Dupa ce senatorul PNL Dragos Luchian a anuntat ca nu mai intentioneaza sa candideze pentru un nou mandat de parlamentar, deputatul Viorica Marcu a anuntat ca ii urmeaza exemplul pentru a face loc unor oameni noi.

“In ceea ce ma priveste, voi face acelasi pas de a ma retrage de pe lista de candidaturi parlamentare. Ne vom da deoparte pentru a face loc altor colegi, in dorinta de a reforma lucrurile, pentru ca a fost un vot de blam rezultatul de la alegerile locale din luna iunie, un rezultat dezastruos.

Convingerea mea este ca intr-adevar ar trebui sa facem un pas inapoi si sa promovam alte persoane, pentru ca Partidul Liberal National are resurse suficiente ca sa faca asta, doar si doar din dorinta de a reforma organizatia. Daca nu avem convingerea ca trebuie sa facem lucrul acesta si ne tinem agatati acolo doar fiindca vrem sa fim parlamentari, despre filialala judeteana PNL Bacau se va discuta la trecut la un moment dat.

Obiectivul PNL este pe termen lung, nu un obiectiv imediat de a câstiga doua locuri de deputat. Obiectivul este sa ramânem in picioare, ca organizatie, pentru ca acum stam in genunchi. Astept sa se intruneasca Biroul Politic Judetean, pentru ca presedintele (Ionel Palar – n.n.) vad ca tot ocoleste aceasta idee, care statutar ar trebui sa stabileasca lista de parlamentari.

Am asteptat nepermis de mult aceasta sedinta ca sa limpezim lucrurile, pentru ca din pacate se discuta si s-a discutat marti si in Biroul Politic National ca vor veni oameni din afara organizatiei, precum domnul senator Nistor sau domnul deputat Daniel Fenechiu, pentru Camera Deputatilor.

Eu am mai alergat pe toate dealurile in campanii electorale ca sa adun voturi pentru persoane care nici macar nu au mai dat pe la Bacau dupa aceea si nu mai vreau sa repet acea experienta. Stiam despre decizia domnului senator Luchian de a se retrage si astept aceeasi atitudine si din partea celorlalti colegi care au gestionat campania de la locale”, a spus deputatul PNL Viorica Marcu.

Ionel Palar: „Decizia lui Luchian ii apartine in totalitate”

„Decizia exprimata de domnul Luchian de a nu mai candida la parlamentare ii apartine in totalitate. PNL Bacau nu si-a finalizat inca listele pentru alegerile din decembrie, acestea fiind expresia decizia unui for de conducere judetean si nu vointa unei persoane sau a unui grup.

Discutiile referitoare la candidatii PNL Bacau sunt firesti, un exemplu al democratiei interne. Domnul Luchian a fost si va fi un coleg de partid extrem de important, iar declaratiile sale sunt absolut normale din punct de vedere uman.

Miza tuturor ramâne construirea celei mai bune formule parlamentare pentru Bacau”, a declarat Ionel Palar, liderul organizatiei judetene PNL Bacau.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

    • ONOFREI ION Bagati -l pe Nistor ca nu se mai satura sa fie parlamentar . Numai Basescu l-a pus la punct .dar si atunci viermele si-a gasit ceva sa-i fie bine.Tu ,Ionele, nu ai stofa de liberal adevarat.

      Bagati-l pe Nistor ca nu se mai satura sa fie parlamentar. Numai Basescu l-a pus la punct,dar si atunci viermele a gasit ceva sa-i fie bine. Tu ,IONELE ,nu ai stofa de liberal adevarat.

LĂSAȚI UN MESAJ