19 aprilie 2024
EconomieVIDEO: Grevistii foamei de la Amurco au incetat protestul

VIDEO: Grevistii foamei de la Amurco au incetat protestul

Cei sapte grevisti ai foamei de la Combinatul chimic Amurco, care si-au revendicat drepturile salariale neachitate de intreprindere in ultimele luni, au primit o parte din bani si au renuntat la protest. Practic, ei au primit lefurile cuvenite pentru munca depusa de când au fost reangajati si pâna au fost din nou trimisi in somaj, din decembrie pâna pe 17 martie.

Au ramas de achitat cele trei salarii compensatorii pentru perioada cât au fost in somaj, conform contractului colectiv de munca. De mentionat insa ca acesti bani s-au platit doar celor sapte persoane care au facut greva foamei timp de o zi, dar nu si celorlalti peste 200 de angajati care au lucrat in aceasi perioada de trei luni.

Grevistii au apucat, asadar, sa faca greva foamei o singura zi. Ieri dimineata, lor inca li se promitea ca urmau sa primeasca banii. Cei sapte si-au petrecut noaptea in conditii destul de grele, intr-un cort pus la dispozitie de sindicatul Amurco, de care au tinut sa nu il ia vântul puternic din noaptea de miercuri spre joi, pe paturi de fier, dar in primul rând in frig. Unii dintre protestatari deja au racit sau au acuzat dureri de masele.



Colegi din combinat, aflati in aceeasi situatie, i-au sustinut in protestul lor si le-au adus diverse bunuri utile, printre care un calorifer electric, o soba alimentata la butelie sau baxuri cu apa plata. Din partea conducerii combinatului au primit insa doar promisiuni.

“Astazi – ieri, n.r. – se vor achita salariile restante, iar pentru cei aflati in greva foamei se vor achita si cele trei salarii compensatorii restante, câte unul in fiecare din lunile ce urmeaza. Din punctul nostru de vedere, conflictul de munca este dezamorsat”, spunea ieri dimineata Vasile Neculcea, consilier juridic in cadrul Amurco.

El a mai spus ca exista sperante chiar si pentru viitoarea repornire a combinatului, date fiind promisiunile prim-ministrului Ponta privind subventionarea marilor consumatori de gaz, dar si preconizata crestere a preturilor la ingrasaminte in contextul international al tensiunilor dintre Ucraina sI Rusia, ceea ce ar face Amurco mai competitiv pe piata externa. O opinie similara a exprimat sI liderul sindical Gheorghe David, care a adaugat ca este in permanenta legatura cu sefii Amurco pentru a obtine ceea ce revedica oamenii.

Cei sapte grevisti ai foamei s-au declarat deocamdata multumiti, dar au promis ca vor reincepe protestul daca in luna aprilie nu isi vor primi primul dintre salariile compensatorii restante, asa cum li s-a promis.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri