25 aprilie 2024
ActualitateZiua Ambulantei in Piata Tricolorului

Ziua Ambulantei in Piata Tricolorului

Nici ca nu se putea alege o zi mai buna pentru o asemenea sarbatoare. Joi, pe 28 iulie, Serviciul de Ambulanta din România a aniversat 110 ani si implicit, Serviciul de Ambulanta Bacau a dorit sa marcheze acest eveniment impreuna cu comunitatea. Astfel, de la ora 10.00, o parte din personalul serviciului bacauan a iesit in Piata Tricolorului, insotiti de trei ambulante, targi si alte materiale specifice din dotarea celor care alearga pentru salvarea de vieti. Evenimentul a debutat cu un moment ilar din cauza unei neintelegeri.

Fântâna din Piata Tricolorului a inceput sa functioneze la ora 10 fix, o parte dintre cei prezenti la eveniment fiind nevoiti sa faca slalom printre jeturile de apa. Dupa câteva minute si ceva telefoane situatia s-a rezolvat iar activitatea a debutat cu intonarea imnului României, imnul serviciului de ambulanta si cu prezentarile evenimentului realizate de managerul general al Serviciului de Ambulanta Bacau, dr. Aura Cretu, si de directorul medical al institutiei, dr. Adrian Colibaba. Alaturi de acestia a fost prezenta si asistenta sefa a unitatii, Elena Danaila. La acest eveniment a participat personalul care era liber la ora respectiva, iar masinile au fost cele de rezerva care nu erau de serviciu in acea zi.

„Din pacate, in momentul de fata, ne este aproape insposibil sa eliberezi o masina la sase minute. Acestea sunt solicitarile pe care le avem acum: odata la sase minute. Cu toate acestea, ne dorim ca acest gen de evenimente, aproape de cetatean, sa le repetam pe parcursul anului, probabil la sediile noastre”, a declarat dr. Aura Cretu, managerul general al Serviciului de Ambulanta Bacau.



Participantii la acest eveniment au putut beneficia de anumite consultatii gratuite in ambulante, respectiv masurarea tensiunii arteriale si a glicemiei. Medicii si asistentii au prezentat o operatiune de salvare in diferite situatii si i-a invatat pe doritori acordarea primului ajutor de baza si manevre de resuscitare, activitati ce a avut loc pe manechinele serviciului.
„Am venit la acest eveniment pentru a invata câteva tehnici de resuscitare, pentru ca niciodata nu se stie când vei avea nevoie. Actiunea este foarte buna si cred ca ar trebui ca toti oamenii sa cunoasca aceste operatiuni”, ne-a spus Razvan Panaite, care tocmai terminase un scurt curs de resuscitare. Deasupra unui manechin de cauciuc am intâlnit-o si pe Denisa Sandulache, de numai 9 ani, care ne-a marturisit: „Eu am venit sa sarbatoresc Ziua Ambulantei, unde am invatat lucruri importante. Am invatat cum sa resuscitez un om, ce sigur imi va folosi pe viitor. Sigur am sa le povestesc si prietenilor mei ce am invatat aici.”

Pe lânga un public numeros si interesat de aceste cursuri de prim ajutor, au participat si elevii Scolii Sanitare Postliceale „Ana Aslan”.

„Primele date despre serviciul organizat de ambulanta la Bacau dateaza din 1951. Pentru noi, este o zi foarte importanta, o recunoastere a efortului pe care il facem zi de zi, o normalitate de altfel, in slujba cetatenilor. Pentru viitor, obiectivele noastre sunt: cresterea profesionalizarii personalului, cresterea bazei tehnico-materiale si, foarte important, acordarea unui timp suficient pentru instruirea personalului in ceea ce priveste acordarea asistentei medicale de urgenta astfel incât sa satisfacem cât mai bine nevoile sec. XXI si provocarile de astazi.” Dr. Adrian Colibaba, directorul medical al Serviciului de Ambulanta Judetean Bacau.

[wonderplugin_gallery id=”635″]

La momentul actual, flota Serviciului de Ambulanta Judetean Bacau numara 46 de ambulante, dintre care 5 sunt ambulante de consultatii la domiciliu, celelalte fiind ambulante de transport urgenta de tip C si de tip B si ambulante de transport de tip A. Acestea sunt distribuite in sapte statii pe teritoriul judetului, in Bacau, Onesti, Moinesti, Buhusi, Comanesti, Târgu Ocna si Podu Turcului, in tura de zi operând 26 de echipaje iar pe timp de noapte in jur de 20. Sericiul de Ambulanta Judetean Bacau numara 299 de persoane, dintre care 260 personal operativ, restul fiind personal TESA.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri