Îmi place vremea cireselor. Merg în fiecare zi în piata privind pofticioasa la gramezile mari de pe tarabe, si-mi aleg cu grija mica mea prada cotidiana, kilogramul de fructe pe care-l iau acasa. Pun castronul plin lânga mine, când citesc sau ma uit la televizor, si îl dau gata, savurând dulceata racoroasa a minunatelor mici globulete fragede, de un rosu lucitor. Mi-amintesc de copilarie, când îmi faceam cercei din cirese, si fredonez cântecul celebru al lui Yves Montand, Le temps des cerises. În care era vorba si despre o rana din dragoste, chagrin d’amour. Si s-a întâmplat, într-una din serile trecute, în noianul de filme proaste de la tv.(repetate în nestire, si alea, Doamne, ce saracie de programe!) sa dau de unul care arunca o privire si asupra scurtei povesti de dragoste (nascute pe platourile de filmare) dintre Yves si Marilyn Monroe. Care a facut-o sa sufere enorm pe Simone Signoret, sotia lui Montand. Filmul se numeste „Marilyn, înregistrari secrete” (un documentar, asadar) si în el apar toti trei, în momente tulburatoare si într-un dramatic triunghi amoros. I-am privit cu o imensa nostalgie, pentru ca mi-au fost foarte dragi, pretuindu-le talentul si farmecul. De fapt, îmi sunt dragi si acum, ei fiind nemuritori. Ma uitam la film (este o imagine încântatoare acolo, cu Marilyn într-o rochie alba cu cirese, neavând nimic pe dedesupt) si ma gândeam la ce s-a petrecut atunci, cum de Yves, care o iubea cu adevarat pe superba lui Simone, o actrita extraordinara si o femeie de rasa, a tradat-o, totusi, cu buna lor prietena americana. În cele din urma, înclin sa-i dau dreptate lui Simone Signoret însasi, care, cu diplomatie si întelepciune (în ciuda durerii sfâsietoare, pe care nici macar nu a ascuns-o) a spus ca era imposibil sa-i rezisti lui Marilyn. Aceasta se purta ca un copil rasfatat, ca o mica zeitate capricioasa, dar trasmitea, în acelasi timp, un acut sentiment de vulnerabilitate. Asa încât, cei din jurul ei simteau nevoia sa o protejeze. O fosta profesoara de drama a divei, actrita de origine engleza Constance Collier, vorbea în cei mai admirativi termeni despre luminozitatea prezentei lui Marilyn, despre inteligenta sclipitoare si harul ei fragil si subtil. „E ca o pasare colibri în zbor, numai un aparat fotografic ar putea surprinde poezia acelui zbor”. Dar cel care a înteles-o în profunzime a fost nimeni altul decât Truman Capote, scriitorul excentric, teribilist, caruia îi placea sa scandalizeze mondena lume new-yorkeza. El a vazut-o asa cum era dincolo de masca purtata în societate, dincolo de simbolul sexual pe care-l reprezenta, de mitolgia fabricata de uzina de vise de la Hollywood. Ca pe o fiinta foarte, foarte timida si speriata. Dar si foarte desteapta. „Oamenii o luau peste picior, crezând ca e o blonda prostuta. Dar ea era foarte perspicace. N-o puteau prosti prea multi, desi ei îsi închipuiau ca o prostesc tot timpul. Însa, stii, din punct de vedere emotional, era asemeni unei fetite de unsprezece ani”. Si cum sa rezisti unei astfel de „fetite”, cum sa nu cazi prada farmecului ei atât de vulnerabil si de invadator? Nici Montand, nici altii nu au rezistat, pe buna dreptate.

loading...

Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ