– la fiecare doi ani, o bacauanca care munceste in Italia isi petrece concediul acasa – casa din Torino nu va fi niciodata ACASA
Adela Vârlan se numara printre sutele de bacauani care au fost loviti de valurile de disponibilizari si au cautat un loc de munca in strainatate. Initial, ea a ajuns in Italia, pentru ca a devenit bunica, iar fiul si nora si-au dorit sa o aiba aproape pentru a-i ajuta cu cel mic. Au trecut anii, copilul a crescut, iar intre timp, Adela si-a gasit de lucru in Torino si a ramas acolo.
Daca se intorcea in tara nu se putea pensiona pentru ca desi avea vechimea necesara nu avea vârsta de pensionare. In aceste conditii, surorile ei, stabilite si ele tot in strainatate au incurajat-o sa mai ramâna câtiva ani sa lucreze in Italia, iar când va veni vremea pensionarii, se va putea intoarce. Si asa a ramas alaturi de surori, pentru ca fiul ei semnase un contract bine platit in domeniul IT si s-a mutat la Roma.
“Fac menaj si nu mi-e rusine sa o spun. In Italia, indiferent in ce domeniu lucrezi, daca nu esti responsabil, italienii te elimina! Nimeni nu pune pret pe studiile facute in România, pentru ca ii intereseaza doar sa fii responsabil in ceea ce faci si sa muncesti bine si repede. Evident, cine vrea sa-si echivaleze studiile, poate sa o faca in baza unor examene, insa, eu nu am dorit acest lucru. Oamenii pentru care prestez servicii sunt de calitate, seriosi si intelegatori atunci când se iveste o problema”, declara Adela Vârlan.
Dorul de casa se astâmpara la magazinul românesc
Din doi in doi ani, femeia vine acasa, in Bacau. Vine rar pentru ca mare parte din familia ei se afla in Italia, lucrând in diferite domenii. Chiar si asa, ii este dor de casa. “Când sunt in Italia si mi-e dor de casa ma duc la magazinul românesc si imi cumpar ceva de acolo. Ultima data mi-am alinat dorul cu smântâna”, spune Adela. Pe 14 octombrie 2017, bacauanca spune ar putea iesi la pensie.
“Daca ar fi sa ma intrebati cum imi vad anii de pensie, as raspunde fara nicio ezitare ca ii vad tristi. Cu toate acestea, as reveni pe pamânt românesc. Nu vreau sa pacalesc statul iesind la pensie mai devreme, desi sunt bolnava. M-as intoarce definitiv si mâine in România, numai sa se gaseasca cineva sa ma plateasca. La viata mea am fost gestionar la o fabrica de panificatie de prestigiu, am lucrat in domeniul IT si am fost team leader la o alta firma de renume.
As putea lucra in absolut orice domeniu, insa, nu mai am siguranta locului de munca. Patronii din România te tin doua – trei luni si te disponibilizeaza din varii motive. In Italia, ai macar siguranta locului de munca si esti platit cinstit si la timp”, spune bacauanca. Cit timp va sta acasa isi va pune ordine in facturi, va deretica prin apartament si se va intâlni cu cei apropiati pe care ii are in Bacau si in Neamt.
De asemenea, si-a propus sa-si faca timp pentru lectura, autorii favoriti fiind Nichita Stanescu si Marin Sorescu. Si cu acest gând, privind in gol, mi-a spus: “Avem nevoie de un Ion Roata ca sa miste bolovanul in România. Degeaba vrem sa miscam ceva, daca alesii nostri ne trag inapoi!”
