Zilele trecute i-am spus unui primar că m-am îngrozit atunci când am citit rapoartele de activitate ale consilierilor locali. Postate pe site-ul instituției, acestea sunt, cu foarte puține excepții, o insultă nu doar la adresa limbii române, ci și a logicii și democrației. Există rapoarte pe care (nu exagerez) un prunc din clasa I le-ar folosi pentru a stârni hazul colegilor săi.
Primarul a zâmbit trist, spunându-mi că legea nu condiționează candidaturile, pentru aceste funcții, de nivelul studiilor. Dar ce ne facem, am întrebat eu, cu aleșii care au, totuși, niște patalamale cu ștaif și sfidează tot ceea ce e de sfidat atunci când se apropie de condei sau deschid gura pentru a glăsui câte ceva?… Primarul m-a invitat să arunc priviri și pe site-urile altor primării… I-am ascultat sfatul… Aceeași poveste… Edilul nu a uitat să mă întrebe:
„Dacă avem până și un ministru al Educației care dă prin toate gropile cu scrisul, vorbitul și logica, oare este normal să-i cerem să fie… savant unui consilier local care nu are altceva de făcut decât să-i bată lui moș Ion în poartă, ca să-l roage să nu mai arunce gunoiul pe uliță?”…
De când ne-am pricopsit cu Liviu Pop ministru, aproape orice derapaj poate fi justificat. Omul, ajuns o vedetă a bășcăliei naționale, părea născut, până zilele trecute, în zodia neclintirii din jilț. Uneori are chiar și aspirații metafizice. Recent, am crezut că vrea să-i facă loială concurență Sfântului Augustin. Vă amintiți, în „Confesiuni” (Editura Nemira, 2016, XI; 26, pag. 263), Augustin topește fermecător timpul într-o retortă în care metaforele fac legea.
El spune că „nu este corect să spunem că există trei timpuri, trecut, prezent și viitor, ci ar fi mai bine poate să spunem că există trei timpuri, și anume: prezentul lucrurilor trecute, prezentul lucrurilor prezente şi prezentul lucrurilor viitoare. Aceste trei moduri ale timpului există în spirit și nu văd unde altundeva. Prezentul lucrurilor trecute este memoria; prezentul lucrurilor prezente este contemplarea directă, iar prezentul lucrurilor viitoare este starea de așteptare”. Liviu Pop a afirmat nonșalant, forțând infracțional-logic revoluționarea concepțiilor despre timp, că „fiecare copil merită un viitor mai bun decât cel prezent”. Un alt discurs al său cuprindea cuvântul ,,copiii” scris doar cu doi ,,i”. Laș, a dat vina pe un funcționar din minister.
Întrebat ce reprezintă al treilea ,,i” din ,,copiii”, a dat în bâlbâială.
E clar: Liviu Pop este un exemplu despre cum nu trebuie să fie/să fi fost un ministru. Dar poate că este un fel de guru de partid, poate că acestea or fi standardele de performanță ale intelighenției de partid și de stat. Dar cum în minister sunt și foarte mulți profesioniști, m-am mirat multă vreme de ce aceștia nu l-au izolat într-o cămăruță doldora de jucărele ministeriale nevinovate, fără internet și cu ferestrele bătute în cuie, ca să nu-i devină publică nicio șoaptă. Mă sperie gândul că va reveni la catedră. Mă apucă deja mila de potențialii săi elevi.
Mă gândesc cu groază la un scenariu absurd. Ce-ar fi fost dacă ministrul Pop ar fi venit vreodată în inspecție la elevii la care încă mai predau sau la mine. Cred că ar fi primit un cadou inedit: tot sarcasmul din lume tăvălit (legal-estetic) prin vitriol. Până una-alta, dacă există un editor generos, mă angajez să public într-un volum toate trăsnăile ministrului. Și nu oricum: interpretate de lingviști, logicieni și matematicieni.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
