,,Daca as avea mai multi bani, numai asta as face.”
Pescar si vânator pasionat, in timpul liber, Bogdan Diaconu declara deschis ca satisfactiile pe care i le ofera iesirile in natura, sunt inegalabile. A implinit luna trecuta treizeci si patru de ani. Pescuieste de mic, de pe la sapte ani, colindând cu prietenii din vecini malurile Bistritei, Siretului, apoi meandrele bratelor Deltei. La vânatoare a fost pentru prima data doar cu aparatul de filmat, insotit si de fratele Octavian. Unul dintre prietenii din liceu (Fostul Economic, actual „Ion Ghica”) avea tatal vânator. Coleg cu regretatul Nea Nicu (Nicolae Tofan), recent plecat spre plaiurile vânatorii. A intrat astfel, prin jocul sortii, pe mâna unor oameni deosebiti, care i-au intuit talentul si l-au luat spre ucenicie. Permisul de vânatoare l-a obtinut in urma cu patru ani, dar simte ca se afla tot in perioada de efervescenta a inceputului.
„Vânatoarea privita din afara nu poate fi inteleasa asa cum decurge ea. Naste niste pareri gresite. Daca participi la doua-trei, se schimba lucrurile. Iti dai seama ce se intâmpla acolo. Realizezi ca vânatul are sanse foarte mari sa scape nevatamat. Vezi ca sunt niste reguli care protejeaza anumite specii si nu se trage in orice. Sunt cote de recolta, nu vânezi oricând si oricum. Afli si alte lucruri frumoase. Tovarasia, râsul, discutiile de dupa… Se mai glumeste si pe seama celui care rateaza. Plus atmosfera dupa care de fapt alergam noi.
E cu totul altceva. Nicio partida de vânatoare nu seamana cu alta, indiferent daca vânezi pe acelasi teren, in aceeasi zona. Nu poti sa intri in rutina. De la schimbarile pe care le suporta natura de-a lungul anotimpurilor pâna la vânatul care va iesi, intotdeauna vei avea surprize. Pe mine iepurii m-au facut vânator. N-am avut pusca, dar am avut prieteni, veniti din Spania, cu de toate. In zece ani de «ucenicie» nu ai cum sa nu pui mâna pe o arma. M-au lasat sa incerc. Pe lânga o concentrare maxima trebuie sa ai si un simt al raspunderii foare mare. Si, mai ales, capacitatea de a nu da focul. Nu esti singur. Trebuie sa ai grija si la ce fac ceilalti colegi. Decât sa faci o… istorie, mai bine renunti. Atunci mi-am zis: «las’ ca-mi iau si eu pusca». Si mi-am luat.”
Daca vrei sa ai succes… studiaza-ti esecul
„Am o experenta destul de mare acumulata, dinainte de a lua permisul, dar si multi prieteni vânatori. Am mers «pe goana» atâtia ani. A fost ca un fel de ucenicie. Ii datorez asta si lui Nicu Tofan. Impreuna cu inca doi prieteni de seama lui – aveau o etate – i-am considerat niste mentori. Ne-au luat cu ei inca din perioada sfârsitului scolii generale si apoi pe toata perioada liceului, sa stârnim vânatul. Atunci erau la clubul Corbasca.
Asa s-a inoculat «virusul» si am invatat multe. N-am mai intâlnit asa un vânator. De o finete si de o corectitudine deosebite. Nicolae Tofan avea darul de a simti vânatul. Mergeam cu el si imi spunea: «aici e un iepure». Stateam smirna. Nu dura un minut si urecheatul iesea la câtiva metri de noi. Nu-mi venea sa cred unde statea tupilat. Il simtea dinainte sa-l vad eu sau sa vad ca-l vede el. Totul era stiinta.
Se orienta dupa vânt, dupa temperatura terenului, dupa cum a batut vântul noaptea. Numai el stia… neregularitatile terenului. I-am admirat calitatile innascute. De la el am invatat cum se vâneaza iepurii. Degeaba ai o pusca in mâna daca nu stii sa-i vezi la timp! Din an in an a inceput sa fie mai frumos. M-a invatat sa accept si esecul. Am ajuns sa apreciez rateurile. Au fost câteva episoade, când vânatul a trecut pe lânga noi. Fantastic! Cum am putut sa ratam? Atâtia vânatori sa nu impuscam nimic?! Amintiri de tinut minte toata viata. Asta-i pasiunea, satisfactia… Daca esti cu adevarat vânator, ajungi sa te bucuri si de un rateu.”
Viata, o vânatoare continua… pentru viata
O filozofie pusa in practica. Nu ma priveste pe deasupra ochelarilor, dar zâmbeste. Viata voioasa sub bolta senina, expresia ii apartine, pare sa nu vina de acolo. Interlocutorul meu are o tinuta sobra si atitudinea unui brocker financiar. Descopar ca aparentele inseala. „Traiesti multe, afli multe. Viata seamana cu vânatoarea… sau invers.
Se dovedeste reala zicala: «nu stii de unde sare iepurele». Inveti sa ai rabdare, sa fii perseverent. Pentru ca nu la orice vânatoare ai sa faci «piesa». Suntem o comunitate unita dupa cum se vede. Ar mai trebui insistat sa mentinem traditia. Eu stiu!? O goarna…!? Crenguta adusa ofranda vânatului este un obicei german. Noi il respectam. Sunt insa multe, sa nu le zic ritualuri, care au farmecul lor, dar incep sa se piarda. Impreuna cu Marius Sion, prieteni vechi, suntem printre cei mai tineri vânatori. In fiecare an, daca mai apare câte unul ca noi. De ce? Pentru ca este un sport costisitor.”
Prima iesire in teren, ca vânator cu acte in regula, acum patru ani, nu se uita. Era mijlocul lui octombrie, zona Huruiesti. „Primul meu iepure! Un singur foc. Luat din prima. Eram asa de fericit ca il am ca trofeu, incât tinându-l de urechi m-am si dus sa-l arat veteranilor. Nici nu vreau sa spun ce replica am primit. Unul dintre «batrâni» mi-a taiat tot elanul. «Esti in stare sa alergi… asa, cu el tinut de urechi, pe jos, pâna la Bacau, sa i-l arati maica-tii?». Paff! Nu ma asteptam. Nu mai zic de discutiile din masina, la intoarcere.
Ca sa ma incurajeze. Eram patru. Ei experimentati, eu novice. Se tachinau intre ei. Imi crestea inima: «Vanatori batrâni, n-ati facut niciun iepure, si copilul asta… asa din prima, a reusit sa faca unul!». O spuneau intr-o forma, de nu mai intelegeam daca era de incurajare sau chiar erau invidiosi pe norocul meu de incepator.” Bogdan are din plin simtul umorului si calitati de narator. Reflexul de a privi din spatele aparatului de filmat te duce cu ideea ca isi regizeaza povestea. O face bine. De la iepuri, a trecut la mistreti. De la pusca lisa, a trecut la cea cu glont, cu luneta.
Tovarasia
Logic, ajungem si la câini. Il are pe Paco. Un betan spaniol. De la vârsta de trei ani a inceput sa-si faca treaba. Arata ceva de genul unei pufarine albe, numai bun de bagat intr-o poseta. Se dovedeste a fi un câine de vânatoare bine dotat, dar care mai are nevoie de instruire. Mai ales ca acum se da si la mistreti. Baza sunt tekelii dresati de prietenul lui. „Exista tovarasie intre oameni si tovarasie intre oameni si câini. Fara ei nu poti sa faci vânatoare. Un câine bun face mai mult decât o pusca. In fotografie aparem, Marius si eu…, si colegii nostri… tekelii.”
Imi arata pe laptop o serie de imagini. Palmares bogat. De la stiuci prinse pe Siret, la fazani punctati la Glavanesti. Cum ii cheama pe colegii patrupezi? Intreb.„Nu pot sa spun! Vuieste padurea când sunt strigati! Ei… fie, «Putulica si Chilotel». Partea nostima e ca avem si vânatori… mai cârcotasi… si-i cheama la ei! Ce ecouri…!” Interesant de experimentat, cu voce tare, cum se aude. Mai ales daca ai niste oameni seriosi in jur.Te pufneste râsul.
Somn la comanda
A inceput totusi ca pescar, asa ca nu ma pot abtine sa nu-l intreb de captura vietii. „Asa ceva nu se uita. Jumatatea lui iunie, doua mii cinci. Multe nopti pierdute pe gârla pentru un asemenea trofeu. Un somn de treizeci si sase de kilograme. Undeva la Sascut. Au fost mai multe rateuri. Era intr-o sâmbata. Vine un vecin la mine sa-i dau gafa, prajina aia cu cârlig. Are el un somn si nu-l poate scoate. A doua zi, duminica seara, vine cu ea rupta in doua. Nu l-a putut scoate. I-a rupt si undita. Nu l-am crezut. Dar a venit si taica-su cu aceeasi poveste. Am zis ca nu se poate.
Luni dimineata, am plecat cu ei. Am dat la twister, momeala artificiala. Spre seara a intrat. A rupt tot. Nici nu i-am vazut mustatile. M-am suparat. Am schimbat montura. Marti dimineata, eram iar acolo. Le-am zis prietenilor: «pâna la doisprezece il am in tigaie». I-am rugat sa faca liniste. L-am intepat. Drilul a durat vreo patruzeci si cinci de minute. Ne-am bagat toti patru in apa ca sa-l scoatem. La doisprezece fix era pe mal. Nici mie nu-mi venea sa cred. Aproape ca nu incapea in portbagajul de la masina. Da-i chef dupa aia.”
Ca o concluzie, si pescuitul e costisitor. Pentru Bogdan Diaconu preferata ramâne acum vânatoarea. „Mai am mult de invatat. Niciodata nu ajungi la rutina. Acum mai ca as lasa iepurii si fazanii pentru un mistret. Vreau sa merg in toamna asta la prepelita. Daca natura vrea sa iti daruiasca ceva… iti daruieste. Dar nu-ti baga nimeni degeaba ceva in traista!”
