Protecţia civilă în România a luat naştere în anul 1930, odată cu semnarea Înaltului Decret Regal nr. 468, prin care se aproba Regulamentul Apărării Pasive, prin care se înfiinţau primele structuri cu atribuţii de apărare civilă din România.

Structurile nou înfiinţate aveau ca scop limitarea efectelor „bombardamentelor aeriene asupra populaţiei şi resurselor teritoriului, fie asigurându-le protecţia directă, fie micşorând eficacitatea atacurilor”. Prin prevederile sale detaşează net apărarea pasivă de apărarea activă. Acest moment este considerat data de naştere a protecţiei civile.

Cu puţin timp înainte de începerea celui de-al doilea război mondial, se înfiinţează Comitetul de Coordonare al Apărării Pasive, care funcţiona pe lângă Ministerul Aerului şi Marinei.

După o perioadă destul de frământată prin care a trecut protecţia civilă în perioada comunistă, cu numeroase transformări, Revoluţia din decembrie 1989 a creat condiţiile perfecţionării activităţii pe linie de apărare civilă, aşa cum era denumită din anul 1978, înscriindu-se în procesul de democratizare iniţiat de acest act istoric. Astfel, România a ratificat, prin Decretul nr. 224 din 11 mai 1990, Protocoalele adiţionale I şi II la „Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949 privind protecţia victimelor conflictelor armate”, iar în perioada următoare au fost încheiate o serie de protocoale sau acorduri de cooperare, în mod deosebit cu ţările vecine.

În Legea apărării naţionale nr. 45 / 01.07.1994 apare în mod oficial denumirea „protecţia civilă”.

În octombrie 1996, se aprobă Legea protecţiei civile în care sunt stipulate atribuţiile acestor structuri, iar în 8 noiembrie 2004 a fost promulgată noua Lege a Protecţiei civile (nr. 481/2004). Acest nou act normativ se încadrează în exigenţele actelor normative internaţionale.

Protecţia civilă s-a afirmat ca entitate distinctă sub diferite denumiri şi a funcţionat, prin alternanţă, în structura Ministerului de Interne, Ministerului de Război, Ministerului Aerului şi Marinei şi Ministerului Apărării Naţionale.

Din ianuarie 2001, protecţia civilă a revenit în structura Ministerului Administraţiei şi Internelor, iar din 15 decembrie 2004 s-a unificat cu pompierii, sub noua titulatură de structuri specializate pentru intervenţia în „situaţii de urgenţă”. De-a lungul anilor, indiferent ce denumire a purtat şi din ce structură a făcut parte, Protecţia civilă din România a desfăşurat o intensă activitate, s-a dovedit utilă şi a slujit numai interesele naţionale, îndeplinind rolul profund umanitar pentru care a fost creată: apărarea populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale şi a mediului ambiant în situaţii de război, calamităţi naturale şi catastrofe tehnologice.

Organismele militare şi civile ale protecţiei civile – aflate într-un profund proces de reformă, de modernizare şi organizare – şi-au dus la bun sfârşit, cu devotament şi profesionalism, atribuţiile ce le revin atât în acţiunile de intervenţie reală pentru combaterea efectelor inundaţiilor, a alunecărilor de teren, a înzăpezirilor sau accidentelor rutiere, cât şi cu prilejul aplicaţiilor judeţene, a exerciţiilor de alarmare publică şi a intervenţiilor în numeroase zone de risc.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ