Vrabia tot pui apare

0


Sunt in masina impreuna cu doi biologi ce combina, unul tineretea si entuziasmul, celalalt anii de experienta si intelepciunea. Am plecat duminica de dimineata, la o „partida” de observatie stiintifica, in lunca Siretului – zona Ariilor Protejate – Situl Natura 2000.

„Orice iesire in natura isi are frumusetea ei. De fiecare data descoperi altceva, pentru ca natura este in continua miscare si schimbare. Este aproape imposibil sa vezi doua zile la rând acelasi lucru. Exista si o lume vie, fascinanta, nevazuta cu ochiul liber, care are farmecul ei.” Lasând DN2-ul in spate, pornim de la Sascut spre Bacau, pe drumuri de tara presarate cu hârtoape. Urmam indeaproape albia inundabila.

Facem opriri dese. Binoclul apropie distantele. Ochii specialistului descopera detalii pe care eu nu le-as fi bagat in seama, fotografiind prin teleobiectiv. Lebede, rata mare, rata de ghetar sau polara, egrete, pescarusi, un uliu. Mai apare prin lentile o barca de braconier, pitita in stuf, si urme ca de dimineata au mai trecut si altele. Cu tot vânticelul rece, sunt multi oraseni pescari, veniti cu vergi si lansete. Mai in amonte, dupa ce paznicul de la baraj ne-a descuiat lacatul, pe la mijlocul lacului dam peste o dubita, parcata putin inclinat, sa nu obtureze accesul. In cabina, la caldurica, doua persoane.

Au urcat de pe un drum de tarina noroios, pe digul de protectie de la Racaciuni, inchis cu bariere. Pe mal, o padure de lansete ce dormitau, aruncate una lânga alta. Numai a pescuit sportiv nu arata. Am trecut grijuliu cu rotile din dreapta pe lânga ele. Biologul Carla Paragina a numarat saptesprezece. Comenteaza pe un ton jos.

„Aceeasi specie, dar nu aceiasi indivizi”

Nu a vrut sa faca referire la caracterul atât de diferit al celor din specia umana, ci la stolurile de lisite pe care le vedem in zare, inotând linistite. Vin, stau doua-trei zile, se hranesc si pleaca. In locul lor ajung altele, dând impresia ca aceasta aglomeratie de trupuri cu pene inchise la culoare are de gând sa-si faca veacul aici. Abia peste vreo doua saptamâni va incepe pasajul la pasarile migratoare.

 Vrabia tot pui apare

Vor sosi berzele, cormoranii, rândunelele. Acum doi ani, profesorul Catalin Rang a numarat mai multe zile la rând, pe lacul de la Galbeni, intre trei zeci si cinzeci de mii de exemplare zilnic. Daca iei in calcul ca un cormoran manânca cel putin… o jumatate de kilogram de peste pe zi, realizezi ca braconierii sunt mici copii in a devaliza lacurile intr-un timp atât de scurt si cu o cantitate atât de mare de peste.

Discutiile curg libere. Carla, Paragina dupa numele de familie al sotului, este bacauanca. Ii place ceea ce face. Se catara cu agilitate pe dâmburile mai inalte, scrutând orizontul. Credeam ca abia a terminat facultatea si aflu ca are baiat in clasa a unsprezecea. „Ei! Vrabia tot pui arata!” Glumeste! Nu-i politicos sa intrebi o doamna ce vârsta are. Dar se poate deduce. „Prenumele Carla mi-a fost pus de o matusa de-a mea, sora tatei.

Prin anii saptezeci erau la moda filmele italiene. Era un personaj principal pe care-l chema asa. Daca e sa ma iau dupa zodiac… cred ca mi se potriveste data de sapte aprilie. Nu stiu daca sunt cel mai tipic reprezentant. Berbecului ii este caracteristica incapatânarea. Când eram mai mica, fiind cea mai mare dintre cei cinci frati, eram capul rautatilor. Acum am devenit mai inteleapta… ca sa zic asa. Adica nu ma mai incapatânez aiurea, dar fac tot cum vreau eu. Nu mai infrunt omul in fata. Il las sa se convinga singur. Important e ce ma intereseaza.” A terminat Scoala Generala Nr. 28, acum „Miron Costin”.

„La liceu am intrat in optzeci si sase, la «Vasile Alecsandri». Eram doua clase atunci, A-ul si B-ul de chimie-biologie, iar dupa treapta a doua a ramas doar una. Daca nu luam treapta riscam sa nu termin liceul in nouazeci. Dar am intrat in acelasi an la facultate, la Universitatea Bacau. Se infiintase atunci prima sectie mixta de biologie-ecologie.” Eram curios de unde a aparut pasiunea, chemarea.

„Discutam recent, am avut o intâlnire aniversara cu fostii colegii din liceu. Când eram cum sunt acum copiii nostri, noi stiam exact ce vrem. Pe când ei au atâtea surse de informatie si atâtea oportunitati si posibilitati, care la un moment chiar ii depasesc. Nu se pot hotari. Noi nu prea aveam de unde alege. Eu am stiut ca vreau sa fac biologie din clasa a sasea, din scoala generala. Lumea vie ma fascineaza. Are ceva aparte. Simti suflul acela de viata. In orice floare, in orice insecta exista o frumusete aparte.

 Vrabia tot pui apare

Si mie mi-a placut de mica tot cei frumos! Intre biologi se mai glumeste! Va plac florile? Sunt superbe, sunt parfumate? Dar de fapt noi mirosim organele sexuale ale plantelor.” A terminat in prima promotie, nouazeci si cinci. Se faceau cinci ani de facultate atunci. Nu ca acum cu sistemul de credite, când tot sa itiamâni examenele.

Ochii unui animal iti spun ce-i in mintea lui

„Primul job a fost de muzeograf la Muzeul de Stiintele Naturii, unde am lucrat un an. Apoi s-a ivit un post la Fabrica de bere. Erau atunci peste o mie de angajati. Iesise la pensie doamna care se ocupa de protectia mediului. Ma ocupam de tot ce putea contamina aerul, apa solul. Am lucrat acolo cinci ani. Asta pâna ce ingineriile financiare au adus-o in colaps.

In prezent lucrez la Agentia pentru Protectia Mediului, la Serviciul Calitatea Factorilor de Mediu, din cadrul compartimentului Arii Protejate, impreuna cu doua colege. Noi trebuie sa ne asiguram ca in ariile protejate din judet se iau in calcul cele mai bune masuri pentru protectia si conservarea obiectivelor pentru care au fost create.

Habitate, specii de pasari, animale, unele pe cale de disparitie. Vin tot felul de proiecte, investitori care ar vrea sa faca o activitate, sa construiasca, si noi trebuie sa ne asiguram ca nu contravin legilor care reglementaza statutul acestor arii.”

Când intreb de doctorat primesc un raspuns la fel de transant: „Un animal nu face niciun efort daca, la capatul efortului, nu recupereaza energia consumata. Privindu-l in ochi, simti cum gândeste. O caprioara, daca e prinsa iarna in zapada mare, la treizeci de metri de hranitor, nu se mai zbate sa ajunga. E constienta ca chiar daca ajunge, nu mai are puterea sa manânce. Prefera sa moara linistita in zapada. Deocamdata, doctoratul nu il am in plan. Nu vad de ce as cheltui timp, bani, daca nu am unde sa valorific efortul.”

Priviri spre viitor? „Merg pe regula pasilor mici. Ma gândesc sa valorific orice oportunitate se iveste. Poate pe proiecte, am ceva experienta… pe evaluari. Voi vedea in functie de ce va aparea la momentul respectiv. Dar tot in domeniul meu, pe mediu. Aici vreau sa ramân. Iar când vreau sa ma rup de absolut orice, ajung acasa si intru in bucatarie.

Codrin, baiatul, imi da comanda. El vine tot timpul cu idei. Sotul e pe principiul «gateste ce vrei». Denisa, pisica de doisprezece ani, imi tine companie.” Ca o concluzie, ajunsi in Bacau, tine sa puncteze zâmbind: „Viata frumoasa e-n mâinile fiecaruia!”



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ