19 aprilie 2024
SportVolei feminin / Dintr-un turneu intr-altul

Volei feminin / Dintr-un turneu intr-altul

Campioana României la volei feminin, Stiinta Bacau isi continua seria de turnee premergatoare startului de sezon. Clasata pe locul 3 la traditionala competitie desfasurata anual, in luna septembrie, in localitatea belgiana Frasnes les Avaing, gruparea bacauana va participa la finalul acestei saptamâni la Cupa Blajului.

In Belgia, elevele lui Florin Grapa au incheiat grupa B cu o victorie (3-0 contra olandezelor de la Apeldoorn) si doua infrângeri cu 1-2 in fata celor de la Stade Paris si a gazdelor de la Charleroi.

Având in vedere ca la fiecare meci s-au jucat trei seturi, iar pentru fiecare set câstigat s-a primit un punct, Stiinta a acumulat 5 puncte, jucându-si sansa de a prinde finala mare in semifinala cu polonezele de la Atom Sopot.



De data aceasta s-a jucat in sistem clasic, iar Atom Sopot s-a impus cu 3-2, in ciuda faptului ca Stiinta a condus cu 2-1. In finala mica, studentele, care au evoluat in formula Miclea-Grigoruta, Baciu, Lupu, Sobo (Novgorodchenko), Rogojinaru (Stoyanova), Albu (libero) au câstigat cu 3-0 (12, 23, 19).

Turneul a revenit polonezelor de la Sopot, care au trecut in finala mare cu 3-1 de Stade Paris.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri