă



    Ediția 1991-’92 a Diviziei A la handbal feminin o găsea favorită pe Chimistul Râmnicu-Vâlcea. Normal, era campioana en-titre. Știința, în schimb, nu mai cucerise titlul din ’87. La finalul turului, Chimistul era pe primul loc. Știința venea pe doi, așa cum fusese mai mereu în acele sezoane. Vâlcencele erau greu de ajuns. Și totuși… „Și totuși, titlul s-a decis în iarna aceea, între tur și retur. Sponsorul echipei era Compania Selena. Iar președintele Selenei era Dumitru Sechelariu. Înainte de startul returului, Seche a intrat în vestiarul nostru și ne-a spus: «Fetelor, am în față viitoarele campioane ale României. Vă voi asigura toate condițiile financiare pentru a lua titlul. Și-l veți lua, veți vedea»”. Ei bine, din acel moment am început să credem și noi, chiar dacă rivalele noastre de la Chimistul aveau trei puncte avans. Iar trei puncte erau multe, în condițiile în care diferența dintre victorie și egal era de numai un punct”, își amintește Gabi Manea.

    „Câte victorii avem?”

    Băcăuancele aveau nevoie de 11 victorii din 11. Un mic-mare miracol. Și nu era singurul; vâlcencele trebuiau să se împiedice și ele pe undeva. Asta înainte de a capota din nou, în ultima etapă care programa, ca într-un thriller de Hitchcock, meciul-meciurilor: Știința -Chimistul. „Îmi aduc aminte că, înainte de fiecare meci, Sechelariu venea și îmi spunea: «Tu ești căpitanul, cu tine vorbesc. V-am pregătit prima de victorie. Câte victorii avem în acest retur? Șase? Ei bine, azi, o obținem pe cea de-a șaptea»”, povestește Gabi Manea, care adaugă: „Omul avea o siguranță extraordinară. Și, prin modul în care ne vorbea, ne-o transmitea și nouă. Sigur, la mijloc erau și banii pe care ni-i oferea- foarte mulți pentru vremea aceea- dar ce conta cel mai mult era carisma sa. Înainte, stâlpul echipei fusese domnul profesor Olteanu. După plecarea sa, existase un anumit vid, care era acoperit acum de personalitatea lui Sechelariu”. Cu câteva etape înainte de final, campioanele din Râmnicu-Vâlcea au „căzut” la Zalău. Așa s-a ajuns ca înaintea „finalei” din ultima etapă, de la Bacău, Chimistul să aibă 56 de puncte, iar Știința, 55.

    Lidia o învinge pe Mariana

    Calculele erau simple. Pentru a rămâne campioane, vâlcencelor le era suficient și un egal. Studentele, în schimb, erau condamnate la victorie. În dimineața zilei de 31 mai, nu mai puțin de 3000 de suflete s-au îngrămădit în Sala Sporturilor din Bacău. În secunda 49, Târcă deschidea scorul pentru Chimistul. În minutul 12, Știința conducea cu 6-3, dar la pauză scorul era egal: 12-12. Iar titlul continua să fie al echipei din Vâlcea. La revenirea de la vestiare, elevele lui Eugen Cucu au preluat în mâini frâiele jocului. Și nu le-au mai scăpat. Victorioasă cu 25-21, Știința devenea, după o pauză de patru ani, campioana României! Cu 11 goluri, Lidia Drăgănescu avea să fie golghetera „finalei”, lista marcatoarelor fiind completată, în tabăra Științei, de Emilia Luca (10 reușite), Lăcrămioara Lazăr (3) și Gabi Antoneanu, viitoarea Manea (1). Dincolo, la Chimistul, cea mai bună realizatoare-10 goluri înscrise- era Mariana Târcă. O ex băcăuancă.

    Petrecerea de la „Parc”

    „Știința, campioana imposibilului” avea să titreze suplimentul săptămânal al „Deșteptării”, Moldova Sport. „A fost o victorie împotriva imposibilului”, întărea antrenorul Eugen Cucu, care îi declara, în continuare, jurnalistului Ștefan Olteanu: „Și dacă am reușit, meritul nu e numai al echipei, ci și al celor care ne-au sprijinit permanent, substanțial. Conducerea Universității, a clubului și a secției, precum și generosul nostru sponsor principal, domnul Doru Sechelariu, președintele societății Selena, care ne-a schimbat practic standardul de viață și motivația victoriei”. După meci a fost petrecere mare la restaurantul Parc. Învingătoarelor li s-au alăturat nu doar conducătorii clubului, antrenorii, rudele și prietenii, ci și fostele lor colege de echipă, „stranierele” Laurica Lunca, Georgeta Cervenciuc și Filofteia Danilof. „Le-a adus Seche. Nu se cunoșteau personal, dar nici nu era nevoie. Când le-a văzut în parcarea din spatele Sălii Sporturilor, le-a zis: «Fetelor, niște campioane ca voi nu pot lipsi de la sărbătorirea unui asemenea titlu». Așa au petrecut cu noi Laura, Gina și Filo”, zâmbește căpitanul de ieri al Științei, Gabriela Manea.

    Știința, campioana României, 1991-’92

    Lotul de jucătoare: Magdalena Pop, Angela Brândușoiu, Eugenia Jitaru, Gabriela Antoneanu, Luminița Bosna, Lidia Drăgănescu, Carmen Munteanu, Lăcrămioara Lazăr, Emilia Luca, Adriana Popa, Ana Maria Raduly, Isabela Paraschiv, Ionela Bărcănescu, Simona Stanciu.
    Antrenori: Eugen Cucu si Alexandru Mengoni. Medic: Adrian Chelariu. Sponsor principal: Compania Selena.

    Nu a mai urmat nimic

    Vara lui 1992 a fost fierbinte. Urma atacarea unui nou titlu, urma Liga Campionilor, urma… Nu a mai urmat nimic. În acea vară, conducerea campioanei s-a opus singurei pretenții emise de Dumitru Sechelariu: ca echipa să includă în titulatura sa și numele sponsorului principal, Selena. Dezamăgit, Seche s-a retras. În septembrie 2012, cu doar câteva luni înainte de a înceta din viață, cel care avea să fie primarul Bacăului între 1996 și 2004 mărturisea: „N-am înțeles niciodată pe deplin obtuzitatea celor de la clubul Universității. În mod sigur, au primat alte interese. Dacă rămâneam, făceam din Știința ceea ce a făcut conducerea Oltchimului din Chimistul: o echipă fără rival în țară și una de top european”. După retragerea lui Sechelariu, campioana s-a destrămat. Au plecat care încotro. Și Brândușoiu, și Drăgănescu, si Luca, și Jitaru, și… „Am rămas numai eu și cu Adriana Popa”, oftează Gabi Manea. În iarna lui 1993 spre ’94 a plecat și Gabi. A plecat să ia titlul cu Rapid. Clubul din Giulești a plătit 10.000 de dolari Științei. Bani buni. „Apropo de bani și de cât de meseriaș a fost Sechelariu: cărțile noastre de muncă au rămas la Selena vreme de vreun an și jumătate chiar și după ce Seche a renunțat să mai fie sponsorul echipei”, spune fosta handbalistă a Științei.

    Realism lipsit de magie

    După Rapid, Gabriela Manea a plecat în Spania. La Valencia. Aici, într-un cantonament de la finalul anilor ’90, Gabi a strâns din nou la piept tricoul de campioană a României cucerit în ’92 cu Știința. „Un băcăuan din Castellon a venit la mine și a scos din geantă o bluză albastră cu tricolor: «Doamna Gabi, acesta este tricoul dumneavoastră de campioană cu Știința. Mi l-ați dăruit după acel meci de poveste cu Chimistul și continui să-l păstrez ca pe unul dintre lucrurile cele mai de preț”, povestește, cu lacrimi în ochi, Gabi Manea: „Omul lucra la o carieră de marmură și visa ca într-o bună zi să se întoarcă acasă la familie și la meciurile de handbal din Sala Sporturilor. Țin minte că m-a întrebat: «Ce spuneți, vom mai avea o echipă de handbal feminin așa cum a fost Știința?»”. Întrebarea continuă să-și caute răspunsul. Sau poate că și l-a găsit deja. În 1982, cu zece ani înainte ca Știința să ia ultimul său titlu, Gabriel Garcia Marquez primea premiul Nobel pentru literatură. Finalul capodoperei „Un veac de singurătate” se potrivește ca epitaf handbalului feminin băcăuan: „…și avea să rămână pe vecie de nerepetat, căci semințiilor condamnate la un (sfert de) veac de singurătate, nu le era dată o a doua șansă pe pământ”.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"