28 martie 2024
ActualitateZeci de poliţişti în acţiune în judeţul Bacău, în perioada sărbătorilor pascale

Zeci de poliţişti în acţiune în judeţul Bacău, în perioada sărbătorilor pascale

Polițiştii băcăuani vor fi la datorie pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sfintele Sărbători de Paște.Peste 300 de poliţişti vor fi mobilizati pentru a asigura ordinea şi liniştea publică de sărbătorile pascale și vor avea ca prioritate protejarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Astfel, în perioada 14 aprilie – 17 aprilie a.c., în județul Bacău, zilnic peste 300 de polițiști de la ordine publică, de la structurile de poliţie rutieră, investigaţii criminale și de la alte structuri se vor afla în stradă și în proximitatea lăcaşurilor de cult sau a locurilor unde au loc manifestări publice circumscrise acestor sărbători.

Zilnic, peste 80 de patrule de siguranţă publică, pedestre şi auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale.



De asemenea, se vor institui dispozitive mixte de ordine și siguranță publică, în zona lăcașurilor de cult. Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult religios, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Pietonilor le recomandăm să-şi sporească atenţia şi să traverseze numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranţă. Este recomandat să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă.

Poliţiştii recomandă cetăţenilor să aibă în vedere măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătorile pascale în siguranţă.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău vă urează Sărbători Pascale Binecuvântate!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri