20 aprilie 2024
ActualitateZiua caniculei

Ziua caniculei

Bacaul se scufunda de astazi intr-un cazan fierbinte. Meteorologii anunta temperaturi de 39 de grade la umbra, adica un cod portocaliu de canicula. Valul fierbinte va persista pâna joi, iar de vineri am putea sa ne astepam la o asa-zisa racorire cu vreo doua grade, dar si la furtuni care pornesc din vestul tarii si vin spre noi. Pâna atunci insa, avem de indurat o vreme de Cuptor, iar specialistii ne dau câteva sfaturi ca sa trecem mai usor peste aceasta perioada.

Conditiile de lucru, din perioada caniculei, in vizorul Inspectoratului de Munca

Canicula care afecteaza in aceste zile si judetul Bacau impune din partea Inspectiei Muncii desfasurarea unei campanii de verificare a modului in care se respecta legislatia specifica de catre angajatorii cu activitati in aer liber ori la care conditiile de lucru din interior creeaza disconfort termic. Astfel, si Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau intreprinde in aceasta perioada o serie de controale mai ales la agentii economici unde conditiile de lucru sunt afectate de canicula. Campania se va derula pâna la sfârsitul acestei saptamâni si vizeaza, mai concret, respectarea de catre angajatori a OG 99/2000 referitoare la masurile ce trebuie luate in perioadele cu temperaturi extreme, pentru protectia persoanelor incadrate in munca. Prin temperatura extrema, vara, se intelege de la 37 grade Celsius in sus, dar ordonanta mai are in vedere si indicele de confort termic, adica raportul dintre temperatura si umiditate de la locul de munca, raport care nu trebuie sa depaseasca pragul critic de 80.



“Daca sunt asemenea conditii, angajatorii sunt obligati ca, pentru mentinerea starii de sanatate a lucratorilor lor, sa le asigure acestora intre doi si patru litri de apa, echipament individual de protectie si dusuri. Totodata, trebuie sa reduca intensitatea si ritmul activitatii, sa aiba sistem de ventilatie la locurile de munca, sa alterneze efortul dinamic cu cel static si perioadele de lucru cu cele de repaus in zone umbrite, cu curenti de aer. In cazul in care angajatorii nu pot asigura astfel de conditii, atunci ei vor lua masuri de reducere a timpului de lucru sau de esalonare a acestuia pe doua perioade ale zilei”, ne-a declarat Dan Cristian Petrea, inspectorul sef al ITM Bacau. Daca in urma controlului, inspectorii ITM Bacau, responsabili cu respectarea normelor de sanatate si securitate in munca, vor constata abateri de la ordonanta amintita, atunci vor dispune sanctionarea angajatorilor in cauza. Legislatia prevede ca, in astfel de situatii, amenzile sunt de 1.500-2.500 lei.

Evitati aparitia intoxicatiilor alimentare, respectând recomadarile specialistilor

In perioada caniculara, se intâmpla ca, in dese cazuri, sa apara toxiinfectii alimentare, tocmai pentru ca unii consumatori nu respecta o serie de reguli privind siguranta alimentara. Prin urmare, repezentantii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Bacau vin cu o serie de recomandari care sa duca la evitarea aparitiei acestor neajunsuri. „În sezonul cald, creste riscul alterarii alimentelor si implicit al aparitiei de toxiinfectii alimentare si, de aceea, este bine ca cetatenii sa respecte câteva masuri simple, dar foarte eficiente. Mai intâi de toate, este bine sa nu achizitioneze alimente decât din locuri sau spatii înregistrate sanitar veterinar, pentru ca acestea ca le ofera garantia unor produse controlate sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor si care sunt depozitate în conditii corespunzatoare de temperatura si igiena”, a precizat Carleta Bodea, sefa DSVSA Bacau.

In plus, odata cumparate, alimentele trebuie sa fie tinute o perioada cât mai scurta la temperatura camerei, iar cele care urmeaza a fi depozitate în frigider, sa fie ambalate separat si mentinute la temperaturile si pentru perioada mentionata pe ambalaj. Alimentele gatite nu se pastreaza în recipiente fara capac, mai adauga veterinarii bacauani. In plus, produsele care au fost decongelate nu se recongeleaza pentru a fi preparate sau consumate ulterior. Nu uitati nici sa indepartati alimentele alterate, acestea fiind o sursa de contaminare pentru celelalte alimente si, totodata, sa spalati bine fructele si legumele înainte de a le depozita în frigider.

Florentin Radu, Elena Tintaru

Recomandari de la DSP Bacau

Directia de Sanatate Publica (DSP) Bacau vine cu o serie de recomandari pentru populatia generala. Oamenii sunt sfatuiti sa consume suficiente lichide, pentru a se evita deshidratarea, si sa nu astepte sa le fie sete, sa evite consumarea de alimente grase si condimentate, de alcool sau cafea. Sa nu iasa la plimbare sau la cumparaturi in orele de canicula iar daca sunt nevoiti sa iasa din casa, sa-si protejeze capul cu o palarie si sa poarte haine lejere din fibre naturale. Se recomanda efectuarea a trei – patru dusuri pe zi, insa este interzis scaldatul in locuri neamenajate pentru ca exista risc de inec. Pentru cei care sunt nevoiti sa lucreze in soare (agricultori, constructori, vânzatori ambulanti) sfatul este sa-si imparta programul astfel incât sa munceasca mai mult dimineata si seara, sa se hidrateze corespunzator si sa poarte echipament adecvat. (Geta P.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri