18 aprilie 2024
ActualitateVictima a sistemului. La aproape 90 de ani, pe drumuri, in cârje,...

Victima a sistemului. La aproape 90 de ani, pe drumuri, in cârje, pentru drepturile de veteran

– Un batrân de 89 de ani, sarac si bolnav, bate drumurile de mai multa vreme pentru a obtine certificat de veteran de razboi -n El sustine ca in 1944 a fost luat de nemti de pe câmp si dus in alta localitate, unde a fost ranit – Conducerea Asociatiei Veteranilor de Razboi afirma ca nu exista baza legala pentru acordarea certificatului.

Batrân, singur si bolnav, Vasile Bicher, din satul Cucova, comuna Valea Seaca, este nevoit sa bata drumuri lungi pentru un drept care, considera el, i se cuvine. Sprijinindu-se in cârje, abia mergând, batrânul a luat si calea Bucurestiului, pentru a ajunge la Agentia Nationala a Veteranilor de Razboi (ANVR), crezând ca acolo isi va gasi dreptatea, pe care o invoca.

Dar cei de acolo l-au trimis inapoi la Filiala “General Eremia Grigorescu” Bacau a ANVR, de pe strada Oituz. Aici l-am intâlnit zilele trecute. Era ora 7.20, dar venise cu mai mult timp inainte. Cu un aparat auditiv la ureche si sprijinindu-se cu o mâna in cârje, vorbea la telefonul mobil cu cineva.



Am asteptat sa termine convorbirea si am intrat in discutie cu el. Dialogul s-a desfasurat extrem de anevoios, pentru ca batrânul are probleme grave de auz, dar pâna la urma am reusit sa aflu ce necaz l-a adus in Bacau.

“In 1944, am fost luat de nemti de pe câmp, cu caruta cu boi, si dus la Scurta-Orbeni. Acolo am stat doua saptamâni si am fost ranit. M-au adus inapoi rusii. M-au pus pe targa, aveam mâna si piciorul drept rupte si cu rani. M-au dus la gara din Orbeni. Acolo m-au urcat cu targa intr-un vagon de boi. M-au adus pâna la Bacau unde am fost ingrijit.

Apoi am facut un an de scoala de invalizi. Din razboi am ramas cu probleme mari la piciorul drept si nu pot merge decât in cârje. Dar mie nu vor sa-mi dea legitimatie de veteran si nici drepturile pe care le au cei care au fost raniti in razboi”, ne-a povestit Vasile Bicher.

Si ca sa ma convinga de cele spuse, si-a dezgolit piciorul drept. Imaginea m-a cutremurat. Tot piciorul era umflat si vinetiu. Din loc in loc avea rani care supurau.

S-a trezit prea târziu?

Dar, dincolo de situatia de plâns in care batrânul se afla si care a impresionat-o si pe conducerea Filialei Bacau a ANVR, in fata acesteia prevaleaza legea. Legea care nu-i permite sa-i satisfaca solicitarea lui Vasile Bicher.

“Noi le-am acordat calitatea de veteran tuturor celor care au facut dovada participarii la actiuni militare in cel de-al doilea razboi mondial, prin certificatul emis de Arhivele Militare de la Pitesti, ne-a declarat generalul in rezerva Alexandru Leonov, presedintele Filialei Bacau a ANVR. Intr-adevar, foarte multi tineri, care nu au avut calitatea de militar, dar faceau pregatire premilitara pe lânga o unitate, in 1944 au fost constituiti in detasamente si scosi din localitati.

Din documentele pe care le avem, sunt câteva comune din care mii de tineri premilitari au fost deplasati din localitate si alocati pe lânga o unitate militara. Dar nu exista nicio evidenta, respectiv nicio lista cu nume de persoane, pentru comuna Valea Seaca.

Cei care nu s-au regasit in aceste liste au avut posibilitatea sa probeze cu martori, care, la rândul lor, trebuiau sa aiba atestarea legala, prin document oficial. Or, din pacate, domnul Bicher s-a trezit prea târziu. Nu mai exista niciun martor atestat care sa confirme cele sustinute de el. Poate ar fi avut dreptul, dar, nefiind niciun martor legal, noi nu putem sa incalcam legea, cu toata compasiunea pentru suferinta lui.”

De la primarie, câte putin

Pentru batrânul de 89 de ani, indemnizatia de veteran si celelalte drepturi aferente ar insemna o mana cereasca, deoarece este foarte sarac si nu are pe nimeni. “Are o pensie de pâna in 450 lei si locuieste singur, ne-a spus Laura Abalasei, consilier pe probleme de asistenta sociala, la Primaria comunei Valea Seaca.

Este si foarte bolnav, se deplaseaza cu mare dificultate. Cu ce a putut, primaria l-a ajutat. Am vorbit la o fundatie si i-am facut rost de un carucior, i s-a dat ajutor de incalzire, a primit si alimente, dar cu problema lui de a i se recunoaste calitatea de veteran, nu avem cum sa-l sprijinim.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri