Copil fiind, am fost fascinat nu de marile imperii belicoase ale lumii, ci de minunatele imperii de sunete zamislite de vocile superbe ale greierilor, pasarilor sau broastelor care ofereau vara, la ceas de seara, din pârâul satului, concerte extraordinare. Tot pe-atunci, in vreme ce ma odihneam, la prânz, in lanul de grâu, alaturi de tata si mama, având capul asezat de-a dreptul in aspra tarâna, m-a tulburat o intrebare a tatalui meu: ,,Auzi cum ofteaza Pamântul?”…
Abia mult mai târziu, atunci când am auzit prima oara corul minunat al copiilor care vrajea pur si simplu armoniile sub bagheta magica a PROFESORULUI VINTILA DUMITRU DABIJA, abia atunci am am inteles intrebarea tatei, am priceput cum ofteaza Pamântul si, mai ales, am inteles cum glasuiesc dumnezeiesc pasarile, greierii, broastele, frunzele si toate creaturile minunate ale lumii. Ascultam si vedeam cum renasteau esteic din acele voci minunate imperiile miraculoase de sunete care-mi vrajisera copilaria. Apoi, mi-am dat seama ca, acaparat de magia armoniilor acestui cor, pot asculta chiar si zvârcolirile marilor taceri.
Corul minunat al copiilor, am spus? Despre corurile minuate, despre zecile de coruri minunate, din zeci de ani, ar trebui sa vorbim. Ori de câte ori ascult o bijuterie muzicala care freamata in sufletul acestor copii-minune, mi se pare ca o voce misterioasa imi sufla in ureche: ,,Vezi, ti-am cules o cules o ciocârlie de pe cer si ti-am asezat-o lânga suflet. Nu vrei sa ascultam impreuna povestea ei? S-ar putea sa semene mult cu povestea ta…” Sau: ,,Uite, ti-am adus un bob de roua. E nascut din inocenta primei raze de Soare. N-ai vrea sa ne bucuram impreuna, ascultându-i saga vietii lui? Nici nu stii cât de mult ar putea semana cu saga vietii tale… Sau: ,,Lume, lume! Am descoperit minunea minunilor: istoria fosnetului unei frunze! Veniti si-o ascultati! Noi, de-a toarta cu fosnetul frunzei, vom fi Seherezada acestei istorii!”
VINTILA DUMITRU DABIJA. Un reper. Pe unde trece, innobileaza, lasa urme profunde de OM. Scena Sa e Lumea. România, Moldova, Austria, Germania, Italia, Spania, Franta, Anglia, Scotia… Etc. L-ati auzit vreodata vorbindu-va despre faptul ca a fost inaltat la Gradul de Cavaler pentru serviciile aduse muzicii, copiilor si sufletului românesc autentic? L-ati auzit vreodata pe acest ambasador al sufletului nostru lamentându-se din cauza faptului ca a fost obsesia Securitatii? Nici n-o sa-l auziti vreodata. Nu pot uita vorbele celebrului chitarist Juan Francisco Ortiz, profesor al Conservatorului din Perpignan, Franta, cel care, dupa ce a asistat la un concert dirijat de Vintila Dumitru Dabija, a exclamat: ,,Publicul va pastra mult timp amintirea magnificelor voastre concerte.” Si nici de admiratia exprimata de Juan Maria Muneta, directorul Conservatorului din Aragon, Spania: ,,Sunteti excelenti, sunteti disciplinati si foarte rafinati. Faceti o munca magnifica…” Dupa ce auzi asemenea vorbe, nu-ti mai ramâne decât sa astepti un sarut divin pe crestet. Un sarut care, probabil, a si venit…
Aud ca, mai zilele trecute, Profesorul-Vrajitor ar fi hotarât, impreuna cu magica sa bagheta, sa se retraga in tihna aceea pe care, in gluma, desigur, Domnia Sa o numeste pensie. E putin dezamagit de ,,mersul lumii”, unul cam cu ,,susu-n gios”, cum ar zice Poetul. Dar eu nu cred in Retragerea sa, desi este o Retragere care are armoniile tuturor tortelor lumii. De ce nu cred? Totul e ca in Faust, Domnule Profesor! Ucenicul Vrajitor a stârnit stihiile, dar când incearca sa le stavileasca elanul constata ca e mult prea târziu. Pur si simplu nu-l pot vedea pe Profesor departe de Copii, de Scena, de Bagheta. Mi s-ar parea ca au ramas copiii singuri, scena pustie, bagheta parasita si armoniile uitate. Profesore Drag, cu siguranta, vei gasi o formula fericita prin care vei ramâne lipit de scena, de armonii, de sufletul nostru. Un om care a zamislit toata viata magnifice incendii de frumusete nu poate ramâne departe de aceste miracole.
