29 martie 2024
Top StoryVine apa!

Vine apa!

Avaria care a afectat orașul Bacău începând de sâmbătă a fost remediată de lucrătorii Companiei de Apă duminică seara, în jurul orei 20.

„A fost o avarie care a depășit de trei ori ca amploare avaria din luna august, dar am reușit să o remediem în circa 24 de ore, în ciuda condițiilor foarte dificile, mai ales a temperaturilor de până la -12 grade. Apoi a început umplerea conductei, iar la ora la care discutăm (luni, ora 9.30 – n.r.) debitul a ajuns la 50% din normal.

Apreciem că până luni seara debitul va ajunge la normal și, dacă nu vor apărea alte probleme, până marți dimineața tot orașul va avea apă”, a apreciat directorul interimar al Companiei de Apă, Petruș Rădulescu.



Luni dimineața, s-a reunit și Consiliul Local în cadrul unei ședințe extraordinare pentru a aproba alocarea a 80.000 de lei destinați cumpărării de apă potabilă pentru populația orașului. Apa este îmbuteliată și se va distribui atât timp cât rețeaua publică nu va funcționa. Rația este de patru litri de persoană pe zi.

„Vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în depășirea situației de criză. Este vorba despre profesioniștii de la Compania de Apă, care au lucrat din greu pentru remedierea avariei, Bisericii Ortodoxe, pentru că a pus la dispoziție spații de distribuție a apei potabile, Bisericii Catolice, pentru că a contribuit cu ceaiul pentru populație, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și unităților militare pentru că au pus la dispoziție mijloace tehnice necesare la distribuirea apei, precum și angajaților Primăriei care în aceste zile au împărțit apă și ceai băcăuanilor”, a spus primarul Cosmin Necula.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri