19 aprilie 2024
Zona zeroMemoriaBerea la litru și berea la metru... de Mărgineni

Berea la litru și berea la metru… de Mărgineni

Arșiță mare Mon cher! Ar plescăi de satisfacție, ștergându-și mustața, eternul Ioan Luca Caragiale. Politichia schimbă România, iar berea…(!?), servită la umbră – indiferent de resort – ostoiește patimile alegătorilor din diferitele circumscripții. Este mai bună berea de astăzi față de cea savurată la început de secol douăzeci?
Conduceam cu ceva zile în urmă, pe drumul care face legătura între Onești și comuna Gura Văii.

Singura cale de legătură cu orașul trece prin fostul combinat chimic, astăzi loc numai bun de filmare pentru o producție SF. Domn’ Petrică (așa îi zic eu colegului Petru Done, de la economic, oneștean cum se mândrește, autor a sute de reportaje din zonă) îmi arată, pe dreapta, intrarea spre un spațiu îngrădit cu plasă de sârmă. ,,Atenție! Aici este singura fabrică de bere care mai funcționează în Moldova! Îți dai seama!… Evident! Îl cunosc pe patron. E meseriaș! Singura fabrică din Moldova!? Unde-am ajuns?”.

Opresc să iau câteva cadre cu locația. Involuntar, simt în cerul gurii acel gust amărui, cu volum de spumă din clăbuci, asemănător leșiei bună la spălat, dar și de făcut… baloane, pe care l-am simțit când am îngurgitat prima dușcă de bere din viața mea. Mă corupsese un văr mai mare, într-o vacanța de vară. Să-mi țin nările între degete când beau din sticlă, apoi să trag un fum din țigară și să strig repede caii popii! Mi-au ieșit ochii.



Berea nu era mai rea ca siropul de tuse… la început. Primii care au produs-o ar fi fost sumerienii. Acum vreo șase milenii. De la babilonieni ar veni luna de miere. În tradiția lor, tatăl miresei oferea ginerelui bere amestecată cu miere, toată luna după ziua căsătoriei. Romanii au furat rețeta când au năvălit peste popoarele germanice.

Pe strada Mioriței din Bacău, mai la vale de Zorile, la intersecția cu Logofăt Tăutu, s-a dat în folosință pe la mijlocul anilor ’80 complexul Gambrinus. Denumirea vine de la numele unui rege din Flandra, secolului opt, era noastră, care ar fi folosit pentru prima data în rețeta de fabricație hameiul.

În acea perioadă (băcăuană), fără a include la număr pe cele din Centru, Lăcușor și Parcul Libertății, mai erau renumite berăriile din Dalas (prelungirea Bicazului), Cățeaua Leșinată (pe Milcov), Curcanul de Aur, Cascada, Zimbru, RMB, Restaurantul Gării și încă multe altele, semn că regimul de atunci tolera slăbiciunile românilor și nu punea taxă pe viciu. Un pachet de Carpați era mai ieftin decât o pâine, doi lei cinzeci față de doi șaptezeci. Naționalele dispăruseră, dar se mai găseau: Mărășești (de Râmnicu – Sărat), Litoral (la cinci lei), Diplomat (șapte), Snagov și Amiral la opt lei. Asta până ne-au invadat chinezii cu tutunul lor tare, la același preț.

Berea la halbă costa trei lei, iar la sticlă, șase. Prețul era același peste tot, cu bacșiș suplimentar dupa ora închiderii. Se cumpăra la tavă, dacă erai servit la masă, sau la metru, când stăteai la rând, la tejghea. Și ce coada era! Dexteritatea ospătarilor era totdeauna răsplătită. Pe tava ușoară din aluminiu încăpeau fix 4×3 halbe gulerate. Cum să mai ceri restul la 40 de lei?

De ce era berea de Mărgineni așa de bună?

Pentru că nu aveai cu ce o compara, ar spune cârcotașii. Puțini erau cei care se puteau lăuda cu berea băută prin vecinele state socialiste.

Oricum a noastră era mai bună decât cea de la Sofia sau Chișinău. Calitatea berii a depins totdeauna de sursa de apă folosită. Exista un fel de clasament neoficial între fabricile de la Timișoara (prima înființată din țară în 1718), Azuga (1870), Rahova – fostă Bragadiru (1885) și Bacău (1964).

Azuga se situa pe primul loc datorită izvoarelor de acolo. În Bacăul începutului de secol douăzeci, existau câțiva manufacturierii care făceau bere artizanal. Se vindea nefiltrată, la halbă. Acum se găsește iar, mai scumpă, numai că termenul halbă a fost înlocuit cu cel de draft.

Puțintică istorie nu strică. În 1894, funcționau în Bacău 6 fabrici de spirt, coniacuri și lichioruri. La un an de la răscoala țărănească din 1907, sub domnia lui Carol I, aveam deja modernizate 2 fabrici de spirt, una de coniac, 10 fabrici de ape gazoase, 196 de cazane de țuică și două fabrici de sticlărie. În perioada celui De al II-lea Război Mondial, J. Brunner deținea în funcțiune o fabrică de spirt, deservită de 26 angajați, cu o capacitate de 2 milioane de litri anual, și trei fabrici de lichioruri.

Fabrica de spirt I.Hemerle, distrusă la retragerea nemților, avea 14 angajați și producea 14.400 l. De remarcat că, în statistici, producția de bere nu este menționată ca având rol economic, moldoveanul nostru fiind de veacuri prieten cu zeama de struguri și sucul de prună. Din procesul verbal întocmit de Comisia de naționalizare, în data de 11 iunie 1948, rezulta că în județul Bacău au fost naționalizate 43 de întreprinderi. Printre ele se număra și cea de spirt și lichioruri. Două zile mai târziu, pe 13 iunie, comisia mai includea pe listă „încă 30 de făbricuțe care ar ar putea fi comasate cu altele și naționalizate,” și cerea avizul partidului. (Comitetul Județean Bacău al P.C.R. Secția propagandă, Bacău, File de istorie, 1974.).

Fabrica de bere, spirt și drojdie Mărgineni

Așa cum o știam eu, a fost dată în funcțiune la sfârșitul anului 1964. În 1973, a realizat o producție de 477.047 hl de bere. Județul Bacău avea atunci o populație de 669.961 locuitori. Nimeni nu este în stare să ne spună, așa de exact, câți mai suntem acum, cu toată evoluția sistemelor informatice. Cert era că, la acea dată, fiecăruia îi revenea câte 71,2 litri de bere per căciulă. Știți cât ne revine astăzi, pe întreaga populație, cam 80 de litri. Și asta pentru că a ieftinit-o… petul, care i-a atrofiat și gustul.

Primul director al fabricii a fost inginerul Gheorghe Budu. În 1961, funcționau doar fabrica de drojdie, de spirt și o secție foarte mică unde se producea lichior. Erau în jur de 400 de angajați. Fabrica de bere a fost construită în colaborare cu firma germană Siemens, dispunând și de o instalație americană de îmbuteliere, devenind cea mai modernă din România, la acele vremuri.

Putea produce cinci tipuri de bere. Decizia a fost să se producă doar trei: bere blondă, bere brună și bere caramelizată, pentru copii (cea cu gust de Menado – un surogat de cafea).

În 1977, când ing. dr. în economie Gheorghe Budu a ieșit la pensie, predând ștafeta directorului adjunct Maria Titianu, în fabrică lucrau în jur de 1100 de angajați. Atunci fermentarea se făcea în 60 de zile. Astăzi, prin procese chimico-fizice de accelerare, se face în câteva zile.

Pe lângă drojdie (35-40 tone în 24 de ore), fabrica mai producea și 27 sortimente de lichior. După 1990, fabrica s-a privatizat sub denumirea S.A. Bere Lichior Mărgineni. Declinul a început odată cu ziua de 16 septembrie 1998, când o firmă din Turcia a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al societății.

Altun Maya Istanbul din Turcia (devenită ulterior Nicoren LLC) a acumulat până la finele anului 2001, datorii de peste 600 de miliarde de lei vechi la creditori și la bugetul de stat. În 2001, Finanțele decid anularea licenței de comercializare a produselor alcoolice.

Oamenii sunt disponibilizați, conducerea fiind schimbată. Pe 14 aprilie 2003, se redeschide procedura de reorganizare judiciară, pentru ca fabrica să-și reia producția. Așa se face că, de Hramul Bacăului, în 2005, băcăuanii au băut bere la cutie, blondă și brună, produsă autohton dar cu marcă și rețetă străină. N-a fost să fie.

S-a vehiculat în presă că interese financiare, la masa marilor jucători, impuneau ca Bacăul să iasă din schemă. În aprilie 2010, s-a deschis procedura de faliment. Din acel moment s-a redus personalul și a început valorificarea prin vânzare a activelor (teren – 11,4 hectare, clădiri, utilaje). Acestea ajung în posesia SC Popasul Trebeș SRL, la un preț vehiculat atunci, de 8 milioane euro. Spațiul nu mai este astăzi în paragină, aici avându-și sediul mai multe firme. Asta e!

Berea Mărgineni, salamul de Sibiu – de dat șpagă la medici, vinul de Răcăciuni, de Podu Turcului, Insula de Agrement, Popasul Gherăiești, manifestările din zilele de 1Mai și 23 August, micii de rigoare… toate ar merita transpuse heraldic pe o stemă sau stilizate într-o frescă monumentală din mozaic. Sunt simboluri a două, chiar trei generații… care mai oftează încă!

Acum găsești pe net ofertanți pentru etichete și țăruși din sticlă verde, având imprimați pe ei Stema României și inscripția Industria de stat a berii. Au ajuns de colecție. Mai sunt și deținători de certificate de acționar la S.C. Bere Lichior „Mărgineni” S.A., care mai speră încă într-un profit.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri