Lipsa de experienta in domeniu nu va mai fi un handicap la angajare pentru tinerii care, anterior, au desfasurat activitati in folosul comunitatii, neremunerate. Din iunie 2014, perioada lucrata ca voluntar este considerata experienta profesionala astfel ca le vor spori sansele de a-si gasi mai usor un loc de munca in profesia aleasa.

Pentru a veni in sprijinul tinerilor, recent, Parlamentul României a modificat Legea 195/2001 privind voluntariatul. Noutatea esentiala legislativa consta in aceea ca persoanele care desfasoara munca in folosul comunitatii, fara a primi in schimb vreun ban, vor obtine de la organizatia-gazda un certificat de recunoastere a competentelor dobândite prin voluntariat. Acest certificat le va folosi la angajare. Mai exact, daca la concursurile pentru ocuparea unor posturi vacante, organizate de institutiile publice ori agentii economici privati, candidatii au obtinut acelasi rezultat, acestia pot fi departajati prin acordarea unui punctaj suplimentar, pentru indeplinirea activitatilor de voluntariat.

„In domeniul nostru, al sanatatii, voluntariatul a contat mult la angajare si pâna acum, Si in continuare posibilitatea de a fi voluntar exista si pentru viitorii asistenti medicali. Ei pot face voluntariat in special in spitale, dar si in farmacii. Si este bine sa lucreze in asemenea unitati, mai intâi, ca voluntari, deoarece fiecare angajator vrea sa vada la viitorii candidati la angajare care este potentialul lor profesional, dar si calitatile umane. Pentru ca in meseria noastra nu e suficient sa fii un bun practician, mai trebuie sa fii si uman, lucru care se poate vedea pe parcursul desfasurarii voluntariatului.”
Minodora Chicea, presedintele Filialei Bacau a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din România.

Contract de voluntariat, obligatoriu

Voluntariatul nu este considerat vechime in munca sau in specialitate, dar este recunoscut acum ca experienta profesionala. Pentru aceasta organizatia-gazda este obligata sa incheie cu voluntarul un contract de voluntariat, in care va descrie activitatile ce urmeaza sa fie prestate, timpul si perioada, drepturile si obligatiile de ambele parti, cerintele profesionale, abilitatile sociale, interesele de dezvoltare, cele de sanatate, conditiile de reziliere si de denuntare unilaterala. Noile reglementari mai prevad ca voluntariatul poate fi desfasurat, printre altele, si in domenii precum arta si cultura, sportul si recreerea, educatia si cercetarea, protectia mediului sau sanatatea. Astfel, tinerii care vor sa invete inca din liceu o meserie au acum posibilitatea sa faca voluntariat intr-o gama larga de activitati.

„E o imbunatatire, e ceva. Desi prea multe beneficii pentru voluntari nu sunt. In tarile europene, in Italia, Germania sau Spania, de exemplu, voluntarii primesc si hrana, reduceri de impozite pe terenuri sau masini sau alte avantaje. Noi lucram cu circa 100 de voluntari pe luna, dar nu intr-un ritm constant. In plus, legea e buna pentru cei care fac voluntariat intr-un domeniu in care se pot si angaja.”
Dan Babliuc, director Crucea Rosie Bacau

Schimbarile aduse legislatiei in domeniu au ca scop si stimularea implicarii intr-un numar mult mai mare a românilor, in general, in activitati comunitare, neplatite. Pentru ca in România procentul de voluntari raportat la numarul populatiei este extrem de mic in comparatie cu media de la nivelul Europei. In 2010 din populatia tarii 20 la suta era implicata in voluntariat pentru ca aceasta proportie sa scada la 14 la suta in 2013. Media europeana a ajuns la 40 la suta, dar in Norvegia, de exemplu, voluntarii reprezinta 80 la suta din populatia tarii. In multe state avansate din Europa foarte multi voluntari nu sunt numai din rândul tinerilor, ci si al persoanelor vârstnice, aflate la pensie.

Elena Tintaru
Roxana Neagu

Va implicati in activitati de voluntariat? Credeti ca era nevoie de prevederi mai concrete in legea ce reglementeaza voluntariatul?

Rebeca Lupu

Rebeca Lupu

„Voluntariatul ne dezvolta ca oameni in societate. Si da, e bine ca sunt legi care inceaca sa atraga tinerii spre astfel de activitati. Eu am fost si sunt voluntar in domeniul medical, pentru ca vreau sa ma specializez pe aceasta linie.”

Ovidiu Podariu

Ovidiu Podariu
„E bine ca voluntariatul este recunoscut ca experienta de care ai nevoie la angajare. Multi angajatori cer acum experienta, asa ca e in favoarea noastra aceasta lege. Important este sa avem timpul necesar sa desfasuram si astfel de activitati.”

Roxana Leon

Roxana Leon
„Ca voluntar ii ajuti pe cei din jur si te ajuti si pe tine. Iar faptul ca acest lucru este si recunoscut, si chiar certificat ca o experienta la o viitoare angajare, e cu atât mai benefic.”


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

  1. Am si eu nevoie de vreo 2 voluntari la sapat 20 de metri de sant. De ce numai despre spitale se bate doba? O gasit Poanta varianta sa nu mai angajeze cadre medicale competente prin concurs pe salarii cat de cat serioase. Hai cu moasele, cu vracii….

LĂSAȚI UN MESAJ