Visul unui viticultor a prins radacini. Daca iubesti vinul, nu lasa via sa sufere

0


Inginerul Nicolae Huiban ne invita in cea mai tânara podgorie din judet pentru a reface “drumul vinului”. Cei mai multi, spune el, se duc direct in beci, degusta mustul sau vinul, se uita in pahare, ii admira parfumul, limpezimea si taria, trecând peste “chinurile facerii” acestei miraculoase licori, laudata si hulita, in egala masura, de la Decebal incoace.

Il intreb, in timp ce urcam cu Jeep-ul pe coastele insorite de la Vultureni, ce inseamna toamna pentru un viticultor, iar raspunsul nu este cel asteptat de ziarist. “Un scurt popas doar dupa ce ai urcat dealul pe care ai investit tot ce are omul mai de pret: dragostea. Iar dragostea nu are anotimp, nu are clipa de odihna. Mereu, si mereu trebuie sa tii focul aprins. Eu ma simt mai bine aici, in vie, de aceea v-am invitat sa vedeti ce am vrut sa spun. Toamna se numara bobocii, se spune, eu, toata viata am numarat tonele de struguri, de vin. De mâine o luam de la capat. Stiti cum se spune, daca iubesti vinul, nu lasa niciodata via sa sufere”, spune inginerul Nicolae Huiban.

Strugurii albi, rosii, atârna greu pe rugul argintiu, i-au trebuit patru anotimpuri, 360 de zile, zile si nopti, ploi si soare, (anul acesta ploile au fost zgârcite cu via), munca si dragoste. Zeci de hectare de vie de doar trei ani, isi revarsa rodul, acum, in palmele culegatorului, ca un dar pentru iubirea cu care a fost inconjurata. Remorcile pline coboara in piept pâna la cântar, apoi ciorchinii intra in malaxorul micii fabrici de vin, care “manânca” zilnic tone de struguri. La capatul celalalt curge mustul dulce, negru, greu, din care se va naste vinul rubiniu, cu parfum de migdale, bun ca medicament si la petreceri cu lautari.

De la extaz la agonie nu-i decât o vara

Nicolae Huiban a terminat Facultatea de Viticultura in 1981, fiind repartizat la IAS Traian, iar in 1983 a fost numit sef de ferma la Vultureni, pe care nu a mai parasit-o.

“Au fost 32 de ani de munca, de bucurii, de impliniri, de necazuri, nu m-au ocolit nici ele, ca pe orice agricultor, insa unele foarte dureroase. Am mai fost plecat, fiind promovat in functii de conducere in structurile Directiei Agricole, fara prea mult succes, dar inima mea a fost mereu aici, de aceea am revenit la via mea. Acum pot sa spun ca este a mea. Am infiintat aici Intreprinderea Individuala «Huiban Venera – Cristina» si am accesat, in 2012, prin Programul de Reconversie a Vitei de Vie fonduri pentru a infiinta o plantatie noua, pe o suprafata de 29 de hectare.

 Visul unui viticultor a prins radacini. Daca iubesti vinul, nu lasa via sa sufere

A fost o munca imensa, cu mari sacrificii”, ne spune fermierul Huiban. Pe o parte si alta a unui deal, sunt acum siruri si siruri de vita de vie, aliniata ca la carte, din soiurile Cabernet Sauvignon, Sauvignon Blanc si Muscat Otonel, cu butasi adusi din Italia. Proiect curajos, in conditiile in care cea mai mare parte din suprafetele de vie din judetul Bacau au fost distruse, desfiintate, retrocedate.

“Nu este vorba de curaj, seamana mai mult cu o nebunie, daca luati in calcul ca ma apropii de 58 de ani. Ceea ce m-a dus inainte a fost experienta si dorinta de a lasa ceva in urma mea. In alta ordine de idei, aceasta ferma, tânara, frumoasa, cu mari perspective o consider si ca o implinire a vietii mele de viticultor. Toata viata mi-am trait-o in vie, iar acum sunt «condamnat» pe viata in aceasta vie. Am lucrat multi ani la stat, acum muncesc pentru mine, pentru familie si o fac cu placere, cu dragoste, ma repet”. Pe lânga cele 29 de hectare de vita noua, inginerul Huiban mai are in arenda inca o suprafata de peste 30 de hectare de vie, din plantatia veche, pe care a pastorit-o si in anii trecuti, 90 de hectare de porumb.

Un brand in devenire

Vinul obtinut nu este un brand, inca nu este brand, dar, peste ani, spune seful fermei, este posibil sa fie omologat – “Vin de Vultureni”. Mai este mult pâna atunci, conditiile, criteriile, normele interne si internationale sunt draconice in acest domeniu. Pâna atunci, vinul de la Vultureni, foarte bun, de altfel, este livrat en gros, la diferiti beneficiari, la preturile pietei, ca intr-o economie de piata, spune ironic, zâmbind, cel care si-a pus garantie tot ce a avut pentru a-si indeplini un vis. Care este pretul unui kilogram de struguri? Dar a unui litru de vin?, il intreb pe interlocutorul meu.

Aici lucrurile se complica: depinde de an, de cheltuielile pe care le-ai inmagazinat in timpul anului, ce cheltuieli mai ai de acoperit din urma, credite, gajuri. Un kilogram de struguri en gros ajunge la un leu, iar unul de vin, aproape de 2 lei! “Eu mi-am asumat principiile acestui tip de economie: toti l-am vrut, nu?, acum il avem. Daca traim mai bine? Mie imi place asa cum este, nu-i foarte bine, nu-i nici foarte rau.

Asta e! Bucurosi le-om duce toate!”, filozofeaza nu prea convins interlocutorul meu. Cu forta de munca este o problema, atât timp cât functioneaza institutia ajutorului social, nimeni din sat nu se mai apleaca opt ore la radacina unui butuc de vie, astfel ca, spune Nicolae Huiban, este nevoit sa apeleze la “forta de munca din România”, cu cheltuieli mai mari pentru cazare, masa, transport.

Drumul vinului, de la bobita la stropul de aur

In mediul rural sunt necesare investitii nu ajutoare sociale, fondurile pot fi accesate acum de la Uniunea Europeana, din programele nationale, din surse private. Pasi s-au facut insa extrem de timizi, iar proiectul inginerului Huiban este un exemplu. Este nevoie de curaj, de stiinta si, de ce nu, de putina nebunie, care nu strica unor oameni inteligenti.

 Visul unui viticultor a prins radacini. Daca iubesti vinul, nu lasa via sa sufere

Nicolae Huiban viseaza, viseaza frumos in putinele ore de somn pe care si le permite, iar ziua este in vie, uneori doar o priveste, face calcule, planuri, se gândeste la vremea când se va capitaliza, via va intra pe productie normala, pretul va fi mai bun, iar in scripte s-ar inregistra cu profit. Peste cinci, peste 10 ani. Viata l-a invatat ca trebuie sa fie pregatit pentru toate. “Sunt optimist, un optimist moderat. Ce nu voi putea eu, o vor face mostenitorii, cineva trebuie sa preia ce am inceput eu. Am doua fete, insa amândoua sunt in Bucuresti, pentru aceasta munca ar fi trebuit un baiat, insa timpul nu-i pierdut!

Pâna atunci, ma voi ocupa eu de aceasta vie, asa cum am facut toata viata. Sunt foarte mândru de ce am realizat aici, cu acest proiect”, ne spune un om, un specialist, cu peste 30 de ani de viticultura in spate, care, ca orice viticultor care se respecta, ne zice la despartire sa nu uitam ca vinul este o poezie imbuteliata, si ne invita sa ne convingem, intr-o seara de toamna târzie…

Hai noroc!



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ