Viorel Rusu ramâne in arest la domiciliu

1

Tribunalul Bacau a respins, astazi, atât contestatia Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau, cât si cea a afaceristului Viorel Rusu împotriva deciziei primei instante prin care s-a dispus plasarea acestuia in arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Prin urmare, masura va fi mentinuta pâna pe 5 martie. Afaceristul a fost retinut de procurori, saptamâna trecuta, fiind acuzat de patru infractiuni de fals în declaratii si una de participatie improprie la abuz în serviciu.

„În fapt, în sarcina acestuia s-a retinut ca la datele 20.02.2013, 05.06.2013, 17.07.2013 si 02.10.2014 a facut declaratii necorespunzatoare adevarului în fata notarului, sustinând cu ocazia înstrainarii catre terti a unor apartamente ca bunurile ce fac obiectul vânzarii nu fac obiectul vreunui litigiu pe rol”, se arata in comunicatul de presa trimis de Parchetul Curtii de Apel Bacau.

Anchetatorii mai spun ca in februarie 2009, acesta ar fi prezentat in fata registratorilor din cadrul Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliara Bacau acte incomplete ce au avut ca efect înscrierea dreptului de proprietate deplina asupra unui bloc de locuinte, determinând producerea unui prejudiciu bugetului de stat în valoare de 468.960,6 lei.

Ancheta procurorilor ar viza instrainarea unor apartamente de serviciu, dintr-un bloc de pe Bulevardul Unirii, ce erau destinate angajatilor Ministerului Afacerilor Interne.

Legat de aceste acuzatii, avocatul Vlad Sebastian Secuiu, aparatorul lui Rusu, a refuzat sa dea declaratii motivând ca nu este mandatat.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ