In plin avânt al lui Trump, sa ne amintim de solganul lui Obama. Si sa descoperim Europa in locul Americii. Miercurea trecuta, Bacaul a primit, la Bruxelles, titlul de “Oras European al Sportului” din partea ACES Europe.
In urma cu nici o luna, când am aflat de candidatura Bacaului, am crezut ca o dam pe bancuri. Cum adica “Oras European al Sportului”?! Când ai o ruina de stadion, când dispar peste noapte echipe care fie au tras la titlu, fie au jucat in cupele europene, când nu ai nici asta, nici aia si nici ailalta, te mai caci- româneste vorbind- si in mijlocul potecii?
Apoi au venit cautarile pe site-ul ACES. Si vizita presedintelui Gian Francesco Lupattelli. Si lamuririle. Asa am descoperit ca titulatura respectiva are o legatura minimala- daca o are- cu sportul de performanta. Totul se invârte in jurul sportului de masa.
“OK, sunteti deficitari la infrastructura, dar aveti potential uman”, a fost mesajul lui Lupattelli, sensibilizat, in mod cert, si de lobby-ul pro-Bacau facut de europarlamentarul Catalin Ivan, cel care a declarat ca “sportul, in cazul de fata, este un motor ce permite Bacaului sa intre intr-o familie in care se intâmpla foarte multe, nu doar sport. Vorbim despre un flux de oportunitati”.
Apoi, la Bruxelles, am vazut cum pun problema strainii. Kosice, care are un stadion comparabil cu cel al Bacaului din vremurile bune, a fost premiat drept “Orasul European Numarul 1 al Sportului” in 2016 pentru cele aproximativ 200 de evenimente sportive organizate.
Iar oficialitatile din Cagliari (“Oras European al Sportului” in 2017, asemeni Bacaului) mi-au marturisit, prin vocea consilierului sportiv Yuri Marcialis, ca “aceasta distinctie va permite crearea unui pod durabil intre insula noastra si Bruxelles”.
Nu stiu daca si pentru noi va exista un pod care sa ne permita sa parasim “insula izolarii”. Mai degraba o poarta de acces. Pe care, da, putem intra in Europa. Ramâne de vazut si cum o vom face. Avem 365 de zile la dispozitie.
