24 aprilie 2024
ReportajZargidava – orașul antic de la Brad

Zargidava – orașul antic de la Brad

Nu știu câți dintre dumneavoastră au auzit despre Zargidava sau Zargedava în județul Bacău, însă, acest oraș antic a existat chiar la o aruncătură de băț de oraș. Mai exact, cum treci cu mașina prin comuna Traian, la un moment dat există un indicator la strada principală care te îndrumă să faci stânga spre Negri, Dămienești etc. Însă, din păcate, după cum spunea un cititor, nu există niciun indicator care să semnaleze și monumentele istorice de la Brad, comuna Negri.

Am auzit de mic copil despre Ion Ionescu de la Brad, iar la vremea aceea îl asociam cu numele bunicului meu. Copil fiind, am mers cu tatăl meu la pescuit în acea zonă, pe malul Siretului și am nimerit chiar pe lângă situl arheologic, la momentul în care se făceau săpături arheologice. La vremea aceea nu am dat importanța cuvenită locului, însă, recent am descoperit o fotografie în care eu țin în mână dovezi ale existenței orașului antic. Mi-am spus atunci că este cazul să reînvii istoria locului.

După ani de zile, pașii m-au purtat spre comuna Dămienești. Văzând în zare o bisericuță de lemn cocoțată în vârful unui deal și indicatorul localității Brad, frânturi de amintiri mi s-au succedat în minte. La întoarcerea din comuna Dămienești, am oprit la poalele dealului și am urcat cele câteva zeci de trepte abrupte care duc spre bisericuța de lemn. Era o zi călduroasă, o zi dintre acelea în care soarele dogorește atât de tare încât cauți umbra sau îți dorești să simți briza mării. De această dată, eram tot lângă apă, însă, pe malul Siretului. Ajunsă în vârful dealului, am petrecut cu privirea împrejurimile și căutând în buzunarul cu amintiri și am realizat că locul și-a pierdut frumusețea de altădată. În copilărie, pe terenul arabil de la poalele dealului era o fermă agricolă de renume. Azi, terenul părea nelucrat pe suprafețe întinse.



De la amintiri, la istoria locului

Vă vorbeam la începutul materialului despre Zargidava. Această așezare a fost o localitate geto-dacică, menționată de goegraful Ptolemeu în Moldova centrală, la est de Siret. Ea a fost identificată arheohologic de profesorul Vasile Ursachi pe teritoriul satului Brad din comuna Negri. Se spune despre aceast loc că este prima așezare care atestă începuturile urbanizării la daci, fiind un sanctuar, un palat al șefului militar și o construcție deosebită privind fortificația. Istoricii spun că în acest sit au fost descoperite peste 200.000 de piese arheologice. Arhivele arată că la Brad, în anul 1982 a fost descoperit unul din cele mai mari tezaure de obiecte de podoabă din sud-estul Europei, însumând aproape 500 de obiecte, printre ele fiind găsite și primele obiecte de aur din Cultura Cucuteni.

De la stat a ajuns la privat

Răsfoind prin paginile istoriei acestui loc, am aflat că din anul 2013, acropola Zargidavei a intrat în administrarea Asociației Vatra Daciei. Se pare că în anii ’90, terenul corespondent acropolei așezării antice a fost atribuit unui sătean din Brad, deși zona figura drept obiect de patrimoniu național și universal de clasă A, fiind folosit drept pășune. Țăranul dorea să vândă o parcelă de teren, iar odată cu întocmirea fișei cadastrale, topograful a aflat de existența acestui sit și l-a contactat pe președintele Asociației Vatra Daciei, care, ulterior a cumpărat terenul de la sătean. Această așezare urma să fie inclusă într-o arie protejată, care trebuia să devină un muzeu în aer liber, unde vizitatorii ar fi fost ajutați să înțeleagă mai bine urmele trecutului. Din păcate, la fața locului, lipsesc panourile de informare cu privire la istoria locului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri